Judecătorii fac legile şi procedurile, si tot ei le încalcă

Cu ceva timp în urmă, prin mai 2017, primesc un apel. La telefon apare numele soţului: „Am o noutate! Am primit două penalităţi, una pentru viteză şi alta pentru întârzierea plăţii licenţei maşinii”. „Wow…, zic, şi cât ţi-au dat?” El: „$180, pentru depăşire cu 6 km/h pe zona de 80 km/h, şi a fost fără radar, e conform estimării proprii a agentului de poliţie pe care l-am depăşit în momentul circulaţiei, iar $340, pentru expirarea licenţei maşinii (se înnoieşte o dată pe an, acum trebuie să-ţi setezi în calendar data de plată, deoarece Agenţia de Înregistrare nu mai trimite, cum făcea anterior, note prin poştă pentru a-ţi reaminti). Apelez Curtea? Pentru că nu consider că e o încălcare de viteză, mai ales că a fost stabilită conform propriei estimări. Iar cu licenţa poate cer o penalitate mai mică”. Am luat eu foiţele galbene şi hai la Curtea din Calgary pentru o programare în audienţă şi examinarea cazului. Am intrat în blocul ce arăta ca secţia vamală de la aeroport, cu scanere şi gărzi de securitate, apoi mi-am făcut cale spre departamentul relaţii cu publicul, unde am fost întrebată ce am de gând să fac. Angajata de la front desk, după ce a verificat programările şi m-a întrebat în ce parte a zilei ar fi comod să facem programarea, îmi zice politicos, cu un ton calm: „Soţul dumneavoastră e aşteptat pe 13 iulie în audienţă la judecător, la ora 9:30. Trebuie să se prezinte personal, deoarece el a fost implicat direct şi cunoaşte detaliile. Atunci i se va da şi hotărârea finală, adică după ce îi va explica judecătorului situaţia”.

Până a merge la Curte, însă, l-am contactat pe un cunoscut de-al nostru, Sergiu, care ne-a dat informaţie utilă, dar şi nişte sfaturi. Din start, ne-a spus că penalitatea pentru viteză va fi achitată, agentul de poliţie nu are cum să demonstreze, iar judecătorul nici nu va dori să discute hotărârea în acest caz, adică nici nu va avea loc audienţa, deja în cazul celuilalt tichet, va trebui să vină cu un argument destul de bun pentru a fi în avantajul nostru hotărârea finală. Sergiu e jurist de specialitate, a studiat dreptul şi a practicat în R. Moldova, înainte de a imigra. Fiind în aşteptarea unui copil, au călcat pe pământ canadian prin 2009. Montrealul a fost primul oraş unde Sergiu şi Oxana Tănase au început o nouă viaţă, diferită de cea din Moldova.

– De ce aţi hotărât să imigraţi, şi anume în Canada?

– După aproape 10 ani de muncă în sistemul de drept, iar Oxana – în contabilitate, am realizat că un trai decent în R. Moldova e un vis fără şanse. Neavând copii încă şi muncind din greu pentru a economisi ceva, era complicat, dar, deoarece eram în aşteptarea copilului, ne gândeam că o să ne fie şi mai greu. Fiind avocat, a fost uşor să aplicăm pentru imigraţie. Pentru Canada era mai simplu pe atunci şi, fiindcă vorbeam franceza şi aveam experienţă profesională, am decis că pentru noi e mai sigur şi mai rapid să plecăm în Canada.

– Dar aici, Sergiu, ai şanse să devii avocat? Vrei asta sau îţi reprofilezi domeniul de activitate?

– Când am locuit la Montreal, am activat în industria farmaceutică, cunoşteam franceza şi a fost simplu să iau o poziţie bună. În Quebec, se practică codul civil, dar nu era scopul meu de a deveni parte din acest sistem. Am părăsit Montrealul în 2013. Acum locuim în Calgary. În partea federală a Canadei, din care face parte şi Alberta, provincia unde locuim acum, se practică Common Law (Cutumă), ce derivă din cutume şi precedente. Este în contrast cu legea statutară. Ca să devii avocat aici, trebuie să susţii 12 examene, nu înainte de a cunoaşte engleza la nivel foarte înalt, după care urmează înregistrarea la barou şi munca. Nici aici însă nu am scopul de a activa direct în domeniu. Am lucrat la o companie de consultanţă, am mai făcut şi cursuri la universitate. Nu a fost greu, dar mi-a luat mult timp. În plus, soţia mea, Oxana, e pe cale de a obţine desemnarea de contabil profesional şi acest lucru îi ia şi ei timp şi resurse financiare. Deci, ne susţinem pe rând unul pe altul, mai întâi soţia, apoi eu.

– Cum e să fii avocat în R. Moldova? Ai acumulat o experienţă de senior acolo. Dar cum e să fii avocat în Canada?

– În R. Moldova, ca să ajungi avocat, trebuie să ai relaţii sau bani, sau să fii un geniu în acest domeniu. La orice pas erau bariere. Ştiţi, acolo judecătorii fac legea, procedurile şi tot ei le şi încalcă. Nu este respect din partea judecătorilor, avocatul e considerat generatorul de profituri al judecătorului. Ei pun taxa, iar avocatul e cel care trebuie să acumuleze necesarul, fie că acel om e victimă sau bănuit, asta nu contează. Toţi eram, inclusiv avocaţii, batjocoriţi şi umiliţi. Am auzit multe vulgarităţi. La început de carieră, nici nu-mi venea a crede că un judecător poate coborî atât de jos. Acumularea unui venit era un chin şi asta nu ne făcea fericiţi nici pe mine, nici pe soţia mea. Nu era un mediu favorabil pentru creşterea copilului nostru.

În Canada, e simplu. Aici, avocaţii şi celelalte persoane implicate în proces se respectă, îşi menţin poziţia de Om, indiferent de ce stă în spatele fiecăruia. Legea e lege şi procedurile sunt aceleaşi. Aici, un proces judiciar ia timp, şi asta e cel mai mare minus, dar e din cauza numărului mic de judecători şi procurori, deoarece legea bugetului de stat conţine anumite limite.

– Oxana, în R. Moldova ai fost contabilă şi aici tot contabilă eşti. E vreo diferenţă între aceste două ţări în acest domeniu de activitate?

– O, da! În Canada, e foarte simplu, urmezi procedura şi, la sfârşit de zi, toţi sunt fericiţi: şi companiile, dar şi guvernul, care primeşte taxele. Pe site-ul guvernului găseşti informaţii detaliate, nu trebuie să te informezi din legi sau din mii de articole, care vin în contradicţie de multe ori. De aceea şi cursurile mele de la facultatea din R. Moldova nu au fost acreditate în Canada, doar câteva, dar pe care ar fi bine, totuşi, să le reiau aici.

– Într-o conversaţie anterioară, menţionai că ai lucrat şi ca asistentă medicală la unul din spitalele din Moldova. De ce ai schimbat acea carieră pe contabilitate?

– Motivul principal a fost salariul primit acolo, care nu-mi ajungea pe o lună întreagă, la care se adăugau şi lacunele din spitale, de ordin tehnic. Nu în ultimul rând, conta şi respectul. Educaţia, sau, mai bine zis, lipsa de educaţie la orice nivel în R. Moldova, e o problemă. Acolo, statutul contează şi, din păcate, acel statut e în corelaţie cu mărimea contului bancar al persoanei. Şansele de a avea o interacţiune armonioasă şi productivă erau minime. Mereu eram stresată. Se adăuga şi nesiguranţa financiară.

– O întrebare pentru ambii: vreţi să reveniţi în R. Moldova?

– Am fost recent acasă. Ne-am alinat dorul de casă, de părinţi, de rude şi prieteni. Situaţia în Moldova nu s-a prea schimbat de la vizita noastră anterioară. Acum ne gândim că cel mai bine deja ar fi să vină ei încoace, decât să mergem noi încolo. Sergiu poate s-ar întoarce, pentru o vacanţă mai îndelungată, nu şi eu. A fost un timp minunat petrecut cu cei dragi acasă, dar deja suntem legaţi de Canada, nu au trecut 5-6 luni, ci ani de zile de când suntem aici, şi dacă noi înşine nu vedem schimbarea produsă în noi, atunci alţii o văd. Suntem mai mult parte din noua cultură, care e foarte diversă, iar pentru copilul nostru vedem un cu totul alt viitor aici.

– Mersi mult pentru acest interviu. Succese mari pe viitor. Sperăm să aducem cititorilor ZdG satisfacţie sufletească în momentul lecturii acestei istorii.

Lilia Sturza, Calgary, Canada