Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Despre „neputința învățată” la moldoveni

Despre „neputința învățată” la moldoveni

Neputința învățată sau „learned helplessness” este o problemă psihologică în contextul căreia cineva suferă de un sentiment de neputință, care rezultă din eşecuri repetate. Această problemă a fost descrisă pentru prima oară de Doctorii Martin Seligman şi Maier, în anii 60. Aceşti savanți au adunat mai mulți câini şi i-au împărțit în trei grupuri:

  • câinii din grupul 1 au fost legați în hamuri pentru o perioadă de timp şi nu le-au fost administrate şocuri,
  • câinii din grupul 2 au fost legați în aceleaşi hamuri, dar le-au fost administrate şocuri electrice pe care câinii le puteau evita prin apăsarea unui panou cu nasul,
  • câinii din grupul 3 au fost plasați în aceleaşi hamuri şi, de-asemenea, le-au fost administrate şocuri electrice, dar fără posibilitatea de a le evita.

Odată ce acele trei grupuri au terminat prima manipulare experimentală, toți câinii au fost plasați (unul câte unul) într-o cutie cu două camere. Câinii din grupul 1 şi 2 imediat şi-au dat seama că trebuie să sară peste barieră pentru a evita şocurile, în timp ce majoritatea câinilor din grupul trei nici măcar nu au încercat să evite şocurile.

Un alt exemplu descris frecvent în media este despre elefanți. Niciodată nu v-ați întrebat de ce un aşa animal mare ca elefantul poate fi controlat de un om atât de mic? Bine, motivul este că, de pe când era mic, elefantul a fost legat de un par pe care nu era în stare să-l doboare, neavând putere. După mai multe nereuşite, el deprinde acea neputință învățată, păstrând-o în mintea sa pentru tot restul vieții. Ajungând mare şi puternic, el, fără efort, ar doborî acel par mic şi ar evada cu uşurință, dar nu o face pentru că nu realizează ce puteri are şi stă cuminte ascultând stăpânul.

Acest exemplu îmi aminteşte de situația noastră, a oamenilor din spațiul post-sovietic. Cu toții am fost educați şi manipulați în aşa fel, încât majoritatea dintre noi să fim obedienți şi să ştim că suntem neajutorați în fața sistemului. Astăzi, această metodă e folosită cu succes de guvernanți asupra noastră, exact aşa cum, în anii 60, Seligman a folosit-o asupra câinilor de laborator.

Mă gândeam adineauri: de ce oare, în Franța, a fost suficient să se scumpească carburanții şi oamenii au ieşit cu miile în stradă, astfel obținând anularea scumpirii. În România, s-a încercat introducerea modificărilor în Codul penal, în scopul „iertării” anumitor infractori, şi lumea, pe neaşteptate, a ieşit în stradă cu sutele de mii, fapt ce a stopat modificările.

În R. Moldova, cresc prețurile la carburanți, la consumul de gaze naturale, la curentul electric sau la apă,  pe când salariile, şi aşa mizere, rămân neschimbate. În R. Moldova se adoptă legi contra noastră, se schimbă sistemele de vot, se fură bani din bugetul statului, hoții fiind lăsați să participe liber în alegeri. În R. Moldova, oamenii sunt tratați ca nişte animale, în grădinițe, şcoli, spitale, secții de poliție, închisori. În R. Moldova, omorurile sunt trecute cu vederea (Andrei Brăguța, Sorin Paciu, Sergiu Bejenaru şi alții), ucigaşii fiind lăsați în libertate. În R. Moldova, zi de zi, viața devine tot mai imposibilă, iar oamenii… tac.

Devine clar că, în Europa, oamenii ar face parte din grupul 1 şi 2 în experimentul lui Seligman, în timp ce noi, cu siguranță, facem parte din grupul 3, suferind de „neputință învățată”, pentru că nu ne dăm seama ce putere avem şi rămânem supuşi „stăpânilor”, îndurând de toate.

Violina AHTEMENIUC, Canada