La mii de kilometri distanţă de patrie
Respect. Respectul de sine, de cineva apropiat, de părinţi, surori şi fraţi, de oamenii cu care colaborezi zi de zi, fie profesional, fie prieteneşte, e ceva mai presus de normele educaţiei de bază, e ceva care se dezvoltă în timp şi care în orice moment, din cauza unei acţiuni necugetate, ar putea cădea sub zero.
Săptămâna trecută am avut onoarea să-mi văd conaţionalii de la Carla’s Dreams, pe una din scenele unui pub din Calgary. Pe cei pe care pentru mulţi e un vis să-i vezi pe viu, pe cei care ne arată Moldova ca ţara de unde vin, reprezentând cultura şi arătând valorile naţionale. Dar valorile şi cultura noastră oare sunt mereu percepute ca ceva foarte pozitiv, sunt oare ceva de care un străin s-ar îndrăgosti de la primul cuvânt sau acţiune a unui interpret/poet/actor/artist?
E trist să vezi cum toţi cei care părăsesc Moldova pentru o viaţă mai bună se confruntă cu greutăţi la care nici nu se gândesc atunci când se pregătesc de plecare. Toţi se confruntă cu aspecte dificile ale adaptării la noul context. O limbă pe care trebuie să o înveţi pentru a-ţi face calea mai uşoară fie spre o carieră, fie pentru o educaţie mai elevată, fie pentru a colabora cu instituţiile locale sau, simplu, pentru a comunica cu lumea nouă, necunoscută, din jurul tău. Realizezi după ani că te adaptezi, de fapt, uşor, mai cu seamă după ce îţi reeduci mintea să vadă lucrurile sub aspect raţional.
Dar, iată că faci nişte autoevaluări şi descoperi rezultate surprinzătoare: adaptat, dar neintegrat. Cu toate acestea, integrarea insuficientă nu te plasează pe o poziţie defavorizată, în raport cu cei născuţi aici. Aşa decizi să continui lupta. Această luptă devine mai uşoară prin eforturile comunităţii, numită acasă, sau ale organizatorilor de evenimente: concerte, serate, petreceri, care facilitează viaţa nou-veniţilor, la mii de kilometri distanţă de patrie. Se numesc nou-veniţi nu doar cei recent stabiliţi aici, ci şi cei ajunşi încoace de 10 ani şi mai mult, care mai au dor de neam şi nostalgii în suflet.
Carla`s Dream – a fost un vis devenit realitate pentru mulţi calgarieni. Desigur că, la fel ca şi orice alt eveniment, are şi lacunele sale – ori sunet imperfect, ori monologuri infinite, ori ironii ce creează zâmbete şi confuzii uneori. Dar, totodată, acestea ne fac viaţa mai gustoasă, ne dau teme de discuţie, sunt un fel de spargeri de gheaţă. Cel mai important e că aceste conversaţii de după eveniment sunt de ordin apolitic şi par mai dulci, mai vanilate decât cele referitoare la politica din R. Moldova. Aşa devenim eroi pentru noi înşine, iar un pas spre un alt nivel e făcut.
A fost sau nu a fost perfect un eveniment – se discută altfel, cu o critică diferită, constructivă, fără prejudecăţi, se referă la viitor, pentru că trecutul nu se schimbă, vorbim despre fapte, nu despre persoane, ne concentrăm pe rezultate realiste, nu pe ceva mai presus de puterea umană. Asta, cred eu, e deja integrare.
Am învăţat să ne aflăm într-o societate, ne-am reeducat şi acum implementăm ceea ce am depozitat în bagajul de cunoştinţe. Carla`s Dream ne-a arătat, de fapt, lumea pe care am lăsat-o acasă, neputincioasă şi firavă, închisă şi fricoasă, înspăimântată de schimbări, incapabilă de a crede, de a zâmbi nu doar în fotografii, de a da bineţe unui necunoscut, de a ne respecta indiferent de credinţă, de rasă, de gen, de afiliere politică, de vârstă. E realitatea tristă pe care speram că aş putea-o revedea doar în vis, dar ea există şi, se pare, nu poate fi tratată într-un viitor apropiat.
Munca se răsplăteşte prin muncă, prin respect, prin amintiri care te încălzesc în interior. Mulţumim celor care depun eforturi pentru a realiza evenimente ce ne duc, măcar pentru câteva minute, aproape de casă.
Lilia Sturza, Calgary, Canada
