„Nici o zi fără lectură” la Paris sau Diaspora citește românește
Ajunsă în Franța, am încercat să învăț limba franceză de pe toți pereții și din toate anunțurile. Schimonoseam și eu cum puteam cuvintele, ca să-mi iasă accent francez. Și pentru a-mi îmbogăți vocabularul, am atacat cititul în franceză. Aici, mai toată lumea citește în transportul public. Dacă nu au în mână cartea fizică, atunci citesc de pe telefon sau de pe ebook-uri (cărți numerice).
Disperarea mea legată de cititul în franceză a durat cam trei ani, până m-am auzit pe mine într-un interviu dat unui post TV vara, când eram acasă. Am rămas îngrozită de dicția pe care o aveam în română, mai ales că făcusem lecții de dicție cât am fost studentă. Cum e posibil să-mi fi stâlcit dicția atât de repede?!
Alarmată, am decis să revin în Franța cu valiza plină de cărți în română. Rar se mai întâmplă să îmi cumpăr cărți în franceză. De aproape un an, am fost invitată în clubul „Nicio zi fără lectură” de pe rețelele de socializare. Mi-am dat seama că suntem atât de mulți conaționali dispersați pe toate continentele, pe care ne unește dragostea de a citi în română. Recent, fondatoarea clubului, Victoria Donțov a făcut o prezentare a clubului la Paris, ocazie cu care ne-a acordat un interviu.
— Victoria, cum a apărut acest club de lectură?
— Purtam ideea în cap de câțiva ani, dar nu eram sigură că oamenii au nevoie de asta într-o eră a tehnologiilor. Anul trecut, mi-am propus ca, în octombrie, să nu am nicio zi fără lectură, pentru a transforma asta într-un obicei. Din cauza rutinei, nu-mi prea reușea, deși am fost mereu pasionată de cărți. Apoi, i-am întrebat pe prietenii mei de pe Facebook, cine ar vrea să avem un octombrie cu nicio zi fără lectură. Spre surprinderea mea, în campania de promovare a lecturii s-au înscris o mulțime de oameni. Așa am format un grup pe Facebook, unde ne inspiram unul de la celălalt. Cum și dacă ne reușește să citim mult sau puțin, nu conta, dar o făceam zilnic. La sfârșitul campaniei, am organizat „O seară cu vin și cărți”, invitând doi tineri scriitori din Orhei. Întâlnirea m-a convins că trebuie și, pe 15 decembrie 2018, am lansat clubul „Nici o zi fără lectură”.
— Și ce proiecte aveți?
— În prezent, avem șase proiecte mari care implică membri, scriitori, oamenii de artă și chiar interpreți. Primul proiect este „Evenimentul lunii”. Clubul organizează câte un eveniment offline cu oaspeți și invitați speciali precum scriitori, actori, interpreți, alte personalități pentru a vorbi despre viață, cărți și valori umane. Cel de-al doilea proiect este „Cărțile lunii”, în cadrul căruia numărăm câte pagini citim împreună în fiecare lună. Un alt proiect este „Cărți călătoare”. Adică, mai multe cărți ale scriitorilor noștri călătoresc prin lume, de la un membru la altul al diasporei. Încă un proiect frumos este „Diaspora citește românește 100%”. Cu susținerea partenerilor, clubul expediază seturi de cărți în orașele și țările în care avem membri, pentru a promova limba și cartea românească. „De Crăciun, mai vreau o carte” este proiectul în cadrul căruia membrii clubului își dăruiesc cărți unul altuia, dar fără să știe de la cine le primesc. Pentru 2020, avem idei de proiecte inedite. Pe viitor, ne propunem să ajungem în cât mai multe țări cu evenimente și scriitori de-ai noștri și, sigur, să motivăm cât mai multă lume să citească.
— Din observațiile dvs., de la clubul „Nici o zi fără lectură”, diaspora citește românește?
— Cu siguranță, citește românește. Asta o demonstrează și faptul că 75% din cei 800 de membri ai clubului sunt din diasporă.
— D-le Vovc, diaspora citește românește?
— Nimeni nu va putea răspunde cu certitudine la această întrebare, din lipsă de statistici sau repere comparative. E suficient să faci parte dintr-un grup restrâns de 10-15 persoane, cititori înrăiți, pentru a ți se crea impresia că toată lumea din anturajul tău citește. Cu toate acestea, am impresia că interesul pentru lectură este o tendință sănătoasă și în creștere. Bătrânul Maslow avea dreptate: de îndată ce oamenii își asigură o bucată de pâine și se simt într-un mediu securizat, ei au nevoie de altceva. Și acest altceva este inclusiv și despre lectură.
— Credeți că e important ca diaspora să citească româneşte?
— Am putea vorbi la nesfârșit despre asta, dar ne vom limita doar la două aspecte. În primul rând, a citi în limba română ne permite, celor din străinătate, care trăiesc în alt mediu lingvistic, să ne păstrăm acel capital-limbă fără de care nici nu am mai putea să ne identificăm drept români. Să-l păstrăm și să-l transmitem copiilor. Dar aici, bănuiesc că nu sunt prea original și calc prin locuri umblate. Al doilea aspect, nu mai puțin important: literatura fiecărui popor, prin multitudinea și diversitatea scrierilor, păstrează o parte deloc neglijabilă din „sufletul” lui, din chestionările și căutările lui, din durerile și speranțele sale. Și, desigur, literatura unui popor e o documentare a istoriei lui. Altfel spus, nu doar lectura în română este importantă (căci am putea citi autori francezi în română, de exemplu), ci și lectura autorilor români.
— Viorica, ce impresii v-au rămas în urma acestui eveniment, se citește românește și pentru copii?
— Cred în continuare că și cărțile pentru copii sunt extrem de solicitate. Eu le amintesc cititorilor mei că, procurând o carte, pe lângă faptul că investesc în sine și în copiii lor, se investește și în creșterea unui autor, în autoritatea unei cărți și a unei edituri. Am fost plăcut surprinsă să aflu de la librari că diaspora și publicul de peste Prut solicită mult cărțile mele. Aș vrea să rog părinții să nu ezite să investească în biblioteca unei copilării, pentru bunăstarea și fericirea unei maturități. Indiferent unde am fi, să nu lăsăm cititul să se prăbușească.
Ecaterina Țurcan Hacina, Franța
