Principală  —  IMPORTANTE   —   „Din Suflet” pentru PSRM

„Din Suflet” pentru PSRM

Partidul Socialiştilor din R. Moldova (PSRM) împarte ajutoare de Paşti în numele Fundaţiei de Binefacere „Din Suflet” a primei-doamne. Acest fapt reiese din pozele apărute recent în spaţiul public. Deşi fundaţia se autodeclară „apolitică”, mai multe organizaţii teritoriale ale PSRM au împărţit daruri pascale împachetate în pungi cu logoul fundaţiei filantropice a Galinei Dodon, soţia şefului statului. Rita Manole, reprezentanta fundaţiei, nu a putut să ne explice cum anume pachete cu ajutor social au ajuns la membrii PSRM, argumentând că, după ce se va documenta, va reveni cu detalii.

„Cu ocazia sfintelor sărbători de Paşti, Fundaţia de Binefacere a primei-doamne organizează o acţiune de caritate pentru persoanele în etate şi social-vulnerabile”, se anunţă într-o postare a şefului statului, datând din 2 aprilie, curent. „Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, peste 12 mii de persoane de pe tot teritoriul ţării vor beneficia de câte un colet cu produse alimentare, precum şi un cozonac, din partea Fundaţiei „Din Suflet”, a anunţat Igor Dodon în aceeaşi postare. În consecinţă, mai multe pachete au ajuns în mâinile unor reprezentanţi ai organizaţiilor teritoriale ale PSRM.

Binefacere „socialistă”

În ajunul sărbătorilor pascale, Fundaţia filantropică a primei-doamne, Galina Dodon, a anunţat prin intermediul şefului statului că va distribui mai multe pachete sociale în diverse localităţi ale R. Moldova. Acestea conţineau produse alimentare, printre care o sticlă cu ulei, un cozonac, un pachet de hrişcă, un pachet de orez, un pachet de zahăr, un pachet de făină, o conservă de şprot şi un pachet de paste făinoase. Ulterior, pe paginile de facebook ale mai multor organizaţii teritoriale ale PSRM au fost publicate fotografii în care membrii sau activiştii PSRM distribuie pachetele sociale ale Fundaţiei „Din Suflet”. Din surse publice am constatat că astfel de acţiuni au avut loc în raioanele Soroca, Hânceşti, Cahul, Călăraşi, Leova, Căuşeni sau Anenii Noi.

Solicitată de ZdG, Rita Manole, membra Fundaţiei „Din Suflet”, ne-a declarat că pachetele sociale conţin produse alimentare. Aceasta ne-a comunicat că conţinutul lor îl vom putea vedea din pozele ce vor fi postate în spaţiul public. Întrebată cum au ajuns aceste pachete ale fundaţiei la membrii PSRM, aceasta a răspuns că „mă voi documenta şi voi reveni cu detalii”.

Contactată telefonic, Zinaida Greceanîi, preşedinta PSRM, ne-a comunicat că s-ar fi aflat la o şedinţă, iar din acest motiv a insistat să revenim peste jumătate de oră. Ulterior, însă, ea nu a mai răspuns la apelurile ZdG.

„Noi am dat comandă de ajutoare înainte de sărbători şi ei au hotărât să ne susţină”

„În ajunul Sfintelor sărbători de Paşti, Fundaţia de binefacere ,,Din suflet” a doamnei Galina Dodon a donat membrilor Organizaţiei ,,Echitate” de pe lângă PSRM şi membrilor Organizaţiei Veteranilor de război şi muncă din Soroca pachete sociale”, se anunţă pe pagina de facebook a organizaţiei teritoriale PSRM din Soroca. La acţiunea de caritate a participat Zinaida Greceanîi, preşedinta PSRM, şi Aliona Pelipetcaia, preşedinta OTP Soroca. Cele două socialiste au împărţit persoanelor prezente în sala de cultură a oraşului Soroca câte un pachet din partea Fundaţiei „Din Suflet”. Printre fotografiile postate se găseşte şi o poză cu pachete cu ajutor social, inclusiv cu simbolica Fundaţiei „Soluţia”, condusă anterior de Alla Dolinţă, deputată în Parlamentul R. Moldova din partea PSRM.

Zinaida Greceanîi, președinta PSRM, împarte pachete cu produse alimentare în or. Soroca

Tot în or. Soroca, „susţinătorii socialiştilor au fost invitaţi la sediul PSRM, unde li s-a oferit câte un cozonac, însoţit de ziarul „Socialiştii” şi de o felicitare din partea preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon”, se notează într-o ştire publicată de „Observatorul de Nord”.

O situaţie similară a avut loc în raionul Hânceşti, unde Nina Andronic, membră a PSRM, a împărţit localnicilor aceleaşi pachete ale Fundaţiei „Din Suflet”, însoţite şi de o felicitare semnată de Igor Dodon. Într-o fotografie apare şi Petru Corduneanu, deputat PSRM, alături de mai multe pachete ale Fundaţiei „Din Suflet”.

La Cahul, pachetele cu produse alimentare din partea Fundaţiei „Din Suflet” au fost împărţite de Vladimir Ţurcan, fost deputat PCRM, în prezent membru şi deputat PSRM. Acesta s-a deplasat în satele Moscovei, Lopăţica şi Luceşti. Ca şi în cazurile precedente, mai multe persoane au fost adunate într-o singură sală, unde le-au fost oferite pachetele Fundaţiei „Din Suflet”. Solicitat de ZdG, Vladimir Ţurcan ne-a comunicat că „la rugămintea fondului, noi am repartizat aceste pachete. Au fost identificate persoanele care au nevoie de suport”. Cu referire la conţinutul pachetului, deputatul ne-a declarat că „nici nu m-am uitat, pentru că pe mine asta nu mă interesa. Nu pentru mine erau acele pachete”.

Ion Vicol, fost candidat la funcţia de deputat PSRM la alegerile parlamentare din 2014, a fost surprins cum împarte aceleaşi pachete în mai multe sate din Anenii Noi. Astfel, membrul PSRM a distribuit pachetele fundaţiei oamenilor din satele Roşcani, Gura Bâcului, Varniţa, Ciobanovca, Teliţa, Maximovca, Troiţa Nouă, Şerpeni şi Speia. Contactat telefonic pentru a explica modul în care aceste ajutoare au ajuns la organizaţia teritorială Anenii Noi a PSRM, Vicol a declarat că „noi am dat comandă de ajutoare înainte de sărbători şi ei au hotărât să ne susţină”.

În raionul Căuşeni, „darurile” pascale au fost împărţite de Oleg Cuciuc, deputat şi preşedinte al organizaţiei teritoriale Căuşeni a PSRM. Pe pagina de facebook s-a anuţat că „în ajunul Sfintelor sărbători de Paşti, Organizaţia Teritorială Căuşeni s-a alăturat Campaniei Naţionale, iniţiată de Fundaţia de Binefacere a primei doamne, Galina Dodon, „Din Suflet”, de felicitare a celor care au mai mare nevoie de dragoste, susţinere şi ajutor”. Postarea este însoţită şi de câteva fotografii în care deputatul socialist este surprins că împarte pachete cu produse alimentare din partea Fundaţiei „Din Suflet”.

Cât costă „binefacerea”

Reieşind din preţurile afişate în magazinele din R. Moldova, am selectat cele mai ieftine produse alimentare pe care le-a inclus Fundaţia „Din Suflet” în pachetele sociale. Astfel, un pachet de zahăr costă 15,95 lei/kg, un pachet de orez – 16 lei/ kg, un pachet de hrişcă – 10 lei/kg, un pachet de făină – 8,60 lei/kg, o sticlă cu ulei – 19,29 lei, un pachet de paste făinoase – 11,60 lei/kg, o conservă de şprot – 16,30 lei şi o pască – 20 de lei. Astfel, un colet alimentar ar costa 117 lei.

Anterior, şeful statului a anunţat că „peste 12 mii de persoane de pe tot teritoriul ţării vor beneficia de câte un colet cu produse alimentare, precum şi un cozonac, din partea Fundaţiei „Din Suflet”. Astfel, costul acestei acţiuni „de binefacere” ar fi de 1,4 milioane de lei. În aceste condiţii, rămân necunoscute sursele din care Fundaţia „Din Suflet” a cumpărat produsele alimentare.

Anatol Ţăranu: „aceste pomeni nu sunt decât recunoaşterea unui faliment politic”

La acest subiect, analistul politic Anataol Ţăranu ne-a comunicat că ar fi o mare problemă „faptul că nu pot explica cum aceste pachete şi din ce surse au fost procurate. O problemă şi mai mare este aceea că partidele politice se ocupă de binefacere de acest fel. Adică, le dau oamenilor produse alimentare în condiţiile în care scopul adevărat al politicienilor ar trebui să fie cel de a le oferi oamenilor condiţii sociale, care ar exclude tot felul de acte ruşinoase. Oamenii singuri trebuie să aibă posibilitatea să se asigure, în special cu produse alimentare”, a declarat Ţăranu. „Atunci când un partid politic e incapabil să facă acest lucru, dar recurge la acte de binefacere şi face pomeni cu produse alimentare, înseamnă că acest partid politic nu îşi exercită funcţia sa nemijlocită. De fapt, aceste pomeni nu sunt decât recunoaşterea unui faliment politic”, a concluzionat Anatol Ţăranu.

Cheltuieli de milioane de lei pentru materiale promoţionale şi de presă

Pachetele cu produse alimentare distribuite de membrii PSRM sunt însoţite de felicitări, calendare şi de ziarul „Socialiştii”. Toate aceste materiale promoţionale şi de presă generează cheltuieli de milioane de lei, dintre care cea mai mare parte din resursele financiare provin din subvenţii de la bugetul de stat.

Conform datelor oferite de Comisia Electorală Centrală (CEC), în 2017, PSRM a avut un buget de 10,7 milioane de lei, dintre care 7,5 milioane au constituit subvenţii de la stat şi 3,1 milioane de lei au provenit din donaţii ale membrilor de partid sau ale unor persoane fizice. Din acelaşi raport financiar rezultă că PSRM a cheltuit mai mult decât a câştigat, cheltuielile fiind de 13,2 milioane de lei.

PSRM direcţionează cea mai mare parte a veniturilor sale pentru presă şi materiale promoţionale. Potrivit raportului privind gestiunea financiară pentru 2017 depus la CEC, PSRM a cheltuit 5,9 milioane de lei pentru presă şi materiale promoţionale, dintre care 5,7 milioane de lei le-au constituit subvenţii de la bugetul de stat.

Ziarul „Socialiştii”, care aparţine Partidului Socialiştilor din R.Moldova, are un tiraj de mii de exemplare. Ediţia rusă are un tiraj de 259 mii de unităţi, iar cea de limbă română este de doar 15 mii de unităţi. Publicaţia este distribuită la corturile instalate de PSRM, este pusă prin cutiile poştale ale blocurilor locative şi poate fi obţinută şi prin abonare la „Poşta Moldovei”. Conform verificărilor efectuate de Promo-Lex, „costul unei unităţi de ziar A3 este de 0,48 lei pentru un tiraj de 100 000 exemplare”. Astfel, o unitate de ziar la un preţ de 0,48 lei, raportat la 259 mii de exemplare ale ediţiei de limbă rusă, ar presupune cheltuieli de aproximativ 124 mii de lei.