Discriminat din cauza etniei

Ori de câte ori intenţiona să se dezică de deprinderea de a fura de prin genţile şi buzunarele oamenilor, Ruslan Savan nu putea,fiindcă se gândea că, dacă nu o face, fetiţa sa, Samira, va adormi flămândă. Nu fura de dragul pungăşiei, dar pentru că nimeni nu-i oferea un loc de muncă. Motivul refuzului era provenienţa sa etnică, Ruslan Savan fiind rom.

S-a născut la Chişinău, dar pentru că tatăl său decedase, iar mama sa  începu să bea, devenind alcoolică, a fost luat de Direcţia Asistenţă Socială, fiind internat la o casă de copii din raionul Râbniţa. De la trei până la şapte ani a stat acolo. Când venise vremea să fie înscris la şcoală, Ruslan a fost transferat la un internat din satul Cărpineni, raionul Hânceşti. Nici la orfelinat, dar nici la internat nu l-a căutat nimeni din familia sa. Astfel, el nu ştia nimic despre ea. Nu aflase dacă mai are fraţi sau surori, sau dacă a fost singurul copil al părinţilor săi. După ce absolvise gimnaziul din Cărpineni, a decis să meargă la Hânceşti, la o şcoală profesională. „Îmi plăcuse cartea şi vroiam să am o meserie pentru a-mi câştiga cinstit o bucată de pâine”.

Pe urmele familiei

Ieşind în oraş cu băieţii, la un sfârşit de săptămână, s-a întâlnit cu câţiva bărbaţi de etnie romă. „Ei nu mă văzuseră prin acea zonă şi m-au întrebat: „Măi, tu eşti ţigan?”. Ruslan nu ştia ce să le răspundă. „Vedeam că la şcoală mă deosebesc de ceilalţi copii prin culoarea pielii şi m-am gândit că, probabil, sunt ţigan”. Le-a povestit câte ceva despre soarta sa, le-a recunoscut acelor bărbaţi că e ţigan, dar că nu ştie limba şi obiceiurile acestei etnii.

Când le-a spus care este numele său de familie, unul dintre bărbaţi a tresărit. „Tu ştii că ai fraţi şi surori?” La auzul acestei veşti, Ruslan a fost curios să afle mai multe despre presupusa lui familie.

Bărbaţii i-au dat un indiciu, potrivit căruia familia sa s-ar afla la Chişinău. Aşa s-a pornit să-şi caute rudele. „Ca orice copil care a tânjit toată viaţa singur, fără să fi rostit cândva cuvântul „mamă”, m-am pornit să-i caut, lăsând totul baltă la Hânceşti, abandonându-mi şi visul de a avea o meserie”.

La Chişinău a devenit om al străzii, deoarece nu avea unde locui. „Am început a umbla dintr-un colţ al oraşului în celălalt, iar când vedeam un ţigan, îl întrebam despre familia sa”.

Din vară până a dat frigul a tot hoinărit prin oraş. Într-o zi, cineva i-a spus că o fată, Marusea, ţigancă şi ea, are acelaşi nume de familie şi trăieşte acum în orăşelul Vatra.

S-a dus acolo într-un suflet, bucuros că a găsit pe cineva de acelaşi sânge. La Vatra, sora sa l-a primit rece, ca pe un străin. Deşi ştia că fratele lor cel mai mic era la orfelinat, nu a reacţionat cu bucurie. „Mă tratau ca pe un străin, şi cât am stat acolo, vreo două zile, mă tot puneau la treabă, de parcă venisem  slugă”.

Fratele cu chibrituri

A revenit la Chişinău şi a început să-şi caute de lucru, crezând că la cei 17 ani ai săi ar fi putut să muncească pentru a-şi câştiga bucăţica de pâine. Soarta, însă, i-a mai aruncat un punct de pornire. „Într-o zi, fiind la Gara Auto, un bărbat, ţigan şi el, îmi ceru chibrituri. Îmi adresase aceeaşi întrebare: „Eşti ţigan?”. „Ţigan”, a răspuns Ruslan. Deoarece romii se cunosc foarte bine între ei, bărbatul l-a întrebat despre familia sa. „Am înmărmurit când acel tânăr mi-a spus că e fratele meu”.

S-a bucurat enorm că şi-a găsit un frate. „Îl cheamă Iurie şi e mai mare ca mine cu 15 ani. M-am dus la el, că trăia la o gazdă din centrul oraşului. El m-a primit călduros, frăţeşte”.

L-a cunoscut şi pe Colea, fratele lor mai mare, care era mai înstărit. „El ne sprijinea pe toţi: cu plata chiriei, cu bani de buzunar, cu haine”.

Între timp, Ruslan a cunoscut o ţigăncuşă şi trăia împreună cu ea. „Într-o bună zi, mi-a spus că e însărcinată. M-am bucurat, deoarece, când eram mic, mi-am promis că, dacă voi avea un copil, nu îl voi lăsa pe drumuri”. Bucuria a căzut în scârbă. El nu avea un loc de muncă, iar fratele său, care îi ajuta, murise în urma unui infarct. Cum necazul nu vine niciodată singur, soţia l-a lăsat cu tot cu copil atunci când Samira, căci aşa o cheamă pe fetiţă, avea doar jumătate de an. „Acum de muncit nu puteam, fiindcă trebuia să stau cu fetiţa. Mai ieşeam cu ea la gară şi mai câştigam câte ceva din cerşit”. Samira se îmbolnăvise de rujeolă şi Ruslan o internase în spital. Acum avea mai mult ca oricând nevoie de bani, iar de angajat nu-l angaja nimeni. „Când mă vedeau că-s ţigan, îmi spuneau în faţă: nu avem nevoie de muncitori. De obicei, mă interesam de vreun loc de hamal. Altceva nu ştiam a face”. Împins de necaz, a început să fure de prin genţile oamenilor. Aşa a trecut o săptămână, două, până când l-a prins poliţia, l-a arestat şi a făcut doi ani de puşcărie.

Pe drumuri toată viaţa

Din spital, fetiţa fusese dată la un centru de plasament. Ieşind din închisoare, Ruslan a pornit pe urmele fetei, pe care o crescuse cu grijă. A găsit-o, dar nu puteau să i-o dea, deoarece el nu avea un loc de trai. Mai mult, l-au privat şi de drepturile părinteşti. De atunci Ruslan este singur, într-un adevărat chin.

Pentru a-şi putea câştiga o bucată de pâine, se ruga la piaţă să-l ia cineva la lucru. „Dacă acolo toţi cerşesc bani, eu cerşesc un loc de muncă, fiindcă sunt tânăr şi în puteri. Aşa, însă, cum sunt ţigan, nimeni nu mă ia la lucru. Se uită la mine şi refuzul vine fără să chibzuiască prea mult”. Acum trăieşte în chirie cu fratele său, iar un vecin îi promisese să-l ajute să se angajeze ca măturător de stradă. La puşcărie a învăţat o meserie, cea de lemnar. Ruslan se gândeşte că, în curând, şi-ar putea găsi un serviciu, măcar să-şi mai aline necazul. Soţia nu a mai revenit, iar pe Samira au dat-o spre înfiere unei familii din Chişinău.

8 aprilie – Ziua Romilor

Soarta lui Ruslan e similară cu a mai multor romi din R. Moldova. Sunt numeroase cazurile când ei sunt marginalizaţi doar din cauza etniei. Cristina Marian, coordonatoarea Programului Pentru Drepturile Omului din cadrul Centrului Naţional al Romilor din R. Moldova, afirmă că, pe parcursul activităţii sale la acest centru, a cunoscut foarte multe cazuri de discriminare. „Romii din R. Moldova se confruntă cu marginalizarea şi excluderea socială în toate sferele vieţii publice. Drepturile lor sunt încălcate la fiecare pas, iar discriminarea instituţională a poziţionat gradul lor de dezvoltare”.

În R. Moldova locuiesc peste 200 mii de romi, astfel constituind 4% din populaţie. Ziua Internaţională a Romilor se sărbătoreşte în fiecare an pe 8 aprilie. Pentru prima dată această zi a fost marcată la Londra, în 1971, la Congresul I Internaţional al Romilor. Atunci s-a luat decizia ca ziua de 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a Romilor. Scopul acestei zile este de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă romii. Ea a devenit, de asemenea, ziua memoriei romilor omorâţi de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lilia Zaharia-Cravcenco