Scrisoare pentru Moldova
Se zice că nimic nu poate trăi dacă nu are rădăcini. Azi suntem în străinătate. Am ajuns ca niște arbori bogați în frunze verzi. Dar nu uităm de unde am prins rădăcini, de unde am pornit la drum.
De acasă, din Moldova. Chiar de ne-am adaptat ușor sau greu departe de meleagurile natale, rădăcinile rămân aceleași. Iar dorul ne duce de cele mai multe ori la ele. Este oare asta un fel de patriotism?!
Tot mai des aud fraze de genul „Ce miorlăi atâta? Mergi acasă, dacă nu te poți adapta aici! Și ce vei face acasă?!” Deși aceste întrebări conțin un grăunte de adevăr, eu totuși rămân (cu profund regret) patriot… departe de casă. Legăn cu mândrie în bătaia vântului tricolorul nostru ori de câte ori e nevoie în fața turnului Eiffel.
Întrebarea „Ce miorlăi atâta?” îmi provoacă altă întrebare: „Vouă chiar nu vă este dor de casă, de meleagurile natale?” În asemenea cazuri, am impresia că acești oameni, pur și simplu, au lipsit mereu de la prima lecție de la început de an școlar. Sau prea bine s-a străduit învățătoarea mea, Maria Ivanovna, să ne facă patrioți.
Țin minte cum, în fiecare an, după careul solemn de la unu septembrie, mergeam în clase, iar pe tablă era scris frumos subiectul lecției: „Limbă, patrie, neam” sau „Patria mea e Moldova”. An de an, formularea subiectelor era diferită, dar scopul și obiectivele erau aceleași, de a sensibiliza în raport cu Patria noastră.
Eu nu cred că acestor oameni, care „au uitat” de unde au pornit, indiferent de pătura socială din care fac parte, nu li se face poftă de plăcinte sau de sarmale. Chiar nu cred! Sau trebuie să renunțăm la nunți și la cumetrii, deoarece băștinașii țării în care suntem nu au aceste tradiții?
Aflându-mă printre alte culturi, am descoperit și alte valori, alte tradiții și obiceiuri. Dar cele de acasă îmi rămân sfinte. Cu ele-n „frunte” merg oriunde. Devin extrem de fericită când cineva mă întreabă de Moldova. Pot să-i povestesc de ea ore în șir. Pentru că Moldova e frumoasă! Pentru că Moldova e țara mea!
Iar la întrebările „De ce mai sunt peste hotare dacă îmi iubesc atât de mult țara?” și „Ce fac eu pentru țara mea?” promit să răspund cât mai curând.
Ecaterina Țurcan Hacina, Franța
