Cinci lucruri pe care le-aş aduce în R. Moldova din SUA
Plecarea mea din Moldova a avut loc acum şapte ani şi a fost condiţionată de dorinţa puternică de a cunoaşte o civilizaţie care ne era prezentată doar prin prisma filmelor hollywoodiene, pe care le urmăream seară de seară în acea perioadă frumoasă a adolescenţei. Ajunsă anul trecut în Oraşul Îngerilor, Los Angeles, şi privind cum cade apusul peste Hollywood, am înţeles că în această lume mică orice este posibil, doar că trebuie să ai curaj să visezi. Înţeleg acum că o eventuală întoarcere în Moldova va fi, poate, la fel de provocatoare ca şi momentul plecării.
1. În primul rând, în Moldova lipseşte ideea de spaţiu public pentru nevoile fiziologice ale omului, fără plată şi în condiţii care să corespundă secolului XXI. Am rămas stupefiată când mama mi-a spus că în piaţa la care mergeam de atâtea ori, fiind în Moldova, spaţiul de igienă este încă contra cost, şi chiar şi aşa – condiţiile sunt cu mult sub imaginaţia fiecăruia dintre noi. Încotro? Noi încă nici măcar asta nu îndeplinim ca şi criteriu naţional.
2. Simplitatea, naturaleţea, comoditatea, viaţa fără etichete, fără lux cufundat în sărăcie interioară, fără opulenţă. Suntem un popor mediocru, care dă ultimul leu pentru a crea o imagine falsă. Nu ştim să trăim liber. „Simple is the best” sau „Keep it simple”, ar spune americanii.
3. Aici se încurajează independenţa copilului, chiar şi cea financiară, încă din fragedă adolescenţă. În niciun caz părintele nu o să-şi dedice întreaga energie şi viaţă ca puiului să nu îi lipsească nimic. De la o anumită vârstă, părintele se detaşează. Poate părea dur, dar de la un punct oarecare aceşti părinţi se reîntorc pe cărarea vieţii lor personale, călătoresc, orientându-şi economiile spre o viaţă decentă, fără lipsuri. Am lucrat şi cu copiii de 14 ani. Deci, se poate. Te porneşti în viaţă responsabil şi cu simţul economiei de mic, cea mai inspirată cheltuială fiind făcută cu banul muncit de tine. Americanii merg după principiul că fiecare are viaţa sa şi sunt oportunităţi pentru fiecare, aşa că de ce s-ar implica la infinit în viaţa copiilor lor?
4. Toleranţa. Aici nu este nimeni interesat de viaţa ta personală, de alegerile tale, de venitul tău, de casa în care trăieşti şi cu cine îţi împarţi patul. Totul porneşte încă de la exprimarea lor atunci când discuţi un anumit subiect – „Eu aş fi făcut aşa, sau aş fi procedat asemănător în cazul tău”. Atât. Fără să-ţi invadeze spaţiul personal, sau să devină foarte curioşi şi exagerat de sfătuitori. Totul foarte natural şi degajat. Acest aspect este poate unul din cele mai importante, care pe mine m-a ajutat şi m-a făcut să nu am temeri, complexe sau frici de bârfă. Ca urmare, şi eu am învăţat să fiu mai tolerantă şi să accept multe lucruri mult mai uşor. Pare simplu, însă nouă, moldovenilor, nu prea ne iese.
5. Un ultim aspect, dar nu unul mai puţin important, este modul în care americanii au înţeles să se promoveze sau să facă bani din turism. Pentru a excela ca şi americanii în acest domeniu, trebuie, în primul rând, să cultivăm în noi cultura călătoriilor, a excursiilor, a weekendurilor libere petrecute neapărat într-o mică vacanţă. Trebuie să învăţam să apreciem fiecare edificiu istoric, spaţiile amenajate, dar şi importanţa timpului liber petrecut cu familia şi prietenii. Câteodată obiectivul nu este cel mai frumos şi unic de pe pământ, însă cât face restaurantul de lângă el, buticul cu suvenire, infrastructura până la obiectiv, accesibilitatea lui. Toate aceste detalii construiesc întregul.
Tind să sper că totul arată mai bine acum, că oamenii încep să înţeleagă, că într-o zi şi la noi va fi bine ca la ei, că ei vor dori să ne copieze, că le vom servi drept inspiraţie. Eu încă visez la o lume mai bună şi mai tolerantă la mine acasă.
Marcela Andoni, SUA
