Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Anul centenarului a fost deschis…

Anul centenarului a fost deschis la Bruxelles

Europarlamentara Maria Grapini şi alţi trei colegi din grupul politic S&D – Georgi Pirinski (Bulgaria), Kostadinka Kuneva (Grecia) şi Neoklis Sylikiotis (Cipru) – au creat o atmosferă de sărbătoare în cadrul Parlamentului European la Bruxelles în data de 10.01.17 prin organizarea unui eveniment cultural internaţional.
În cadrul evenimentului a fost inaugurată o expoziţie a fotografului din Bulgaria Ivo Hadjimishev. Aceasta conţine un spectru larg de imagini surprinse în Grecia, Bulgaria, România, Turcia, Albania, Macedonia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Serbia.

În cadrul evenimentului a avut loc şi conferinţa „Balcanii şi Mediterana de Sud-Est. Amintiri şi viitor comun”. În cadrul dezbaterilor s-a vorbit în limbi balcanice, s-au discutat aspecte ce ţin de istorie, cultură, idealuri naţionale, creştinism, fiind abordat şi procesul de integrare a acestor state într-o Uniune Europeană diversificată.
În discursul său despre viitorul statelor balcanice, europarlamentara Maria Grapini a subliniat poziţia sa pro-europeană şi încrederea pe care o are în construcţia europeană, declarând următoarele: „Vreau să dăm un mesaj puternic: da, putem să trăim în diversitate, în unitate, dar în diversitate cu unitatea noastră! Trebuie recunoscută istoria zbuciumată a acestei zone, precum trebuie înţeles că viitorul statelor din Balcani este alături de Occident. Balcanii sunt o parte a Europei, categoric! Europa unită este un proiect de viitor, din care ţările balcanice nu pot ieşi pentru că ele fac parte din el!”.

Ambasadoarea Luminiţa Odobescu, reprezentantă permanentă a României la UE, a declarat că politica din Balcani este unul din aspectele-cheie de pe agenda următoarei preşedinţii a UE, care va fi deţinută de România.

Alina Stanciu, stagiară la Parlamentul European, Bruxelles