Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   700 de km (de speranţă)…

700 de km (de speranţă) pentru un vot

Eu cred că toţi, indiferent dacă facem parte din diasporă sau am rămas acasă, suntem de acord că nivelul discordiei şi al dezbinării sociale în R. Moldova, dar mai cu seamă cel al ipocriziei şi prostiei, a atins cote maxime de când statul şi-a (re)căpătat independența. Cel puţin trei argumente demonstrează cu precădere acest fapt.

Demararea „marelui proiect” „Chişinău Arena”, în contextul în care drumurile şi infrastructura R. Moldova sunt la pământ, iar miliardul furat a fost pus pe umerii cetăţenilor, demonstrează că acest guvern îşi consideră poporul prost şi crede cu desăvârşire în principiul Pâine şi Circ.

Al doilea argument este expulzarea profesorilor de origine turcă, în lipsa unui proces de judecată sau investigaţii care ar demonstra apartenenţa lor la organizaţii teroriste, astfel guvernul moldovenesc încălcând orice drept uman de bază, şi de facto, participând în jocul de reprimare al propriului popor iniţiat de regimul turcesc.

Şi, probabil, cel mai recent exemplu este pierderea oricărei încrederi din partea UE în Guvernul de la Chişinău, după ce rezultatele alegerilor primarului capitalei au fost anulate. Moldova a fost de nenumărate ori declarată drept stat falit, iar autorităţile fac tot posibilul ca acest statu-quo să nu se schimbe.

Eu cred cu toată sinceritatea-mi naivă şi visez la acea zi când toţi vor răspunde în faţa legii, pentru că îmbrâncirea unui popor şi aducerea acestuia la ceea ce a ajuns astăzi Moldova să fie, este o crimă.

Sunt două lucruri pe care, în opinia mea, trebuie să punem accent în viitorul apropiat – să investim cât mai mult în educaţie şi să mergem masiv la vot.

În orice stat teafăr şi dezvoltat, examenele, şi nu doar cele de absolvire, sunt tratate cu cea mai înaltă seriozitate, iar copiatul este de neconceput. Activând la moment în sistemul de învăţământ superior german şi văzând cum funcţionează acesta din interior, nu mă miră de ce absolvenţii germani sunt net superiori celor moldoveni. Să ne gândim la acest lucru. Eu, cel puţin, îmi doresc ca un absolvent intergru al unei instituţii superioare de învăţământ să ia decizii de nivel naţional în ţara mea, un absolvent al unei instituţii superioare care ştie şi vrea să facă schimbări în R. Moldova. Acesta, de fapt, este motivul pentru care în ziua alegerilor voi parcurge iarăşi cei 700 km pentru a vota.

Indiferent dacă vorbim româna, rusa, bulgara sau găgăuza, cetăţenii ţării noastre trebuie să devină un tot întreg, un popor, şi lăsând diferenţele la o parte, calculat să ia o decizie cui să îi dea o şansă în a face o schimbare acasă.

Mihail BALANICI, Germania