Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Vişinii înfloresc la Seattle

Vişinii înfloresc la Seattle

„Wow!”, spun eu când întorc la dreapta şi văd un rând de vişini în floare chiar lângă casa mea. Florile roz îmi bucură ochii şi îmi încălzesc inima.

În fiecare primăvară, la Seattle şi prin oraşele din jur înfloresc vişinii. Da, sunt copaci decorativi, care nu dau fructe, dar cui îi pasă? Sunt vişini!

Statul Washington cultivă tot felul de fructe şi pomuşoare cu care m-am obişnuit acasă: mere, pere, caise, căpşune, zmeură, poamă (ce poamă creşte aici, nici nu vă va veni a crede). Cireşele sunt fructele cele mai elitiste, deşi se găsesc uşor în sezonul de vară, dar vişinele sunt o raritate. Pe parcursul anilor, tot încercam să găsesc vişine la fermierii locali. Conversaţia cu fermierii se complica, deoarece, în engleză, cuvântul „cherry” se foloseşte atât pentru cireşe, cât şi pentru vişine. Singura deosebire este că americanii spun „sweet cherry” pentru cireşe, care se traduce ca „cireaşă dulce”, şi „sour cherry” pentru vişine, care se traduce ca „cireaşă acră”. Într-o zi, când am încercat să le explic vânzătorilor că vreau să cumpăr vişine, ei crezuseră că, de fapt, caut cireşe. Am repetat insistent, de câteva ori: „Sour, sour cherry”. Atunci, unul dintre ei m-a întrebat: „Do you mean pie cherry” („cireşe pentru copturi”)? „Da, am răspuns, cireşe pentru copturi”, or, altfel nu mă înţelegeau. El s-a întors şi mi-a arătat o coptură de vişine. „Nu, îi răspund, eu vreau vişine proaspete”. El şi-a încreţit faţa de parcă avea durere de dinţi şi m-a întrebat fascinat: „ Why?” Adică, „de ce cineva ar vrea să pună în gură o acrime ca asta”?

Am zâmbit. Dacă e să spun cinstit, nici eu nu ştiu de ce îmi plac vişinele. Se prea poate că mă loveşte nostalgia când mă gândesc la ele. Parcă aud vocea supărată a bunicii, că iată din nou am rupt şortul, căţărându-mă pe copaci, şi mi-am pătat cămaşa cu vişine. Aș da orice ca să mă certe acum bunica!

Soţul meu, John, văzându-mi chinul prin care treceam în fiecare iunie-iulie, într-o vară ne-a luat pe ambele, pe mine şi pe fiica mea, Lica, într-o călătorie de câteva sute de mile peste munţii Cascadelor, determinat să găsească un fermier care vinde vişine. Eram obosiţi şi flămânzi când după 4 ore de călătorie ne-am oprit la o prăvălie, lângă şosea. Nu aveam mari speranţe. Tocmai de aceea am strigat ca un copil mic, când după 7 ani în sfârşit am găsit VIŞINE PROASPETE pe tarabă. Ne-am aruncat la vişinele suculente, le atingeam cu degetele şi ne bucuram.

Vânzătoarea încerca să ne spună că cireşele sunt acre, şi e mai bine dacă facem dulceaţă din ele. La aceasta i-am răspuns: „Don’t worry!” („Nu vă faceţi griji!”). Am pus câteva vişine în gură şi i-am arătat cum la noi, în Moldova, se mănâncă vişinele. Ce amuzant a fost să văd faţa vânzătoarei uimită: „Wow! N-am văzut niciodată ca cineva să mănânce cireşele acre fără zahăr”. Eu am dat din cap. Ea nicicând n-o să mă înţeleagă. De fapt, nici nu-i necesar. Fericirea omului nu are nevoie de explicaţii.

Fiica mea, care acum locuieşte în Japonia, prelungeşte eștafeta de nostalgie pentru vişine ca mama, ca bunica, ca străbunica. Deşi, îmi spune că acolo sezonul vişinilor în floare este o sărbătoare naţională care se numeşte Sakura. Este o tradiţie japoneză de multe secole ca, în fiecare primăvară, familii întregi să iasă în parcuri şi să admire frumuseţea vişinilor înfloriţi. Din păcate, nu dau fructe acei copaci japonezi.

Iată că din nou a venit primăvara la Seattle şi copacul de vişin decorativ de lângă casa mea e în floare. M-am oprit şi am făcut o poză. Soţul meu s-a uitat la ea și a spus: „Semnul ăsta de circulaţie „Stop” strică fotografia” și eu i-am răspuns: „ Nu, semnul „Stop” înseamnă „opreşte-te şi priveşte ce minune este vişinul ăsta”.

Irina VanPATTEN, Seattle, SUA