Alexandru Sapco, bucătar-șef la Bruxelles: „Meseria asta se fură”

„La sfârșitul zilei, ușa se întredeschide și vezi o sală de 80 de oameni pentru care ai gătit. Toți se simt bine, arată bine. Întorc capul spre ușa deschisă de la bucătărie. Realizez că nu și-au umplut stomacul, pur și simplu, ci au petrecut aici o seară frumoasă”. Așa își rezumă Alexandru momentele frumoase de la locul de muncă.
A plecat de acasă, așa cum pleacă mulți alții – de nevoie. Întâi, a făcut liceul în România, la Bacău. După liceu, nu prea știa încotro s-o ia. A zis să mai aștepte un an și să decidă. Între timp, a ajuns în Belgia. Și-a găsit un post de muncă – a lucrat mai întâi ca ajutor, genul „face-tot”. Respectiv, petrecând atâta timp la bucătărie, fura multe din ochi. Lucra mult pentru mai nimic, doar ca să învețe. Într-un moment, a înțeles că asta-i place. A rămas la Bruxelles și i s-a oferit oportunitatea unui contract.

„Sigur de mine aveți nevoie?”

Spune că bucătăria e domeniul în care școala nu te învață prea multe – trebuie să fii autodidact. A făcut trei ani de studii ca șef de întreprindere, a învățat despre organizarea banchetelor, norme de igienă, despre cum deschizi o bucătărie, cum instruiești personalul. A continuat școala la restaurantul în care a lucrat cinci ani. După cei cinci ani, cineva i-a bătut la ușă și l-a întrebat dacă îl interesează postul de șef de bucătărie într-una din cele mai luxoase braserii din Bruxelles. Evident, a acceptat. „Dar, prima mea reacție a fost: „Sigur de mine aveți nevoie?”, își amintește Alexandru.

De un an și jumătate, lucrează pentru o familie belgiană care deține o rețea de șapte restaurante, dintre care două localuri de două stele Michelin (Michelin este cel mai vechi și mai bine cunoscut ghid al hotelurilor și restaurantelor din Europa, fiind și cel care acordă celebrele „stele Michelin”, n.r.) și altele două – de o stea.

„E o familie care a mâncat de multe ori în restaurantul unde munceam. La un moment dat, ei mi-au zis că dacă mă interesează, uite îmi propun asta și asta, și atunci pot demisiona din partea aia. Așa, am început să activez în acest restaurant, bucătar-șef”, adaugă Sapco.

„Fără pasiune pentru ceea ce faci, nu reziști”

Nu i-a fost dificil să se adapteze la alt mediu. Susține că cel mai greu în domeniul în care activează acum e să ai o viață socială, or, bucătarii lucrează atunci când ceilalți se odihnesc.

„Lumea când vrea să iasă undeva, vine la restaurant. Nimeni nu se gândește că, de cealaltă parte, lumea lucrează. Dar, bine, dacă munca îți face plăcere, nu simți trecerea timpului. Inițial, munceam de nevoie, acum – din plăcere. Ceea ce fac acum e doar din plăcere, pentru că, chiar dacă suntem în UE, chiar dacă se respectă normele privind orele de lucru, în sfera bucătăriei lucrurile stau altfel. Fără pasiune pentru ceea ce faci, nu reziști, pentru că petreci mult mai mult timp la bucătărie decât e programat. E ca un fel de armată. Toți compară cu armata, așa cum totul în bucătărie e pe grade – există responsabili de un post, de altul, ajutoare… Tot așa”, argumentează Alexandru.

O zi de muncă începe la 8.30-9.00, cu aranjatul lucrurilor la locurile lor în restaurantul Odette en Ville. În primul rând, se aranjează marfa primită – peștele de-o parte, laptele de-o parte și carnea de altă parte. După, toată lumea urcă la bucătărie și verifică ce lipsește, ce s-a vândut în ajun, ce urmează să se facă azi. Toate astea se pregătesc până la 12.00. Apoi, restaurantul își deschide ușile. Oficial, e o mică pauză. Dar, de fapt, lumea rămâne pe loc, continuând pregătirile pentru mai târziu.

Un vis de copil, realizat: „Am gătit pentru Van Damme”

Alexandru povestește că seara se lucrează mai mult decât la amiază, când vin doar oameni de afaceri, sau cei de la birouri, care mănâncă și pleacă. „Seara – spune el – lumea profită mai mult de ceea ce reprezintă atmosfera restaurantului”.

Localul a fost vizitat deseori de ambasadori români, întrucât este situat aproape de consulat, precum și de mari artiști. „Stromae (cântăreț, compozitor belgian, n.r.) și-a serbat acum două săptămâni ziua de naștere aici. În alt restaurant, am avut ocazia să gătesc pentru Jean-Claude Van Damme, el e tot belgian. A fost un vis de copil realizat. Am mai gătit pentru președintele ONU. Surprinzător a fost că, până a veni el, au fost gărzile sale de corp, care au controlat totul. Prima dată am gătit în astfel de condiții – supravegheat. Totuși, pentru mine e important ca fiecare client să iasă mulțumit din restaurant”, conchide Alexandru.

Ultima dată a fost acasă acum doi ani. Deocamdată, nu se gândește să revină, deși zice că nu a pus cruce pe această idee. Dacă va avea ocazia să deschidă un restaurant, încă nu știe dacă va fi în Belgia sau acasă, în Moldova.