Deţinuţi în “Scena liberă”

Deţinuţii din mai multe penitenciare s-au aflat la libertate pentru câteva ore. Deşi însoţiţi de colaboratorii închisorilor, aceştia au avut posibilitatea să se bucure de aerul de după gratii măcar pentru puţin timp. Această şansă le-a fost oferită de “Scena liberă”. Pentru a ajunge aici, însă, condamnaţii trebuiau să dea dovadă că sunt talentaţi în domeniul artistic.

Joi, 13 decembrie, 24 de deţinuţi din cinci penitenciare şi-au etalat talentele pe scena Teatrului “Eugene Ionesco”, în cadrul unui concurs de actorie. Aceştia au cântat, au recitat poezii, au dansat, au prezentat monologuri sau fragmente din diverse scenete. Finaliştii vor evolua ulterior pe scena mare a teatrului. Repetiţiile se vor desfăşura în incinta penitenciarelor. Acest fapt însă nu sperie administraţia teatrului, care recunoaşte că este de acord să se deplaseze oriunde, pentru a obţine un produs reuşit.

Un pas în dreapta sau în stânga, împuşcare pe loc

Când am ajuns la Teatrul “Eugene Ionesco”, am remarcat imediat forfota din culise. Fetele din Penitenciarul nr. 7 – Rusca repetau fragmente din program. Deocamdată nimeni nu-şi schimbase vestimentaţia pentru concursul ce urma.

Deţinutele, entuziasmate şi emoţionate, analizau poziţionarea scenei, spuneau de unde să iasă şi cum e mai bine să apară, cum să păşească, unde să cadă şi cum să se ridice. Între timp, se anunţase că au sosit deţinuţii din alte penitenciare.
Păşind, parcă, nesigur şi privind cu interes în jur, pe scenă au ieşit bărbaţii: înalţi, josuţi, slabi, graşi. Lumina căzută stângaci pe feţele lor descoperea frica îmbinată cu bucuria posibilităţii de a se afla acum aici. În timp ce deţinuţii încercau să inspire cât mai adânc aerul libertăţii, colaboratorii penitenciarelor le explicau chiar pe scenă care sunt regulile de comportament: nu au dreptul să coboare de pe scenă, nu au dreptul să plece undeva fără învoirea şi însoţirea acestora şi altele. Auzind  cele spuse, deţinuţii au făcut câteva glume, printre care s-a auzit şi următoarea frază: “Шаг вправо, шаг влево, расстрел” (Un pas în dreapta sau în stânga, împuşcare pe loc). S-a schiţat un zâmbet pe feţele celorlalţi, după care fiecare s-a dus să-şi pregătească numărul.

Veaceslav Ceban, director general interimar al DIP, consideră că nu contează cum vor evolua “aceşti oameni pe scenă, fiindcă e suficient să-i priveşti în ochi ca să vezi dorinţa lor de a ajunge acasă. Dacă, dintre toţi aceştia, măcar zece se vor orienta pe calea cea dreaptă şi se vor reintegra în societate, fiindcă, peste o lună sau peste un an-doi, ei vor fi printre noi, cred că acesta ar fi un succes al nostru, al tuturor, nu doar al lor”. Mai mult, nu doar deţinuţii care activează în câmpul muncii, care dau dovadă de un comportament adecvat, vor fi în avantaj atunci când vor pretinde la eliberare condiţionată, dar şi cei care participă la diverse activităţi educative sau cultural-artistice.

Este o posibilitate unică să le pot spune ce simt

Concurenţii ieşeau unul după altul, prezentându-şi numerele artistice cu mai mult sau mai puţin talent. În timp ce unul dintre ei recita o poezie, creaţie proprie, am observat cum ochii lui căutau pe cineva în public, iar din momentul în care a găsit acea persoană, nu şi-a mai întors privirea altundeva. O tânără cu o copiliţă ce se juca în părul ei privea ţintă concurentul din scenă, iar lacrimile i se prelingeau pe obraz. Când bărbatul şi-a terminat numărul şi a dispărut în culise, strigătul finuţ al fetiţei l-a ajuns din urmă: “Tatăăăăăăă”. Mai târziu, când m-am apropiat de Anatolie, 32 de ani, am aflat că tânăra era soţia lui, iar fetiţa, bineînţeles, fiica.

Bărbatul recunoaşte că n-a venit pentru concurs, ci pentru aceste două fiinţe: “Tot ce am scris, am scris pentru ele şi am recitat astăzi tot pentru ele. Este o posibilitate unică pentru mine să le pot spune ce simt”. Totuşi, recunoaşte că i-a fost foarte greu să le vadă de partea cealaltă. Chiar dacă nu erau propriu-zis gratiile închisorii, care să-i despartă, prezenţa acestora era oricum simţită. S-au putut mângâia doar din priviri, iar toată discuţia lor a fost recitalul lui pe scenă. “Este foarte greu să te afli la o distanţă atât de mică de copilul tău şi să nu te poţi apropia de el, să nu-l poţi lua în braţe, iar el, în acest timp, te strigă, te cheamă”, spune Anatolie înghiţind în sec.

Mihai Rotaru, specialist la Direcţia activitate educativă, psihologică şi asistenţă socială DIP, îşi aminteşte că, în trecut, se organizau activităţi artistice doar la sărbătorile de iarnă, de Paşte şi de Ziua Independenţei. În prezent, acestea au loc mult mai des, ba chiar au apărut şi activităţi tematice. “Este un pas important în procesul de resocializare, deoarece contactul cu societatea civilă este un plan suplimentar la lucrul pe care-l facem în instituţie. Dacă lucrăm doar la nivel intern, fără a face contact cu societatea, cu locurile unde vor păşi în continuare, munca noastră, practic, este egală cu zero”, consideră Mihai Rotaru.

Dacă n-am fi la închisoare, nu ne-am fi aflat aici

Olesea, 27 de ani, era foarte agitată, pentru că-şi dorea o evoluţie ideală. Când am văzut-o pentru prima oară, încă nu era îmbrăcată pentru scenă şi ruga cu insistenţă pe unul dintre colaboratorii penitenciarului să-i găsească o garoafă artificială. Deşi nu a mai găsit ce-şi dorea, pe scenă Olesea părea foarte sigură, şi această mică lipsă nu i-a afectat programul artistic prezentat. Îşi doreşte mult să fie printre finaliştii concursului, dar recunoaşte că o copleşesc emoţiile. “Nu ştiu ce aşteptări are juriul. Când ştii, poţi să-i oferi ceea ce doreşte, dar în astfel de condiţii e mult mai dificil. Nouă ne pare că avem talent, dar el, juriul, ştie mai bine”.

Pentru a le acorda deţinuţilor posibilitatea să evolueze pe scena teatrală, s-a efectuat mai întâi un casting în cadrul instituţiilor penitenciare. În timp ce unii dintre ei spun că a fost un concurs sever în spatele gratiilor, alţii susţin că n-a fost nimic special. “Cine şi-a dorit să participe a participat. N-a fost un casting, ci după dorinţa fiecăruia”, relatează Ilie, 24 de ani, care s-a implicat în mai multe numere artistice. Deja pe scena teatrului, tânărul mărturiseşte că este copleşit de emoţii, fapt la care nu s-a aşteptat. Însă, aflându-se la libertate doar pentru un scurt timp, chiar şi în aceste împrejurări, el vede partea bună a lucrurilor: “Dacă n-am fi stat la închisoare, nu ne-am fi aflat astăzi aici”.

Dintre toate participantele, doar una a reuşit să obţină un buchet de flori din partea publicului. În rest, colaboratorii penitenciarelor au fost atenţi să nu se repete acest incident. Juriul concursului, din care au făcut parte actorul şi regizorul Petru Vutcărău, regizorul Vitalie Drucec şi directorul Teatrului “Eugene Ionesco”, Val Butnaru, urmează să aleagă finaliştii. Directorul teatrului a menţionat că ideea lansării acestui proiect “Scena liberă” nu este alegerea unor actori care vor încânta publicul versat în meseria teatrală, ci “să reabilităm imaginea unor oameni care, în această perioadă, se află de cealaltă parte. Un asemenea spectacol ar putea să distrugă stereotipurile create în societate”.

Olga BULAT

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *