Viața mea în Islanda
Aici, un bilet de călătorie cu transportul public costă vreo patru dolari. Totuși, când intri în autobuz, pui monedele într-o cutie care seamănă mai mult cu o pușculiță și îți obții biletul. Nimeni nu stă să numere acei bani, pentru că, se crede, nimeni nu va trișa. În autobuz, nimeni nu se ține de buzunare, lipsesc și tot felul de anunțuri în care am fi îndemnați să fim atenți la hoții de buzunare. Să fure? Cine și, mai ales, de ce?, se crede aici.
Când urma să primesc primul salariu, am mers nerăbdătoare la bancă să văd dacă au venit banii. Au zis că nu, dar au întrebat de câți bani am nevoie. Am zis ceva din seria „doar eram pe aici și am intrat să… dacă nu, nu…”. M-au ascultat și mi-au întins 50 000 de krone, echivalentul a aproape 500 USD. Așa, doar pentru că știu ei cât de greu e la început. Apoi mi-au scos banii din salariul următor. Exact așa, fără vreo exagerare.
La market sau în cafenele nimeni nu își numără restul primit. Bonul de casă ți se dă doar la solicitare, iar solicitat este numai de turiștii care speră să-și ia taxele înapoi la ieșirea din țară. La poștă, în localitatea în care trăiam inițial, îmi luam coletele doar spunând numele, fără să arăt pașaportul. Nici cheie la casă n-am avut prima jumătate de an. În capitală, recunosc, cheie am, dar nici primei, nici celei de-a doua gazde nu i-am arătat cel puțin pașaportul, ca să vadă că mă cheamă așa și nu altfel.
Când iei cu chirie o locuință, contractul scris sau înțelegerea verbală dintre părți au aceeași valoare juridică. Așa spune legea. D-apoi chiar, ar zice islandezii – cine și-ar închipui că un chiriaș va strica ceva și va dispărea peste noapte? Ori un proprietar de locuință ar putea el să nu declare venitul, că tot înțelegerea e doar verbală?
La internet, ne-am conectat la fel printr-o înțelegere verbală. Am intrat, am zis ce vrem, ID-ul personal, la ce adresă stăm, am luat un braț de aparate sofisticate și de atunci avem și internet, și o factură electronică în plus de plătit. Cu electricitatea la fel: i-a sunat proprietarul pe furnizori și le-a spus că de mâine consumul îl plătim noi. Zis și făcut. Fără vreun contract pe cinci foi, cu scris mărunt în partea de jos și semnături în două exemplare.
…și din astea ar mai fi multe.
Ce vroiam să spun e că, dacă veniți în Islanda, luați numai gânduri bune cu voi. Insula asta e un adevărat muzeu în aer liber, unde se mai păstrează ceea ce „în afară” a dispărut de mult – bunul-simț, empatia, respectul, altruismul, încrederea. Să ne ștergem bocancii la intrare, vă rog.
Anastasia CUCURUZ, Islanda Foto: facebook.com/anastasia.cucuruz
