Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Olesea Stamati: „Diaspora nu e…

Olesea Stamati: „Diaspora nu e cea pe care o arată presa”

De aproape un deceniu, casa Olesei Stamati este la Dublin, Irlanda. Locuieşte aici împreună cu soţul şi cei trei copii ai săi. De-a lungul anilor s-a implicat mult în activitatea comunităţii de moldoveni din ţara smaraldului, dar a urmărit cu atenţie şi tot ce se întâmplă în R. Moldova. Olesea studiază Event Management la Dublin Institute of Technology şi face un internship la Dublin City Council, primăria Dublin. Discuţiile cu ea pot dura ore în şir, pentru că a adunat în aceşti ani multă înţelepciune din experienţele pe care le-a avut aici şi povesteşte cu entuziasm despre ţara în care locuieşte acum. Am întrebat-o cum vede R. Moldova, după zece ani în care s-a aflat departe.

–Olesea, când aţi venit în Irlanda?

–Împreună cu soţul, am emigrat pe 7 martie 2008. Am vrut să trăim o experienţă nouă, deşi soţul avea deja experienţa Europei. Eu, însă, plonjam în necunoscut. Soţul s-a documentat şi a aflat că Irlanda se aseamănă mult cu Moldova – istorie, populaţie, suprafaţă. Aveam şi intenţia de a emigra într-o ţară anglofonă.

–Nu v-aţi gândit, în acest răstimp, să reveniţi în R. Moldova?

–Mereu am avut acest gând, dar, cu trecerea timpului, am realizat că lucrurile în Moldova se schimbă din rău în mai rău. Să locuieşti în Moldova e ca şi cum te-ai expune unui pericol continuu. Nu ştii ce mănânci, cu ce te îmbraci, deoarece lipseşte orice control al calităţii. Medicamentele sunt scumpe şi de proastă calitate. Iar o altă mare problemă sunt oamenii cu „imunitate” – şefi de secţii, de direcţii, de întreprinderi, de ministere, de guvern, de parlament… Atât noi, cât şi alţi cetăţeni care au plecat din Moldova s-au gândit iniţial la un viitor financiar mai bun. Apoi, ajungând în Europa, au decis să rămână pentru valori. Eu nu pot să nu apreciez valorile şi democraţia în care trăiesc. Faptul că oamenii sunt respectaţi, că statul îi protejează, că au acces la educaţie şi sănătate, că îşi pot spune părerea şi că sunt ascultaţi. Nu cred că cei care nu au experienţa emigrării pot înţelege asta. Deşi iniţial scopurile noastre erau pur financiare, am decis să rămânem aici, pentru că am început să respectăm şi să iubim această ţară.

– Ce ne-ai putea spune despre moldovenii din Irlanda care locuiesc şi socializează doar în comunităţile de moldoveni, care nu cunosc engleza, nu interacţionează cu localnicii, care nu vor să se integreze? Sunt oraşe şi sate în Irlanda unde moldovenii locuiesc în zone populate doar de ei. Ce crezi despre acest fenomen?

–Integrarea într-o ţară străină ori este, ori nu-i. Sunt oameni care locuiesc aici mai mult de un deceniu, dar tot nu s-au integrat. Cum ai putea să te integrezi dacă nu comunici cu irlandezii, dacă nu intri în contact cu societatea de aici? Avem moldoveni care au nevoie de traducător când merg la medic. Avem foarte mulţi încă neintegraţi, cărora le place să trăiască aşa. Ei nu-şi imaginează că ar putea trăi altfel. Ei nu înţeleg sistemul educaţional. Bunăoară, copiii lor merg la şcoală şi primesc diplome, certificate, menţiuni sau trofee, dar ei nu înţeleg că ele sunt oferite prin rotaţie şi că orice copil, mai devreme sau mai târziu, primeşte o medalie sau un trofeu. Acestea sunt metode de a încuraja copiii, dar nu şi un motiv de a te lăuda că odraslele de moldoveni sunt cei mai buni din clasă sau din şcoală. Avem noi boala asta de a fi cei mai buni, deşi nu-i chiar aşa.

–Foloseai odată, cu altă ocazie, fraza „a te naşte din nou”. Ce aveai în vedere?

–Trebuie să uiţi de tine, cea sau cel care ai fost până la plecare, şi să te „edifici” din nou, bucăţică cu bucăţică, altfel rişti sa trăieşti o viaţă printre străini şi să nu ştii, de fapt, pe ce lume te afli, care sunt tradiţiile şi obiceiurile localnicilor, care sunt principalele atracţii turistice în Irlanda (acestea sunt vizitate anual de vreo 8 milioane de turişti), să nu ştii că lunile iernii sunt noiembrie, decembrie şi ianuarie şi să vrei tare ca, la bătrâneţe, să revii în Moldova. Adaptarea este un proces aproape imposibil, de aceea durează mult. În cazul nostru, cred că a durat vreo 5 ani. Cu cât mai greu înţelegi că nu este cale de întoarcere, cu atât mai greu începi sa trăieşti ceea ce înseamnă Irlanda. Am încercat să păstrăm anumite valori, bunăoară, în casa noastră se vorbeşte mereu limba română, se ascultă Ion şi Doina Aldea Teodorovici şi la Crăciun se mănâncă mămăligă.

–Cum se vede Moldova de aici? Mie mi-e greu să spun, deoarece de doi ani, de când sunt aici, nu am mai fost niciodată acasă…

–Moldova este într-o criză, într-o mizerie profundă. Îmbătrâneşte şi sărăceşte pe zi ce trece. Zilnic, emigrează în jur de 160 de persoane. Moldova e pustie, goală, săracă, fără speranţă. E într-un hal fără de hal. Am un sentiment amar când văd cum, peste noapte, ne căpătuim cu vedete şi cu oameni bogaţi. Moldova nu este mâna asta de oameni pe care o vedem pe Facebook şi la televizor. Moldova sunt părinţii noştri din satele pustii, cu pensii de 50 de euro, şcolile fără profesori şi fără elevi, spitalele fără medici şi fără medicamente, dar cu mulţi pacienţi.

Până a emigra, exista un procentaj mare al clasei de mijloc. Acum e o discrepanţă între pătura de sus şi cea de jos, iar clasa de mijloc dispare.

–Şi în Irlanda cum e?

–În Irlanda clasa muncitoare e cea dominantă, Moldova însă nu are nevoie de oameni. Ea are nevoie de remitenţe. Vorbeam la început de oamenii care nu s-au integrat peste hotare şi care ar vrea să se întoarcă, dar ţara nu are nevoie de ei.

–Ce ţi-a rămas în memorie după ultima ta vizită acasă?

–Faptul că oamenii nu ştiu să vorbească şi să asculte. Mai ales cei de la guvernare – au o poezie pe care o spun şi în care cred, chiar dacă e o aberaţie. Pentru mine, dacă aş reveni acasă, cea mai mare problemă ar fi şcoala. Curriculumul este încărcat şi irelevant, nu se pune accent pe lucrul în echipă şi pe satisfacţia elevilor. În Irlanda, acesta este primul punct din raportul anual. Elevii susţin examenele de bacalaureat, care sunt de două tipuri: ordinar şi superior. Nu toţi elevii au aceleaşi aptitudini, cred că e o soluţie bună şi pentru Moldova, mai ales că avem un număr mare de elevi care nu au promovat anterior examenele. Dar cine se gândeşte la asta?

–Chiar nu vezi nicio şansă pentru Moldova? Unde crezi că s-ar putea ajunge?

–Cred că lucrurile vor merge din rău în mai rău, până vom ajunge în incapacitatea de plată a pensiilor şi salariilor. De acolo până la răscoală e un singur pas. Corupţii trebuie deposedaţi de averi. Puşcării nu ne-ar ajunge pentru toţi. Dar, pentru ei pedeapsa cea mai mare este să îi pui să trăiască cu un salariu de 1000-2000 de lei pe lună, sa trăiască cu chirie, într-un apartament cu 1-2 odăi, să meargă la piaţă să facă cumpărături, să plătească poliţa de asigurare şi fondul social. Acestea sunt legile din R. Moldova, făcute de ei pentru cei care abia de îşi duc existenţa, legi din cauza cărora lumea fuge de acasă.

–Pentru ce iubeşti Irlanda şi irlandezii?

–La Dublin City Council, unde muncesc, rămân uimită de funcţionarii din această instituţie. Apreciez faptul că sunt toleranţi şi zâmbitori, deschişi, cu încredere în oameni. Irlandezii îţi vor spune mereu că ai o engleză bună, iar dacă te vor corecta, o vor face într-un mod delicat.

–Ce ai vrea să le spui celor de acasă, în special celor de la sate? Mamelor noastre, bunăoară…

–Vreau să le spun că cei care au plecat nu au făcut-o pentru că sunt trădători sau laşi, ci pentru că vor să ajute Moldova. Fie financiar, fie aducând o experienţă din Europa sau nişte valori, pe care nu le înveţi din cărţi. Diaspora nu este cea pe care o arată presa, nici cea care vine şi cheltuie bani în stânga şi-n dreapta. Diaspora este departe, dar este şi aproape, în inimile noastre şi ale voastre, diaspora a fost şi mai este silită să plece, să lase case pustii şi părinţi îndureraţi. Sunt numeroase destine necunoscute, care acum emigrează cu paşapoarte româneşti, dar cândva o făceau prin camioane, pe sub trenuri, cu acte false şi cu datorii de mii de euro. Aceasta este diaspora din spatele istoriilor de succes care apar în presa din Moldova. Cu toate astea, adresându-mă imaginar patriei mele, i-aş spune: „Şi totuşi, te iubesc, pentru că eşti Moldova din inima mea”.

–Îţi mulţumesc foarte mult pentru interviu!

Tatiana Scutari, Irlanda