Din războiul sirian – la luptă în Moldova

Lucia Marin are o lună de când a revenit acasă din străinătate împreună cu cei patru copii. A locuit în Siria timp de 11 ani cu soţul său, având casă, masă şi o mică afacere. Războiul civil din Siria nu i-a distrus doar căminul familial, ci şi toate perspectivele de bunăstare. Primul popas este casa tatălui său din Moldova, unde luptă cu sărăcia, incertitudinea şi aşteaptă reîntregirea familiei.

După ce un exploziv a distrus blocul în care locuiau, s-au refugiat la părinţii soţului, în altă localitate. “Peste tot se dădeau lupte. Atacurile aeriene erau repetate cu regularitate dimineaţa şi seara. Zburau la înălţime mică, vedeam pilotul din avion. Aproape câte o săptămână nu ieşeam din casă, iar copiii nu au mai mers la ore din septembrie, pentru că rebelii se ascundeau în şcoli, şi dacă îi descoperea armata naţională, se bombarda fără nicio ezitare. Peste tot sânge, bucăţi de oameni, dărâmături, soldaţi… Era imposibil să mai rămâi”, povesteşte Lucia.

Revelionul cu explozii

“Soţul a rămas acolo. În aprilie trebuie să susţină ultimele examene la rezidenţiat. E medic. Am chibzuit ambii cum ar fi mai bine pentru noi şi am ajuns la concluzia că o să se termine odată războiul acesta şi o să ne putem relua viaţa. Să dai cu piciorul în opt ani de studii e mai mult decât acest război sirian. Aşa că eu am revenit în satul meu de baştină, iar el a mai rămas pentru vreo 3 luni”. Soţul nu a putut să o însoţească nici temporar. A fost descoperită o eroare în paşaportul lui, care însă nu poate fi reparată acum – instituţiile oficiale nu funcţionează, e război.

Cu câteva zile înainte de revelion şi-a adunat bagajele şi a pornit spre Orhei. Biletele, perfectarea actelor i-au mâncat ultimele economii şi a ajuns acasă cu 20 de dolari în buzunar. “În seara de revelion am ajuns în aeroportul din Chişinău, unde mă aştepta doar tata. Mama mea nu mai e de mult. Primele două săptămâni am luat pastile pentru a mă calma, că aici parcă am nimerit în cosmos. Uneori, la telefon, îl zic soţului că ar putea să se trezească cu mine în Siria. Voi dormi în cort, dar nici aici nu mai rămân. El mă roagă să mă înarmez cu multă răbdare şi înţelepciune, că o să ne revedem cu siguranţă. Îi explic că micuţii nu-mi dau ascultare, deoarece autoritatea în familie e bărbatul, şi dacă ne instalăm în Moldova, cel mai probabil vor lua calea tinerilor de aici: alcool, droguri, înjurături, ţigări, ceea ce la ei nu se practică”.

Probleme cu româna

Prima problemă de care s-au ciocnit cei 4 copii ai Luciei a fost limba. “Copiii nu ştiu nimic în română. Vorbesc un pic de rusă, engleză şi arabă”. Asta le face foarte dificilă comunicarea nu doar cu noii colegi de clasă, ci chiar cu bunicul.

Tatăl Luciei s-a recăsătorit şi stă la cea de-a doua soţie. “Mă mai ajută, dar e destul de greu. Îmi aduce apă de la fântână, pentru că nu este la robinet. Maşină de spălat – nici atât, iar ei sunt patru şi murdari nu umblă. Bătrânul se enervează că nu se înţelege cu nepoţii, în plus, se mai îmbată uneori şi-l rog să nu vină la mine în aşa hal, pentru că în Siria nu se serveşte alcool şi copiii nu înţeleg ce înseamnă stare de ebrietate, iar eu nu ştiu cum să le explic mersul legănat al bunicului”.

La şcoală comunică mai mult prin limbajul semnelor. “Când a început semestrul al doilea, în ianuarie, i-am dat la şcoala din sat. Directorul i-a primit conform claselor pe care le-au finalizat acolo. Aşa că fata cea mai mare, Nermin, e în clasa a şasea, băiatul Yezen e într-a patra, următorul băiat, Yamen, e într-a treia, iar Sorin e în grupa mare la grădiniţă. Am fost la Ministerul Educaţiei şi am depus toate carnetele lor de note, traduse şi legalizate în română la Damasc, ca să fie înregistraţi în catalog. Însă nu am primit niciun răspuns, dacă sunt valide sau ba aceste certificate şi care şi în ce clasă va merge. Într-un final, s-a luat decizia în sat că fiecare va merge în următoarea clasă pe care a terminat-o în luna mai 2012, în Siria”.

Pedepse pentru atingeri

La şcoală, colegii îi ajută cum pot. Colegii Nerminei îi copiază tema pentru acasă în caiet, iar primele zile o trăgeau de mânecă, atunci când trebuiau să meargă la cantină, şi-i explicau prin desene sau semne ce are de făcut. Gesturile, oricum, rămân pentru ei cel mai bun mijloc de comunicare. “Am rugat-o să ne scrie numele noastre pe tablă în arabă, şi a fost destul de interesant, iar la limba rusă a recitat cel mai bine poezia”, spune un coleg al Nerminei. E o fire destul de liniştită şi timidă, dar aceste calităţi nu au împiedicat-o să le tragă o chelfăneală câtorva colegi, care o loveau la fund cu palma. “E bună şi la karate, nu doar la rusă”, a confirmat un alt coleg. Şi tot din cauza palmelor a schimbat hanoracul preferat, până la talie, pe unul mai lung şi mai larg. Mama fetei spune că i-a luat câteva ore să-i explice că aici copiii se comportă altfel şi că vor fi momente când o vor atinge şi în altă parte. “Pentru un astfel de gest în Siria se pedepseşte crunt băiatul. Acolo, din clasa a 7-a, fetele şi băieţii sunt separaţi”. Nermina ştie câteva cuvinte în română, atât cât să spună ce vrea mai mult: “Vreau acasă, în Siria”.

Pe fratele ei din clasa a patra l-am surprins la lecţia de religie. Nu înţelege rugăciunea “Tatăl nostru”, care este imnul de început şi de sfârşit al fiecărei lecţii, dar converteşte în gând rugăciunea ortodoxă la cea musulmană. Preotul zice că nu face nicio discriminare între religii, dar semnul crucii de la începutul lecţiei îl fac toţi elevii, “pentru că la baza obiectului stă religia creştin-ortodoxă”. Colegii spun că se împacă bine cu Yezen şi îl ajută la diferite discipline cum pot. Acum, dacă îl întreabă cineva: “Ce limbă ştii, rusa?”, el răspunde ferm: “Româna!”.

Sorin e singurul dintre fraţii sirieni care merge la grădiniţă. Educatoarele spun că el se implică mai mult atunci când sunt organizate jocuri. Când se citeşte vreo poveste, Sorin stă mai retras. În prima zi de grădiniţă a căzut într-o găleată cu apă. “Nu ştiam de tabieturile lor după ce vin de la WC şi sărmanul copil s-a urcat în căldare să se spele”, comentează una dintre educatoare.

Ajutoare de la vecini şi rude

Lucia luptă în fiecare zi ca să le asigure copiilor hrana, hainele şi cele necesare pentru şcoală. A contactat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), de unde a primit un pachet cu produse alimentare şi detergenţi. ,,Am deschis mai multe uşi şi am cerut ajutor. Răspunsul cel mai dureros a fost: “Eşti cetăţeanca noastră. Nu eşti refugiată. Du-te şi lucrează, că statul nu poate să-ţi dea nimic”. Ce puteam să le spun? Nu e vina mea că în Siria e război, şi ca să-mi salvez copiii, am ajuns în Moldova. Sunt plecată de aici de mai bine de zece ani. Nu puteam să am imediat un loc de muncă. Am patru copii, iar acasă am găsit trei găini şi un câine”. Lacrimile o împiedică să continue lista problemelor pe care le are.
Comunitatea s-a implicat destul de activ în susţinerea ei. Asistenţa socială i-a oferit o sumă de 3000 de lei, după ce Lucia a apelat la primărie. Oamenii din sat au mai ajutat-o care şi cu ce a putut, iar membrii unei confesiuni religioase din sat i-au cumpărat lemne de foc. “Am solicitat un loc de muncă la Oficiul Forţei de Muncă. Mi-au zis să vin săptămâna aceasta, sper să-mi găsesc ceva în sat, pentru că altfel nu am cu cine să-mi las copiii”, spune Lucia cu speranţă. Din banii primiţi de la primărie le-a cumpărat copiilor 4 costume de sport şi nişte haine călduroase. În Siria nu există iarnă cu ger, nici gloduri reci. “Mai am nevoie de încălţăminte de iarnă, dar sper că situaţia se va mai ameliora după ce voi primi un post de muncă”, gândeşte Lucia. Cheltuielile de bază sunt produsele alimentare. Nu pot mânca orice. În Siria nu au consumat carne de porc, aşa că acceptă doar de vită şi de pasăre.

În clipele de răgaz se gândeşte cum a ajuns până aici şi ce va face mai departe. Credea că nu va mai reveni în Moldova. Speră că până în primăvară soţul său nu va păţi nimic şi va putea să-şi revadă micuţii, iar cu el împreună – va decide ce e de făcut.

Ministerului Afacerilor Externe menţionează că în 2012 s-au reîntors din Siria în jur de 140 de moldoveni.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. roman

    bine ca moldovanca io invatat limba noastra “rusa”,stiu ca nu e potrivit comentariul,dar?

  2. luminita

    o femeie curajoasa, care incearca sa asimileze din nou – ce inseamna casa parinteasca, doar ca acum in rol de mama. Si copiii sunt bravo! tre sa reuseasca sa se integreze in Patria mamei lor

  3. Mereacre

    Romane,
    Nu e nepotrivit comentariul tau. Nu-ti fa probleme. Constatarea in sine,surprinde ceea ce nu de putine ori mi s-a confirmat. SI ESTE UN ADEVAR ,ADEVARAT. Fiind din Romania,roman din mosi stramosi, am putut observa nu odata ca unii basarabeni se simt rusi si nu romani, adoptand o …limba superioara in viziunea lor cea castigata de mici copii si la tata acasa de cele mai multe ori, nu numai la scoala(cum e si in cazul scolii unde invata cei patru copii)Multora le este pur si simplu jena ca vorbesc romaneste. O tragedie in toata regula cu tot ce decurge din ac. situatie. NU, nici pe departe nu condamn pe d-na Lucia MARIN( un nume romanesc atat de frumos si deosebit!) pentru absolut nimic. Dimpotriva , am toata compasiunea pentru ea si destinul ei de om haituit de viata si de imprejurari care nu mai depind de vointa sa proprie. Cata basarabeni nu se afla in situatia ei , a familiei ei , a copiilor ei… Vreu doar sa redau ceea ce este extrem de dureros din punct de vedere sufletesc romanesc. Vezi? asa se intampla in cele mai multe czuri ale dezmostenitilor de soarta. Jale si cutremur al fiintei, nu alta. Totusi nu realizez suficient un lucru. In Siria exista o comunitate romaneasca destul de mare , foarte veche, partial crestin ortodoxa si raspandinta destul de larg. O comunitate , dupa cate stiu eu, foarte solidara si care se intrajutoreaza in toate privintele. Cum de nu a simtit Lucia imboldul sa se adreseze si acestei comunitati unde ,cel putin barierele de limba nu exista, ba chiar nici cele sufletesti? Si de ce nu vorbeste/n-a vorbit cu copii romaneste , incat ei sa nu aiba probleme de comunicare pe care le are atat la scoala,cat si in casa parinteasca?
    Sigur ca e curajoasa aceasta doamna, cum tot atat de sigur e ca se afla intr-un mare si multiplu impas sufletesc. Va avea nevoie de multa putere si luciditate sa poata invinge si ea si copii situatia dramatica a intregii lor familii. O asistenta de consiliere psihologica i-ar fi de mare folos, daca ar fi cineva specializat sa i-o acorde.

  4. vlad

    cică:,,şi dacă ne instalăm în Moldova, cel mai probabil vor lua calea tinerilor de aici: alcool, droguri, înjurături, ţigări, ceea ce la ei nu se practică»,adică marea majoritate a tinerilor din moldova sunt consumatori de droguri,fac abuz de alcool și înjură,iar în siria toți tinerii sunt chei e biserică,da?

  5. vlad

    referitor la limba română și autoritatea în familie,aici doamna nu are nici o vină,pentru că în țările musulmane femeile nu prea au multe drepturi,nici în familie,nici în societate….și cred că nu i-a fost permis să deprindă învețe copiii l.româna

  6. realist

    pacat de copiii nascuti in astfel de cupluri.
    ei nu sunt nici sirieni,nici moldoveni,nici rusi…fara nici macar cea mai mica sansa de integrare,straini oriunde s-ar duce, vor trai cu viitorul si fericirea furate…
    au fugit de ororile razboiului,dar s-au adapostit intr-o tara fara viitor,unde vor avea de infruntat necazuri si saracie.
    mamele lor, lipsite de o profesie,de dreptul de a munci,nu vor avea ce sa le ofere copiilor lor.
    “””Voi dormi în cort, dar nici aici nu mai rămân. El mă roagă să mă înarmez cu multă răbdare şi înţelepciune, că o să ne revedem cu siguranţă. Îi explic că micuţii nu-mi dau ascultare, deoarece autoritatea în familie e bărbatul, şi dacă ne instalăm în Moldova, cel mai probabil vor lua calea tinerilor de aici: alcool, droguri, înjurături, ţigări, ceea ce la ei nu se practică»”””
    apropo de acesta remarca, as prefera toate drogurile din lume,injuraturile,bataile,tigarile ,decat soarta unei femei intr-o tara musulmana….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *