Deţinuta Z — un caz neelucidat

Interviu cu Andreea Marin-Bănică

— Care, totuşi, e principala misiune a dvs. în cazul vizitelor din ultimul timp efectuate la Chişinău?
— Acum două luni, colegii mei de la ONU mi-au dat şansa să-l întâlnesc pe preşedintele-interimar, Marian Lupu. El a avut o idee pe care am considerat-o benefică – de a ne întoarce la rădăcini, la valorile familiei, mai ales că R. Moldova traversează un moment neprielnic din acest punct de vedere. Multe familii sunt despărţite, din diverse motive: de la părinţi plecaţi în străinătate, copii rămaşi în grija cine ştie cui, dezvoltându-se într-un mod total diferit faţă de cei care îşi au părinţii alături… Familii despărţite de stres, depresii, anxietate, de probleme interetnice, care există în asemenea cupluri, în special atunci când dialogul dintre cei doi nu este educat. Sunt şi probleme care s-ar putea rezolva prin elaborarea unor legi, care ar fi implementate, nu doar aprobate. Întrucât preşedintele Lupu avea în minte, şi înţeleg că acum va face pasul următor, elaborând un Cod al Familiei, care ar veni în sprijinul tuturor familiilor, această campanie pregătitoare era extrem de utilă. Marian Lupu m-a întrebat dacă aş vrea să mă alătur. Am răspuns că sunt primul susţinător, mai ales că eu ştiu ce înseamnă o familie, în special după perioada în care nu aveam o familie. Pe atunci cunoşteam succesul în casele a milioane de români, de pe 5 continente, dar mă întorceam acasă, între patru pereţi, unde nu mă aştepta nimeni… Văd diferenţa faţă de ceea ce trăiesc astăzi, când sunt căsătorită, am un copil şi un băieţel din fosta relaţie a soţului meu.

— Ce anume veţi face la Chişinău, în urma acestor propuneri?
— Alături de UNFP vreau să pun umărul la readucerea conceptului de familie, de valoare, de responsabilitate. Nu cu vorbe, ci cu fapte. După care, pas cu pas, să clădim pe acest concept, astfel încât oamenii să se simtă motivaţi să rămână acasă, să se gândească de două ori când iau o decizie care le afectează cuplul, copiii, sau familia, în ansamblu, să lupte pentru drepturile lor. Sunt convinsă că foarte mulţi nici nu-şi cunosc drepturile şi au nevoie de experţi care să le explice aceste drepturi. În România am un program  derulat din fonduri europene – “Şcoala mamelor”. Încercăm să explicăm legile pe interesul oricui.

— Peste 100 de mii de copii din R. Moldova cresc, având părinţii plecaţi… Ce aţi putea face pentru ei?
— Cunosc cuvântul potrivit, spus la timpul potrivit. Pentru început, le spun, dintr-un spot TV, o definiţie a familiei. Mesajul este că în familie şi numai în familie găseşti unitate, responsabilitate şi dragoste, toate la un loc, pe termen lung. Atunci când ţi-e rău, unde te întorci? Atunci când prietenii din preajma ta dau bir cu fugiţii, când îţi este greu, unde te întorci? La cineva din familie. Când nu ai încredere în nimeni şi viaţa îţi oferă surprize neplăcute – te sprijini în cineva din familie. Dacă vrei să ai la cine reveni, în caz de nevoie, sădeşte seminţa care va da rod pe viitor. Dacă nu îţi apreciezi acest dar, familia, s-ar putea ca lucrurile pe care, într-un moment, ai crezut că le câştigi, în cazul părinţilor care pleacă în străinătate – banii, s-ar putea să constituie o dezamăgire, până la urmă. De obicei, părinţii care pleacă fac sacrificii, se îndepărtează de copiii lor, iar aceştia se formează pe un drum pe care părinţii nu-l pot controla. E adevărat, trimit bani acasă, dar nu au garanţii că banii sunt folosiţi cum se cuvine…

— Participaţi la numeroase campanii, în special de sănătate. Cum alegeţi ofertele?
— Acum ofertele sunt mai multe decât posibilităţile mele de a le onora. Îmi permit luxul de a alege doar ceea ce îmi face plăcere să fac. Promovez doar lucruri în care cred, pe care le-am folosit eu şi cărora le cunosc utilitatea. Altfel mi-ar fi ştirbită autoritatea, or, nu poţi spune una, în realitate aceasta însemnând altceva… Nu sunt politician care azi promite, iar mâine îşi încalcă promisiunea.

— Nu vi s-a întâmplat să vi se reproşeze că, în aceste vizite, faceţi jocul unui partid?
— Nu cunosc prea bine politica, pentru că nu mă interesează… Nici politica din România nu mă tentează… Cât despre reproşuri, nu e cazul, or, atunci când cineva îţi reproşează ceva, ar trebui să aibă şi argumente. Nu fac jocul nimănui, pentru că nu-mi doresc asta. Nu vizez vreodată vreun politician, nu azi sau mâine, dar niciodată, şi este un lucru pe care l-am spus foarte clar atunci când unii sau alţii au încercat să mă atragă. Mi-am găsit propriul drum şi am identificat căi de a rezolva problemele oamenilor sau problemele mele, de ce nu, pentru că sunt şi eu om… Accept acele soluţii care mă ţin departe de stânga sau de dreapta politică.

— Nu putem face totală abstracţie de politică… De ce vă displace atât de tare?
— Nu doar politica. Eu nu fac abstracţie de ea şi vă spun că, atunci când lucram la “Surprize, surprize”, aveam un principiu – nu invitam la emisiuni politicieni. Am avut doar două excepţii, atunci când am invitat preşedinţii ţării, la momentul respectiv. Primul a fost Emil Constantinescu, iar ulterior preşedintele actual al României, Traian Băsescu. Repet, în situaţii speciale. Am evitat şefi de partide sau politicieni de alt rang, deşi au fost cazuri pe care le-am rezolvat şi cu sprijinul unor politicieni. Le-am spus de la început – nu pot să dau nimic în schimb. Dacă vreţi, ca om, să ajutaţi, putem face acest ajutor, fără a vă da ceva în schimb. Vreau să fie clar: nu am ceva împotriva politicienilor ca breaslă, doar nu pot accepta modul în care se face politică.

— Cum a fost ciorba de la Rusca?
— Foarte gustoasă, am înţeles că deţinutele pregătesc bucatele acolo.

— Cazul deţinutei Z… De ce v-a impresionat? Cum aţi decis că una singură, din câteva sute, merită suportul dvs.?
— M-a impresionat, pur şi simplu… Fiind oameni, toţi suntem subiectivi… O poveste te atinge sau nu în funcţie de situaţiile pe care le-ai trăit tu în viaţă. Când colegii de la ONU mi-au comunicat  această poveste, pur şi simplu, m-a impresionat. Este vorba despre o fată tânără, care va sta timp de 20 de ani după gratii fără să aibă vina ce i se impută şi care ar obliga-o să ducă pe umeri o asemenea pedeapsă. Poate că are vreo parte de vină, dar în niciun caz nu se pune problema a 20 de ani de privaţiune de libertate, în spatele gratiilor. Mă doare că persoana care poartă vina faptei comise rămâne la libertate şi nimeni nu l-a interogat, cel puţin, deşi există numeroase probe neluate în calcul. Ce fel de judecată e asta?

— Poate fi un caz de  corupţie?
— Sunt rezervată să fac asemenea afirmaţii…  Nu ştiu dacă s-a dat mită, dacă s-au luat bani, dacă a existat corupţie sau dacă, pur şi simplu, a existat o judecată incompetentă…  Nu vreau să emit astfel de judecăţi atâta timp cât nu am argumente în acest sens. Subiectul este că un om stă în spatele gratiilor, a făcut deja cinci ani de închisoare, a fost una dintre cele mai cuminţi deţinute, învaţă, e ascultătoare şi disciplinată…

— Ce v-a spus, atunci când aţi servit masa împreună?
— Cu lacrimi în ochi mi-a povestit că, pur şi simplu, viaţa ei se năruie pentru o faptă pe care nici nu a cauzat-o, deoarece a fost violată, de fapt, şi pentru o urmare – pierderea celor doi feţi, or, până la 28 de săptămâni, în acel timp, exista o lege, modificată ulterior, care stipula că, până la 28 de săptămâni, pierderea sarcinii se considera avort şi nu pruncucidere. Tragedia s-a întâmplat când părinţii ei nu erau acasă şi ea, speriată că este însărcinată, i-a mărturisit posibilului tată… Acesta era căsătorit, fiind şi unul dintre bogaţii satului… A venit, în lipsa părinţilor, la ea acasă, a chinuit-o, i-a dat nişte medicamente, a supus-o unui tratament dureros, după care ea a pierdut sarcina. A lăsat-o într-o baltă de sânge, a muşamalizat totul, a distrus probele… Ea a fost părăsită fără cunoştinţă, să se descurce în tot restul vieţii.

— Cum au procedat părinţii?
— Tocmai aici e cazul unor părinţi dintre cei, foarte mulţi, care privesc viaţa obtuz, evită să discute cu copiii lor despre viaţa sexuală, despre cum te poţi proteja, despre ce ţi se poate întâmpla şi, chiar dacă ţi se întâmplă un asemenea necaz, părinţii ar trebui să fie deschişi cu tine, să te sprijine… Acestei tinere i-a fost teamă de părinţi, care au şi părăsit-o… De cinci ani nu au vizitat-o niciodată în penitenciar.

— Cum ar putea evolua viaţa ei?
— Ar putea evolua într-un mod sănătos. Colegii mei de la ONU şi-au luat angajamentul să o formeze profesional, să-i găsească un loc de trai, să o pună pe o traiectorie normală.

— Aţi discutat cu avocaţii care s-au ocupat de acest caz?
— Cazul e la CEDO, nu mi-ar părea o idee prea bună ca peste un an sau doi să vină un verdict pozitiv pentru ea şi negativ pentru R. Moldova, care ar fi obligată să-l respecte.

— Graţierea ar însemna retragerea de la CEDO?
— Nu cred să accepte retragerea cererii, deoarece ea nu vrea şi nu ar trebui să poarte stigmatul vinovăţiei pe parcursul întregii vieţi.

— Ar exista şanse să se revină la dosar, vinovatul fiind pedepsit?
— Las autorităţile şi colegii mei de aici să găsească o soluţie adecvată.

— Ce soluţii împotriva sărăciei ar exista?
— Ştiu că nimeni nu ar trebui să aştepte minuni pe acest pământ. Sărăcia se combate prin a pune mâna pe o unealtă şi a face treabă. Nimeni nu va veni să combată sărăcia în locul oricui dintre noi, altfel decât dându-ne o undiţă de pescuit. Cred în acest principiu. Un sac cu bani se termină într-o săptămână, posibil, fără folos.

— Soluţia cazului deţinutei Z ar putea aduce cu sine o avalanşă de solicitări. V-aţi implica?
— Cu siguranţă, nu este un caz singular, dar e povestea care m-a impresionat pe mine. Sigur, ar trebui detectate şi rezolvate toate cazurile de acest fel. Nu pledez pentru rezolvarea unui caz singular. Nu cred că va fi nevoie de implicarea mea, deoarece, dacă rezolvăm un caz, le rezolvăm pe toate… De altfel, am şi fost solicitată de UNICEF pentru o altă campanie şi mi-am oferit sprijinul.

— Ce povestiţi acasă despre vizitele de la Chişinău?
— Mai întâi, lucrurile bune, pentru că mă simt excelent aici. Pe lângă numeroasele poveşti de viaţă, nespus de palpitante, cunosc oameni interesanţi şi extrem de talentaţi… Am prieteni aici, aşa că chiar aş putea trăi la Chişinău, poate, într-o nouă viaţă.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. -ANUL 2012-

    Platforma Civică ACȚIUNEA 2012
    este o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România și militează pentru realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat.

    Pe parcursul anilor 2011 și 2012, Platforma Civică ACȚIUNEA 2012 va desfășura manifestări publice de informare și sensibilizare a întregii populații din România și Republica Moldova cu obiectivul de a conștientiza necesitatea realizării unității naționale.
    http://actiunea2012.ro/

  2. vlad

    .sa revenim la radacini…”–De Pastele Blajinilor un consatean m-a intrebat la CIMITIR daca nu cumva stiu in ce loc se afla mormantul bunicilor … OARE POATE FI, LA ACEST SUBIECT, CEFvA MAI RASCOLITOR ?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *