Trei povești scurte despre nostalgii culinare

În diasporă, ne vorbim adesea despre greutăți, politică, implicare civică. Azi și pentru că e iunie, ne-am spus că ar fi timpul să ne amintim, pe lângă toate celelalte, despre gusturile din bucătăriile copilăriei noastre. Dacă aveți o poveste (similară sau nu) din diaspora, despre care credeți că ar merita să apară în ZdG, nu ezitați să ne scrieți pe zdg.redactia@gmail.com

„Mă bate vântul de-un borş”

Ana Covrig, Italia: „De mică nu mi-a plăcut borşul. Nici cel de acasă și nici cel de la şcoală, chiar dacă cantina școlii mă ademenea cu niște mirosuri ce mă făceau să salivez la recreații şi mai avea şi niște mesteceni pictați pe pereți, un tablou cu o fetiță care lua apă în ulcior dintr-un râu, diferite citate… Când mi se punea dinainte farfuria cu borș: nu, mulțumesc. Putea să scrie pe toți pereții „Să nu arunci copile pâinica jos nicicând, că undeva departe plânge un copil flămând”, eu nici plătită nu puneam mâna pe lingură.

Totuși, a existat o versiune mai specială a borșului, şi anume cea a bunicii Alexandra – borșul cu fasole roșii şi leuștean, care n-avea varză. Nu știu ce-mi făcea borșul ei, că uitam de toate tratatele şi jurămintele din capul meu, acelea pe care le purtam cu mine dintr-o după-amiază de la grădiniță, când educatoarea supărată că iar n-am mâncat borșul, nu m-a lăsat să merg să dorm. „- Până nu termini, nu mergi la somn”, așa mi-a zis. Am stat cu farfuria plină până s-au trezit copiii, mulțumită că am rezistat. Bunica însă a găsit cea mai scurtă cale spre inima mea, sau mai bine zis spre stomacul meu.

Tot ea m-a învățat să împletesc sarmale, de la ea ştiu gustul chisăliţei şi a gutuilor cu prune uscate. De la ea am împrumutat vorba: „Mă bate vântul de-un borş”. Azi, îl fac şi eu ca al ei, doar că deja copiilor mei nu le place, iar la întrebarea „Iar borş?” îmi vine să-i trimit la bunica lor, pentru că pe-al ei îl mănâncă. Însă ea e la 1800 de km de noi, și eu mă calmez”.

Amintirea mea are gust și miros

Rodica Cristina Sibova, Spania: „Când citesc sau aud despre turtele cu mac, imediat mi se face dor de mămuca mea. Mămuca avea cele mai molcăluțe mâini, așa cum le are și mama, moștenite. Ei, iată, mămuca cu mânuțele ei micuțe și moi făcea cele mai bune turte. Tătuca pregătea macul, iar când noi ajungeam de la Căușeni, era totul gata.

Eu aș fi sărit peste zeamă și peste toate bucatele, numai să mi se dea mai repede farfuria cu turte cu mac. Dar așteptam. Masa era afară lângă beci (ah, beciul adânc cu țolișorul de pe trepte) și mămuca tot aducea – mai întâi, zeama de găină cu tăieței unul ca unul, apoi sărmăluțe, pârjoale și toate celelalte.

Tătuca îi turna tatei țuică și treceam apoi la plăcințelele de tot felul – cu brânză, cu vișine și, în sfârșit, ajungeam la turtele cu mac, care încăpeau oricât de mult n-am fi mâncat. Acestea din urmă mi s-au întipărit pentru totdeauna în minte – amintirea mea cu gust și miros și cu mare dor de scumpii mei mămuca și tătuca de la Mereșeuca”.

Atunci, ne umpleam de fericire

Ecaterina Țurcan-Hacina, Franța: „De când mă ştiu, îmi place dulcişorul. În fiecare dimineață, când merg la muncă intru printr-o Boulangerie (brutărie, n.r.) ca să îmi cumpăr un croissant la micul dejun. Odată intrată acolo, îmi fug ochii la toate „operele” dulci. Îmi par atât de sofisticate şi greu de făcut, că imediat îl consider pe patisier un maestru.

În același timp, de multe ori îmi aduc aminte de desertul copilăriei mele, pe care l-au pregătit cred că o bună parte din copiii care iubesc dulcele. Acest desert are o rețetă simplă şi se prepară foarte repede. De fapt, pe atunci, trebuia să fie cât mai rapid preparat pentru că dacă ne prindea mama, existau toate riscurile să fim certați. Rețeta conține doar trei ingrediente, dar avea un gust deosebit. Când mușcai din hrincă era crocant, se topea în gură. Atunci, ne umpleam de fericire şi ne simțeam mândri că am reușit. Asta până dădea mama de noi. Iar ingredientele şi pașii de preparare sunt: o hrincă de pâine înmuiată în apă şi presurată cu zahăr”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *