Telefonul pierdut

Soacra mea, Elizabeth, sau pur şi simplu nana (cuvântul englez pentru bunică), are 85 de ani. Într-o zi, ne-a amuzat spunând că nu arată rău la 78. Noi n-o mai corectăm. Dacă vrea să se simtă de 78 de ani, aşa să fie. Memoria ei proastă ne-a învăţat să avem multă răbdare. Este uimitor cum îşi poate aminti în cele mai mici detalii ceea ce s-a întâmplat acum 40 de ani, dar nu-şi poate aminti unde şi-a pus telefonul. Peripeţia nesfârşită cu telefonul ei pierdut ne trimite periodic (pe soţul meu şi pe mine) în expediţii prin casă, demne de povestirile lui Sherlock Holmes. Metodele deductive, gândirea creativă, intuiţia, iar deseori doar norocul, ne ajută în căutarea telefonului dispărut. Am făcut multe greşeli până am perfectat metodele de căutare. De obicei, totul începe inocent. Soacră-mea strigă din odaia sa: „J-o-o-o-h-n!”

„Ce s-a întâmplat?”, răspunde John. „Ţi-ai pierdut iarăşi telefonul?” Fiind un fiu bun, el aleargă, de fiecare dată, să-şi salveze mama. Astfel porneşte „vânătoarea” telefonului.

La început el o întreba dacă îşi aminteşte unde a văzut telefonul ultima dată. Metoda însă a fost neproductivă, deoarece de multe ori ne trimitea pe căi greşite. Bătrâna voia atât de tare să-şi amintească unde a văzut telefonul ultima dată, încât se simţea vinovată când nu-şi putea aminti şi, pentru a salva situaţia, spunea prima teorie care-i venea în cap.

Elizabeth putea să jure pe copiii ei că a ţinut telefonul în mână acum un minut. Adevărul era că telefonul fusese în posesia ei o oră în urmă, sau o zi în urmă, sau o eternitate în urmă, şi nu în mâna ei, ci în poşetă, sau pe masa de la bucătărie, sau Dumnezeu ştie unde.

Învăţând din experienţa noastră nereuşită, am adoptat o altă metodă: să sunăm la numărul ei de telefon. Această metodă funcţiona mult mai bine, dar numai atunci când telefonul era pierdut recent şi undeva pe aproape. Dacă John suna la numărul mamei şi noi nu-l auzeam, aceasta însemna două lucruri: sau că bateria era moartă, sau că telefonul nu era în casă. Acesta era un moment crucial, pentru că trebuia să decidem dacă începem misiunea de căutare în casă sau în altă parte. Logic ar fi fost să ne întrebăm pe noi înşine: „Unde am văzut-o pe mama ultima dată cu telefonul în mână?” Dar nu, trebuia să învăţăm şi acest lucru din greu. După trei zile de căutări nereuşite prin casă, când John era deja gata să renunţe şi să-i cumpere un telefon nou, îi veni în cap ideea salvatoare: să-l caute în maşină. Diavolul de telefon era tocmai acolo unde bătrâna îl lăsase cu trei zile în urmă: pe bancheta din spate a maşinii.

Data următoare, când John a apelat numărul mamei sale într-o altă încercare de a-i găsi telefonul , iar acesta n-a răspuns, primul lucru pe care l-a făcut a fost să fugă la maşină. Se uită pe scaun, se uită sub scaun, se uită între scaune, dar de data asta telefonul dispăruse ca magicianul David Copperfield.

John s-a întors în casă, hotărât să dea de capăt. Operaţiunea a început de la patul mamei. A înlăturat salteaua – nimic. S-a uitat sub pat – nimic. A mişcat fotoliul de la dreapta la stânga – nimic. Când a adus uneltele din garaj pentru a dezmembra fotoliul, am ieşit din odaie. Era imposibil să mă uit fără să râd la faţa frustrată a lui John. Dar nu trecu mult până zgomotul încetă şi îl auzii strigând: „Aha!” . Am alergat să văd minunea.

„Imposibil!”, am strigat uimită. „L-ai găsit!” „Buclucaşul” se ascunsese între mânerul şi perna fotoliului în aşa fel, încât nu se vedea din afară. Singura modalitate de a-l găsi a fost să dezmembreze fotoliul. Cum de i-a venit ideea asta genială, nu-mi pot închipui!

Dar peripeţiile cu telefonul nu s-au sfârşit aici. Frustrată de faptul că mereu îşi pierde telefonul, soacra mea a hotărât să găsească un loc mai sigur pentru el, fără a-i spune lui John, aşa că, după câteva zile, auzirăm vocea ei familiară: „J-o-o-o-h-n!”

John şi cu mine ne-am reluat rutina obişnuită, sunând la telefonul mamei. Telefonul a dat semne de viaţă, ceea ce era o veste bună. Cel puţin, se afla în casă. Tustrei am început să ne mişcăm prin odaie, urmărind sunetul. Cu toţii îl auzeam, dar era oarecum evaziv. Soacră-mea a luat-o la stânga, şi John a urmat-o, deoarece ni se păruse că sunetul venea de acolo. Odată ce „expediţia” la stânga nu a dat rezultate, soacră-mea a luat-o la dreapta, iar John a urmat-o. M-am uitat la ambii, încercând să înţeleg de ce se deplasează sunetul. Sunetul, de fapt, ar trebui să rămână pe loc în timp ce noi toţi ne mişcăm. Brusc, John s-a oprit şi a pus urechea pe pieptul mamei sale. „Aşa am şi ştiut!” , a spus el.

„Ştiai ce? Că mama ta are piept?” – l-am întrebat. Elizabeth îl privea şi ea nedumerită.

„Mamă, îi spuse John, ţi-ai verificat sutienul?” Bătrâna a pus mâna pe pieptul stâng şi a început să râdă. Când ne-am dat seama ce s-a întâmplat, am început să râdem şi noi. Era şi de ce. Timp de 5 minute urmăream sunetul telefonului ascuns în sutienul lui Elizabeth. După ce ne-am tras sufletul, John a întrebat-o: „Mamă, chiar nu ai simţit cum vibrează telefonul pe pieptul tău?”. „Fiule, răspunse ea cu toată sinceritatea, eu nu am simţit nimic acolo în ultimii 20 de ani. Chiar vrei să simt un telefon?”

O, Elizabeth, ea poate că şi-a pierdut memoria, dar simţul umorului, cu siguranţă, nu.

Irina VanPATTEN, Seattle, SUA








Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *