Actrița Alla Cebotari: „Retrăiesc în fiecare zi copilăria…”
Printre costume, trusa cu farduri, scenarii și dor de casă, o găsim stând cuminte în fotoliu, pregătindu-se de spectacol. Ea are una dintre cele mai frumoase meserii din lume, e actriță la teatrul pentru copii. E zâna bună care insuflă viață în toate personajele din poveștile copilăriei. Copiii care vin la spectacole, dar și părinții lor, sunt absorbiți total, fiind duși departe, într-o lume de basm, la mii de ani lumină de realitate, care rămâne dincolo de ușile teatrului. Astfel, o descoperim în zona Oltului, în inima orașului Craiova, pe Alla Cebotari, actriță, interpretă de muzică ușoară și populară, regizor și scenarist.
S-a născut la Feștelița, raionul Ștefan-Vodă. „Am fost un copil foarte vivace, zglobiu și chiar agitat. Alături de casă era o pajiște, unde ieșeam cu căprițele, născocind tot felul de poezioare și cântecele. Acasă eram patru frați și patru surori, toți cântam, aveam formație. Eu, fiind cea mai mare, eram șefa. Pe post de chitară era mătura, iar un lighean întors și două linguri de lemn ne serveau de tobe. Zilnic aveam reprezentații. De când mă țin minte, mi-a plăcut arta. La școală, când era vreun eveniment: „- Cine cântă? – Alla!” Am făcut teatru și muzică de când eram elevă. De asemenea, frecventam cercul teatral de la Casa de Cultură, unde puneam în scenă diferite spectacole”, povestește Alla. După școală, și-a făcut studiile la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. „Să știi că tatăl meu mă vedea judecător, pentru că, elevă fiind, aveam o pasiune aparte pentru istorie și limbi străine, dar nu s-a opus când am ales teatrul. Atât tata, cât și mama nu erau străini de ideea că eu și frații mei vrem să fim în viață artiști”, spune actrița.
În 1990, ghidată de inimă, părăsește casa părintească, stabilindu-se cu traiul în România: „În România am venit după ce m-am căsătorit. Am întâlnit un oltean la Chișinău, care venise să vadă Basarabia. Pe atunci era dificil transferul în România. Am avut nevoie de chemare. Primii ani a fost mai greu, pentru că mă despărțisem de familie, de casa părintească. Voiam să merg mai des acasă, dar au fost perioade când reușeam să ajung doar o dată la 2-3 ani, până prin anul 2000. Într-un final, m-am stabilit aici, unde am și doi copii, deja mari. Ce poate fi mai frumos?”. În 2000, fiind proaspătă mămică, băiețelul ei avea doar 6 luni, a găsit un anunț: „Teatrul pentru Tineret și Copii are nevoie de actori”. „A doua zi am mers acolo, unde am întâlnit niște oameni minunați. Aveam senzația că-i cunosc dintotdeauna. Era o lume în care mă regăseam”. Dar nu i s-a oferit postul, accentul moldovenesc i-a jucat festa și următorii doi ani i-a petrecut perfecționându-și dicția. „La scurt timp, am susținut o probă, dar nu am fost angajată imediat din cauza accentului. Am lucrat cu multa voință la perfecționarea vorbirii, iar în 1995, pe 1 iunie, după un alt examen, am fost angajată pe o perioada nedeterminată”, povestește Alla Cebotari.
Ea are o misiune foarte importantă – trebuie să transpună realitatea, cu toate imperfecțiunile acesteia, într-o manieră de poveste, fără a face uz de tehnica modernă. „Lumea teatrului este un alt mod de viață. O viață văzută, simțită și trăită prin lumina reflectoarelor. Este locul unde creierul cu adevărat trebuie să gândească, pentru a oglindi realitatea cu imperfecțiunile ei, și unde calculatorul este de prisos”, spune actrița. Întrebată despre teatrul pentru copii din R. Moldova, Alla, vădit cuprinsă de emoții, cu note de duioșie în voce, spune: „Fiecare actor este o stea aducătoare de fericire, iar în cazul actorilor moldoveni – un licurici. Eu am crescut cu Guguță, Buratino, Harap Alb, Dănilă Prepeleac și cu păpușile Nataliei Ștefaniuc. Mai târziu am aflat că în spatele lor erau mari maeștri precum Victor Ștefaniuc, artist emerit, Natalia Jucov, Vasile Rusu, artist emerit, iar coordonarea acestora era asigurată de regizorul Titus Jucov, director artistic şi prim-regizor al Teatrului „Licurici”, cu care am colaborat ulterior chiar la teatrul „Colibri”. Actorii din R. Moldova sunt bine pregătiți, cu studii la Academia de Arte din Chișinău, Moscova, la Institutul de Teatru, Muzică și Film din Sankt Petersburg. Talentați și inimoși, dau viaţă păpușilor. Așa i-am cunoscut la festivalurile de teatru pentru copii de la Galați, Iași și București. Dacă ar vorbi păpușile, probabil v-ar spune mai multe…”.
Valeria Gratii, România
