Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Sectorul nonprofit în Canada

Sectorul nonprofit în Canada

Sunt de aproape 8 ani în Canada și am avut norocul să activez ca asistentă în cadrul Departamentului financiar al unei companii nonprofit din orașul Calgary, Alberta. Mai întâi, voi explica ce înseamnă „organizație nonprofit”. Aceasta este o afacere care a obținut statut de instituție scutită de plata impozitelor. Donațiile făcute unei organizații nonprofit sunt deduse de la indivizii sau persoanele juridice care le fac, de aceea trebuie să facă publice atât informațiile financiare cât și cele operaționale, așa încât donatorii să se asigure că donațiile lor sunt utilizate eficient. Instituțiile nonprofit nu plătesc impozite pentru donațiile primite ori pentru alte surse financiare provenite din activități de colectare de fonduri.

Da, e așa cum spune definiția! Pare ceva ireal? Câte organizații nonprofit sunt în R. Moldova care pot spune că așa e, nu plătesc taxe, acumulează ușor fonduri în vederea anumitor proiecte sociale, economice, educaționale, și aici includ sectoarele sportiv, agrar (chiar dacă e ceva diferit subvenționat de către stat aici, îl includ la nivelul celorlalte industrii din Moldova). Compania nonprofit în care mi-am petrecut 5 ani din viață mai este numită Comunitate de Dezvoltare Economică (CDE). Proiectele acesteia sunt, în mare parte, orientate spre businessul mic, tânăr, acordând persoanelor inițiatoare un pachet de ghidare de la prima etapă, de cercetare a pieței și industriei până la lansare, dar și mentorat pe parcursul unui an, plus microcreditare cu o rată de interes minim de 2-3%. Este un proiect finanțat de guvernul canadian, susținut de multe persoane juridice, care fie au avut o tangență cu acel CDE, fie așa vor să-și exercite responsabilitatea socială. Alte programe includ educarea financiară a persoanelor care au astfel de probleme: datorii, venit mic, noi imigranți, refugiați. Aceștia au marele noroc de a salva niște bani datorită guvernului responsabil, căruia îi pasă de viața oamenilor. Participantul salvează pe lună câte 100 de dolari, iar statul contribuie în proporție de unu la trei sau la doi, în funcţie de program, pe un termen limită desigur, fie un an, fie chiar doi-trei. Iată o metodă de a motiva lumea să meargă să facă o facultate sau să capete o profesie la care visează.

Aceasta e doar o mică parte din tot ce fac aici companiile nonprofit. Activitatea lor e foarte vastă, deşi pare ireal ca un stat atât de dezvoltat să mai aibă nevoie de acest sector. Dar iată că acesta crește, având și succes. Şi dacă în Canada există un astfel de fenomen, de asemenea proporții, atunci în R. Moldova ar trebui să fie de două ori mai mare și pentru orice categorie de populație, indiferent de sex, vârstă, specializare, în funcţie de sectorul pe care îl asigură. Aceste entități sunt podul dintre guvern și acea categorie de populație, o voce pe care guvernul o aude mult mai facil. Prin acest sector, guvernul încredințează fonduri pentru a acoperi „gropile” în formare sau deja formate, nelăsându-le să se agraveze. Grație acestor „sanitari”, care acționează la timp, se evită (de-)căderile de ministere, ba chiar și de guverne.

Lilia STURZA, Calgary, Canada