Am fost acasă

După aproape 4 ani de viaţă departe de Moldova, am revenit, pentru 8 zile, acasă. Recunosc, şi până azi nu mă părăseşte un gust amar, rămas în suflet după această scurtă vacanţă.

Totul a început chiar în aeroport. M-am apropiat de ghişeul cu inscripţia „taxi”, să comand o maşină. Domnişoara mă întreabă: „Standard sau confort?”. Ceva nou pentru Moldova, m-am gândit eu. Mă bucuram, crezând că, în sfârşit, şi la noi încep să le poarte de grijă pasagerilor. „Oricare, nu contează, doar vreau să ajung acasă”, îi zic eu. Mă conduce până afară, la o maşină, zicându-mi: „Veţi merge cu această maşină”.

Mă apropii de şofer şi îi zic: „Bună ziua, mi-au spus că mergem cu dvs”. Acesta mă privi mirat, întrebându-mă: „Da di eu?” După acest răspuns, am rămas fără cuvinte… Nu-mi închipuiam ce mesaj aştepta el de la mine, şi nu înţelegeam, de când un taximetrist care se află la serviciu s-ar eschiva de la posibilitatea de a face 100 de lei. Până la urmă, şoferul a acceptat să ne ducă. Ne aşezăm în maşină. Acolo, surpriză, nu-s centuri de siguranţă. Fotoliul din spate, acoperit gospodăreşte cu catifea întunecată. Centurile erau astupate sigur sub ţesătură, fiind de negăsit. La întrebarea noastră: „Unde-s centurile?”, şoferul ne-a privit, de parcă am fi cerut luna de pe cer. „N-am centuri”, ne-a răspuns, continuând: „Ele oricum nu trebuiesc la nimeni, eu o pun numa când văd poliţia, ca să nu-mi pună ştraf. Tăţi li astupă, ca să nu încurşi”. Nu-mi venea să cred, ce fel de siguranţă ne oferă această companie mie şi copiilor mei. I-am mai pus o întrebare, fiind în drum: „Şi dacă nimeriţi în accident şi nu aveţi centur?” În scurt timp, am auzit un răspuns nemaipomenit: „Eu nu am să nimeresc în accident, că-s un şofer bun şi atent”. Nu i-am mai zis nimic, înţelegând că nu are rost să-i explici sensul centurilor de siguranţă unui om care se consideră invincibil.

Pe parcursul celor opt zile de vacanţă în Moldova, circulând cu mai multe taxiuri, am descoperit că vehicolele cu centuri sunt la fel de rare ca şi politicienii cinstiţi. Aceasta pare o regulă, nu o abatere. Oricum, sunt nedumerită: la ce bun să mai întrebi clienţii la început dacă vrei maşină confort sau standard, dacă nici măcar nu le poţi oferi siguranţă, utilizând nişte centuri elementare.

Chiar la intrarea în Chişinău mi-au atras atenţia numeroase blocuri noi, având inscripţia „de vânzare”. Peste tot, unde cândva era un locuşor liber, acum este câte un bloc de locuit. Asta m-a făcut să mă întreb: dar de ce se construiesc atâtea case, dacă peste tot se trâmbiţează că lumea pleacă din Moldova? Pentru cine se fac atâtea apartamente? Zeci de mii de apartamente noi, gata să fie date în exploatare, cine le va cumpăra, dacă lumea nu are bani? Poate ei consideră că diaspora, într-o bună zi, va reveni acasă?!

Când am ajuns în cartierul copilăriei mele, am realizat că nu-l mai recunosc. Fiecare metru pătrat, liber cândva, e ocupat de tot felul de construcţii mari şi mici. Pe un lot de pământ de vreo 20 de m.p., unde cândva era o casă bătrânească, s-a înălţat un bloc cu mai multe etaje, înconjurat de alte case vechi. Pe fostul teren de joacă a apărut o clădire cu 3 etaje, îngrădită, ca nu cumva să pătrundă vreo pisică în curtea ei. Nişte construcţii haotice, de diferite culori, înghesuite una lângă altă, aşezate în lipsa oricărei ordini, fără a fi respectat vreun stil. Maşini parcate peste tot, în jurul blocurilor, pe trotuare, chiar şi pe spaţiile pe care cândva erau peluze cu flori.

Un alt fenomen care atrage atenţia sunt buruienile mai înalte ca omul, care denotă o indiferenţă totală faţă de toţi şi de toate. Acest tablou mi-a amintit de raioanele celor săraci din serialele braziliene, vizionate în copilărie.

Prima mea impresie despre oraşul natal pe care nu l-am văzut timp de 4 ani? Haos general. Maşini parcate oriunde, gunoi aruncat peste tot, drumuri stricate, oameni supăraţi, nefericiţi, îngânduraţi, alergând mereu undeva. Dughene, biserici şi farmacii la tot pasul.

Aceasta este faţa noastră şi, credeţi-mă, asta nu este faţa unui oraş european. Regret să spun dar, acum 10 ani, oraşul nostru era cu mult mai aproape decât acum de oraşele europene. Nu ştiu cum alţii, dar eu am trăit o mare dezamăgire comparând Chişinăul de acum cu Chişinăul din ultima mea vizită, şi am plecat cu o durere imensă în suflet.

Violina Ahtemenciuc, Canada

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. Ana

    Daca nu bagati ”bisericile” in scenariu era un articol reusit…de trist,adevarat…dar BISERICA nu are ce cauta intr.un tablou sumbru cum Chisinaul acum. Ea e licarul de lumina din groapa Chisinaului.

    • Marin

      Asa ar fi ideal sa fie, dar bisericile in Moldova sunt un Business foarte bine pus la punct de spalare de bani si eschivare de la plata impozitelor, cu regret …

  2. ANGELA

    Eu sunt de 10 ani plecată, dar gasesc doar schimbari se fațadă. Atâta timp cât piața centrală rămâne la fel, ca acum 20 de ani , totul e in zadar.

  3. Gamditoatea de la Hamangia

    De cand Violina s-a invatat sa scrie?)))
    In rest, articolul e plin de adevar.

  4. Roman mofdovan

    == Eu când vin în vacanta în mofdova am grija sa nu uit pastile anti-stress surmenage (de calitate biographie și eficiente) necatand ca sunt barbat și în + sunt șofer de TIR-uri cu experiență de ani buni.
    În mofdova în fiecare an vin cu nerăbdare și bucurie dar plec cu nerăbdare și cu stres și ura.

  5. vio

    Bisericile chiar au loc in articol. Cu cât țara e mai saracă, cu atât mai multe biserici. Moldoveanul trebuie sa se trezească și să înțeleaga că nu biserica îi va plăti facturile sau il va lecui… și nu rugându-se va trăi mai bine… epoca primitivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *