Sinceri în taină
Zi de zi suntem prostiţi şi înşelaţi. Suntem hrăniţi cu tot felul de promisiuni deşarte. Zi de zi, la rândul nostru, şi noi prostim şi înşelăm. Ni se spune una, dar se face alta, spunem una, dar facem alta. Minţim copiii că o să-i servim cu o bomboană, minţim părinţii că venim de Crăciun, minţim prietenii că venim în ospeţie, minţim şeful că lucrăm mai bine, minţim subalternii că le majorăm salariul, minţim profesorii că ne apucăm de carte, ne minţim pe noi înşine – „de mâine las fumatul, de săptămâna viitoare – fac sport, slăbesc, scriu o carte, învăţ engleză” şi tot aşa. Minciuna e peste tot în viaţa noastră.
Unii iubesc minciuna pentru că le creează o stare de confort, le dă siguranţa că totu-i bine. Alţii zic că e spre binele nostru, „pentru ce să ştii că totu-i rău, dacă poţi crede că totu-i bine”. Ceilalţi urăsc minciuna şi vor să fie doar sinceritate în jur, vor să ştie dacă au cancer, dacă-s urâţi, vor din tot sufletul să ştie adevărul despre sine, despre alţii, despre viaţă. Dar, în toate cazurile, minciuna e doar un mecanism temporar de apărare, căci până la urmă oricum trebuie să te confrunţi cu adevărul.
Societăţii din R. Moldova i se spun minciuni zilnic la TV, la radio, în ziare, pe internet, fiindu-i distrasă atenţia de la problemele pe care le are. Astfel, societatea este orientată către probleme nesemnificative, care doar îi consumă timp, oferindu-le lor mai mult timp. Se crează o impresie greşită despre importanţa de a decide ce limbă să vorbim, ce istorie studiem, ce putem face cu marşurile LGBT, cu evoluţiile lui Kirkorov, cu zilele de 1 şi 9 mai sau cu edificarea Arenei. Suntem serviţi cu sondaje false, cu rapoarte despre creşterea economică a Moldovei, cu constatări despre cât de tare ne laudă UE sau cu reportaje despre scamatoriile „preşedintelui nostru”, cum ar fi schimbarea steagurilor, retragerea cetăţeniei lui Băsescu, interminabilele sale vacanţe sau interminabilele vizite la Putin…
S-ar face orice doar ca să nu avem timp să ne gândim la spitalele dărâmate, pline de pacienţi gravi, lipsite de personal medical, la copiii rămaşi fără părinţi, fără educaţie, fără veceuri în şcoli, la salariile şi pensiile mizere, la grădiniţele ce ne hrănesc copilaşii cu produse bune de aruncat la gunoi, la miliardele furate, la faptul că ne sunt încălcate drepturile, începând cu dreptul la libertate, siguranţă şi terminând cu drepturile la o viată asigurată şi la sănătate.
Unii nu înţeleg ce se întâmplă şi se lasă luaţi de val, protestând pentru Ilan Şor – „şi ce dacă a furat de la noi, poate acum se împarte şi cu noi din banii furaţi”, protestând contra LGBT – admiţând astfel că nu-i atât de rău faptul că nu avem şcoli cumsecade, iar copiii nu au în ce se îmbrăca, nu au ce mânca… Iată, LGBT sunt o primejdie adevărată pentru R. Moldova… Unii înţeleg că toate astea sunt menite să le sustragă atenţia, dar le acceptă, căci, zic ei, „mai bine să-ţi ocupi capul cu astea decât să realizezi în ce deznădejde trăieşti”.
Iar cei ce vor dreptate, zadarnic încearcă să strige, să dea din mâini spunând adevărul celor din jur, căci sunt doar scuipaţi şi îmbrânciţi, pentru că puţini oameni vor să audă acest adevăr şi încă mai puţini îl pot accepta. Adevărul, la început, doare. Adevărul chinuie, adevărul provoacă depresie şi duce la disperare, ca apoi să înfăptuiască minunea.
Se pare că societatea noastră e ca „racul, broasca şi ştiuca” – fiecare trage în partea sa. Toţi ştiu că nu suntem respectaţi, nu suntem consideraţi oameni, toţi se plâng de viaţă grea, dar toţi acceptă teatrul actorilor de la guvernare, pus pe post de dimineaţă până seara la toate televiziunile lor, urmărind cum necinstea şi prostia au ajuns în capul mesei, iar ei se joacă cu vieţile noastre după cum le place.
Deşi iubim minciuna, în secret sperăm la bine şi dorim dreptate, nu vrem să ne pomenim cu un cuţit în spate. În taină, noi vrem să auzim măcar un glas care să spună adevărul, în care să putem avea încredere, să ştim că există mâini curate, fără păcate. În adâncul sufletului vrem să ne simţim liberi şi să nu mergem cu frica în sân la cluburi de noapte, unde poţi fi ucis în bătăi. Fiecare, în secret, vrea să vorbească sincer fără a se preface, fără frică.
Avem nevoie de o ploaie de sinceritate, care ne-ar spăla ochii de vraja minciunii, ne-ar concentra auzul la desluşirea adevărului printre minciuni, ne-ar încuraja inimile ca să nu ne mai ţinem dorinţele în secret, iar în final ne-ar curăţi ţara de minciună şi de actori mizerabili.
Violina Ahtemenciuc, Canada
