Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Crima și Corupția ca Mentalitate

Crima și Corupția ca Mentalitate

O colegă de școală m-a vizitat săptămâna trecută la Seattle. Nu ne-am văzut de 20 de ani, deci aveam despre ce vorbi. Am trecut prin ciur și prin dârmoi, împreună cu ea, o viață în în Moldova, de aceea discutăm sincer, fără filtre, la o sticlă de Cahor și cartofi cu „seliodkă”. Tablou suprarealist de Salvador Dali, nu altceva!

Ea locuiește în Georgia, sudul Americii, în unul dintre cele mai conservative state ale țării. Eu locuiesc la nord-vestul Americii – în statul Washington, în unul din cele mai liberale state. Noi, două moldovence, suntem un micro-cosmos al Americii. Mentalitatea noastră americană a fost formată de locurile în care am aterizat cu traiul. Suntem ambele, cum se zice aici, „opinionated”, adică avem opinii dure la tot felul de subiecte, fie despre respectarea legii și rata criminalității, fie despre rasism. 50% ne înțelegem, în rest – stăm morțiș la pozițiile noastre, fiecare convinsă că dreptatea e de partea sa.

La mijlocul discuției noastre aprinse, în care ea încerca să mă convingă că, în Moldova, se comit mai puține crime decât în SUA, când eu deja îmi pierdusem calmul, ea rosti o frază care întoarse discuția în cu totul altă direcție, în favoarea mea, deși nu cred că asta i-a fost intenția:

„Știi, fratele meu spune că n-ar putea trăi în America. Numai în Moldova poți să conduci mașina beat și când polițistul te oprește, să-i dai în bot, iar el să-ți ceară scuze că te-a deranjat. Iar apoi plătești o mită și te duci acasă fără vreo pedeapsă.”

Deci, să ne întoarcem la argumentul că în Moldova criminalitatea e mai redusă. În exemplul prietenei mele descopăr 3 crime comise într-o singură zi:

Conducerea unui vehicul în stare de ebrietate.

Atacul asupra unui ofițer de poliție.

Oferta unei mite pentru un ofițer de poliție.

Dacă ținem cont de faptul că mita a fost acceptată de polițist, avem a 4-a crimă comisă în aceeași zi.

Cineva a înregistrat toate cazurile criminale date pentru statistică? Evident, nu! Să mergem mai departe:

Corupția se consideră o crimă gravă în toate țările civilizate.

Furtul este o crimă chiar și în țările mai puțin civilizate.

Cineva este închis la pușcărie pentru miliardele furate? Evident, nu!

Pentru comparație, în SUA, toate crimele descrise mai sus sunt înregistrate și monitorizate de sistemul juridic. Și hoţii de miliarde, stau la închisoare, ca faimosul Bernie Madoff, care a furat de la investitorii lui, chiar dacă au trebuit 20 de ani ca să se facă un caz penal contra sa. Sistemul juridic funcţionează, de acea nici nu mă mir că sunt mai multe crime înregistrate în SUA. Dar câte crime nu sunt nici măcar raportate în Moldova? Oamenii nu se adresează la poliție, deoarece nu li se asigură confidențialitatea, nu sunt siguri că aceasta își va face datoria. La fel, poliția închide ochii când țara e prădată din toate părțile, în loc să protejeze fiecare cetățean. Ei lucrează pe taxele plătite de noi.

Dar ce facem, când polițistul ne prinde băuţi la volan? Batjocorim polițistul, dar îl plătim, și ne mândrim că am scăpat de pedeapsă. Deci, noi toți suntem o parte a problemei. Crima și corupția sunt încuibate în mentalitatea moldovenească.

Noi încălcăm legea.

Noi le dăm voie hoților să ne fure (când țara e furată, noi toți pierdem).

De ce nu reuşim în stradă cu furcile zile la rând până demisionează tot guvernul? Într-un caz de corupție, toate părțile sunt responsabile. Atât timp cât nu înțelegem că mentalitatea noastră ne ucide, nimic nu se va schimba. E mai bine să plătim o amendă și nu o mită. Amenda se investește în construirea drumurilor și școlilor, iar mita se duce în buzunarul hoțului. Noi trebuie să facem schimbarea, căci corupții nu au niciun motiv de a se schimba.

Irina VanPatten, Seattle, SUA