Repatrierea

Scriu aceste rânduri de acasă. Din R. Moldova. După trei ani petrecuţi în România şi alţi opt în Israel, am decis să revin acasă. Fără pregătiri, fără a sta pe gânduri. Pur şi simplu, mi-am făcut bagajele şi am făcut ceea ce îmi spunea inima, nu ceea ce îmi recomandau oamenii din jur.

Nu ştiu de ce pentru unii e atât de şocantă revenirea mea în Moldova. Sau revenirea altor familii, tineri, care au luat aceeaşi decizie ca şi mine. Am impresia că mereu sunt ochi aţintiţi asupra noastră şi mereu cineva aşteaptă că nu vom rezista şi, în scurt timp, vom alege iarăşi calea străinătăţii. Cum altfel? În Moldova e greu, ni se spune, nici nu ştiţi cât e de greu acolo. De parcă noi nu de acolo am plecat. De parcă noi înşine nu ştim de corupţie, oligarhi, lipsa locurilor de muncă sau salarii mizere. Noi ştim toate astea, dar alegem să revenim. Pentru că, pe lângă toate astea, sunt şi atât de multe lucruri frumoase, emoţii, oameni dragi, zâmbete şi locuri pline de amintiri.

Privesc prin geam şi văd toamna. Nu palmieri veşnic verzi, ci copaci aurii cu frunze multicolore. Merg pe stradă şi aud limba română – limba în care gândesc, visez sau număr – şi nu pot să nu zâmbesc. Mă opresc în dreptul unor bunicuţe care vând flori crescute cu drag în grădină, ciorapi de lână împletiţi cu atâta grijă sau struguri dulci culeşi din propria vie şi nu mai am nevoie de niciun mall din lume. Văd şi admir parcuri amenajate, muzee renovate, săli pline la spectacole şi concerte, festivaluri tradiţionale. Pentru prima oară am mers şi eu la festivalul vinului şi nu l-am urmărit doar de pe internet. Am mers la mănăstire şi am obţinut, într-o singură oră, liniştea sufletească pe care o căutam de atât de mult timp. Fiecare colţ îmi aminteşte de copilărie, adolescenţă, prieteni pierduţi prin lumea mare sau emoţii pe care le trăiam înainte de plecare.

Desigur, nu e totul ideal. Repatrierea poate fi la fel de grea ca integrarea într-o societate străină. Atunci când locuieşti atât de mult timp într-o altă societate, cu alte valori şi cu alte tradiţii, ai nevoie de timp pentru a înţelege comportamentul oamenilor de acasă. E greu să auzi mereu şi la fiecare pas cum oamenii vor să plece şi să nu se mai întoarcă niciodată. Mă doare pustietatea din sate şi părinţii care au rămas singurei la bătrâneţe, discutând cu copiii lor doar la telefon sau calculator. Sistemul medical şi cel juridic îmi dau fiori la propriu, numai din istoriile şi nedreptăţile pe care le-am auzit de la cei rămaşi acasă. Atât de mult mi-aş dori să pot schimba ceva. Să fie şi la noi acea medicină care salvează vieţile celor grav bolnavi şi astfel să nu mai fie nevoiţi să plece în Turcia sau Germania pentru o şansă la salvare. Să fie şi la noi dreptate şi pedeapsă sigură pentru cei care au comis infracţiuni. Eu, însă, nu pot lupta de una singură cu un sistem întreg. Nu pot să îi conving pe cei plecaţi să revină acasă. Nu pot să-i opresc pe cei care vor să plece.

Aş vrea să cred, însă, că mai este o speranţă. Speranţă susţinută de faptul că eu nu sunt singura care îşi doreşte schimbarea. Am auzit de mai multe familii care se întorc de peste hotare, deschid afaceri, creează locuri cinstite de muncă şi astfel contribuie la creşterea economiei. Alţii organizează acte caritabile, jertfesc din propriul timp şi propriii bani pentru a ajuta bătrânii şi copiii sărmani. Alţii s-au stabilit peste hotare, însă nu uită de vecina sau prietena care a rămas acasă şi are nevoie de haine şi mâncare, trimiţând pachete şi neaşteptând nimic în schimb. Sunt zeci de căi pe care putem realiza o schimbare la noi acasă, şi de obicei ele nu includ donaţii sau cheltuieli mari de bani. Cei care încă nu şi-au întemeiat familii peste hotare ar putea renunţa la visul de a avea podea de marmură sau poduri supraetajate în casele din Moldova şi astfel s-ar putea întoarce mai repede acasă. De ce? Pentru că Moldova nu are nevoie doar de remitenţele noastre. Ea are nevoie de oameni. Oameni care au învăţat să fie corecţi în ţara-gazdă; oameni care nu mai ştiu ce e aia mită; oameni care sunt gata să lupte pentru dreptate şi pentru viitorul ţării.

Adelina Suruceanu, Chişinău, R. Moldova

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *