Cum mi-au alinat jalea irlandezii şi ucrainenii

Eram curioasă să văd cum a avut loc întâlnirea lui Igor Dodon cu Diaspora, la Padova, Italia, pe 7 martie. Cel puţin, mă gândeam că omul ar trebui să fie respectat pentru că a avut curajul să vină la o adunare care, cu siguranţă, nu putea fi prea plăcută pentru el. Cu intenţiile cele mai bune, am început să privesc mesajul video pe facebook, când am auzit cântarea preoţilor pe scenă. Nedumerită, am pornit video-ul din nou, deoarece nu-mi venea să cred celor văzute. Stă preşedintele Dodon pe scenă „po stoyke smirno” şi preoţii îi cântă „Doamne miluieşte”, de parcă ar fi Isus Hristos reînviat, coborât din cer, nu alta. Eram furioasă! Ce fac preoţii la o adunare politică? Și altă întrebare: Dodon și i-a adus de la Chişinău?

Şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns că preoţii erau prezenţi la o adunare civică, aceştia încercau să şi gestioneze evenimentul în stilul lor. Aveam în mâini un burete de spălat vesela și, fără a mă gândi prea mult, l-am aruncat la podele de ciudă. Soţul meu, John, a încercat să mă calmeze: „Honey, that’s just politics” („Dragă, asta e doar politică”). Eu îi arăt cu degetul la pata murdară lăsată de buretele ud şi-i răspund: „This is Moldavian politics!” („Asta este politica moldovenească”).

Trecuseră deja trei zile, dar tot mai eram indignată, mă linișteam însă la gândul că aveam un eveniment frumos ce mă aştepta vineri, pe 10 martie. Cu șase luni înainte, cumpărasem nişte bilete la un concert susținut de grupul ucrainean „Okean Elzy”, care venea la Seattle. Nu putea fi un moment mai potrivit: vineri seara, mi-am luat soţul de braț şi ne-am pornit spre Seattle, cu câteva ore mai devreme, având intenţia să luăm cina în oraş. Ne-am oprit la primul restaurant din apropiere. Când eram deja gata să achităm contul, un grup de oameni, îmbrăcați în tot felul de haine verzi, intrase în restaurant. Erau femei în rochii verzi, copii în tricouri verzi şi bărbaţi în cămăși verzi. Un tânăr cu o pălărie verde, îmbrăcat într-un tricou cu o inscripție îndrăzneaţă, „Kiss me, I am Irish” („Sărută-mă, sunt irlandez”), s-a oprit la bar. Mai târziu vedem un bătrân întru-un costum de episcop.

La întrebările soţului meu, curios şi vorbăreţ, acesta a răspuns că este costumul pentru Ziua Sfântului Patrick. Din vorbă în vorbă, irlandezii ne invită şi pe noi, doi străini, să ne alăturăm lor. După tradiţia irlandezilor de aici, ei se convoacă înainte de sărbătoare, pentru a vopsi în verde o dungă ce marchează traseul paradei dedicate Zilei Sfântului Patrick. De fapt, inițiativa aparține Bisericii Catolice, dar, cu anii, s-a transformat într-o sărbătoare universală. În SUA, se zice că de Sfântul Patrick toţi suntem irlandezi.

Mai aveam două ore până la concert, iar irlandezii erau atât de veseli, încât nu am putut rezista. Cu muzică irlandeză numită Riverdance, escortați de două maşini polițienești, am pornit la drum. Un grup de copii mergea în faţă cu bannerul „Laying O’ the Green Stripe”, în traducere – „Aici se vopseşte dunga verde”. În urma lor, câţiva oameni duceau drapele irlandeze, cu dungi verzi, albe şi portocalii. Un grup de fete dansa pe marginea străzii. Era vesel și frumos. După ceva timp, bine dispuşi şi inspirați, am ajuns la concert.

Acolo, însă, am descoperit un rând lung de oameni care vorbeau mai mult rusa decât ucraineana, dar, fără niciun dubiu, erau ucraineni în suflet. Cât vedeai cu ochii, oamenii erau îmbrăcați în haine naționale ucrainene şi erau înfășurați în drapelele Ucrainei, cu dungi galbene şi albastre. Un grup de fete, în cămăși brodate şi cu coroniţe de flori pe cap, zâmbeau fericite. M-am oprit lângă ele şi le-am rugat să facem o poză împreună. Faptul că nu le cunoşteam nu m-a deranjat deloc, doar cu o oră în urmă trecusem prin aceeaşi experienţă cu irlandezii.

Curând, a început concertul. Solistul Slava Vakarciuk cânta cu vocea lui specifică, răgușită, de îţi rupea inima. N-am auzit grai ucrainean de mulți ani, dar cuvintele ucrainene pe care le-am învățat cu mult timp în urmă de la bunica mea au început să prindă sens. Oamenii cântau la unison, steagurile Ucrainei fluturau în aer. Era atâta mândrie de ţară în sală, încât mă mândream şi eu cu ei.

Şi uite aici fac din nou comparație cu Dodon şi preoţii, care ilustrează situația din R. Moldova mai mult decât poţi exprima în cuvinte. Vinerea trecută, am avut mai mare plăcere să mă plimb cu irlandezii catolici, care nu lasă biserica să se încurce în afacerile statului, de aceea sunt oameni liberi, primitori şi înţelegători. Şi am avut mai mare plăcere să mă mândresc cu ucrainenii, care luptă ca ţara lor să devină una democratică. Pentru o seară întreagă, irlandezii şi ucrainenii mi-au atenuat sentimentele de jale şi amărăciune şi mi-au redat speranța că şi noi, într-o zi, vom putea fi oameni liberi şi mândri de ţara noastră.

Irina VanPATTEN, Seattle, SUA