Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Despre cum e să naști…

Despre cum e să naști în Anglia sau cum e să nu naști în Moldova

Când îmi aduc aminte de naşterea copilului nostru, mă îngrozeşte gândul că aş fi putut să nasc acasă, în Moldova.

M-am gândit mult şi am ezitat mult timp să scriu despre asta, pentru că risc să fiu catalogată greşit. Îmi iubesc ţara, acolo îmi sunt părinţii şi aş fi vrut din tot sufletul să o am pe mama alături în acea zi. Dar cred ferm că în Moldova noţiunea de maternitate este străină pentru mulţi medici, mă refer la maternitate în toată amploarea sa, nu doar ca proces fiziologic.

Sarcina, naşterea şi alăptarea sunt evenimente atât de complexe, iar femeilor trebuie să li se vorbească despre asta, lucru care se face prea puţin în ţara noastră.

Cu siguranţă, avem şi noi medici buni, cu siguranţă poţi avea o experienţă fericită şi lipsită de traume şi acasă, mai cu seamă dacă plăteşti mii de lei pentru aceasta, însă eu cred că acest lucru trebuie să fie garantat oricărei femei, în orice spital – o naştere asistată de medici calificaţi, într-un mediu curat şi plăcut, în care să ţi se vorbească frumos nu trebuie să fie o opţiune sau un noroc, într-o ţară care tinde spre Europa, în secolul XXI.

Pentru mine a fost o surpriză felul în care decurgeau vizitele la moaşă, atitudinea familiară pe care o avea faţă de mine, deşi ea este o doamnă de culoare, iar eu o moldoveancă de 22 de ani. Mai târziu, aveam să mă adaptez şi să înţeleg că, de fapt, este firesc să fiu tratată cu respect şi răbdare, am înţeles că aici pot să adresez orice întrebare fără să-mi fie frică că o să primesc în schimb priviri sau comentarii care să mă facă să nu mai vreau să mai întreb ceva vreodată. Aşa încât, când ne apropiam de momentul naşterii, scăpasem de toate stereotipurile de acasă.

Ştiam că nimeni nu va îndrăzni să-mi vorbească urât, ştiam că durerea mea o să fie înţeleasă şi medicii vor fi acolo ca să ne ajute să avem o experienţă frumoasă. Travaliul l-am petrecut într-un salon extraordinar de mare şi frumos, cu pat dublu, baie, TV, iar moaşa avea grijă să am mereu apă proaspătă, suc şi gustări pentru mine şi soţul meu. Toate acestea, prosoapele, aşternuturile, anestezia şi restul necesar le-am primit de la spital, pe gratis. M-am simţit ca acasă, nu o aveam pe mama lânga mine, dar întotdeauna a fost cineva din personalul medical să-mi ofere un cuvânt de susţinere.

Atunci când aveam dureri mari, s-a întâmplat să fiu transferată în sala de naştere; fiind pe hol, am simţit nevoia să strig, însă imediat mi-am reprimat strigătul, pentru că mi-am adus aminte că în spitalele de acasă nu e voie să strigi. Am rămas impresionată de experienţa unei fete de la noi, căreia, atunci când a strigat de durere, i s-a reproşat acest fapt. Deci, la noi în ţară, nu e permis să strigi când ai contracţii, nu e permis să te lamentezi, pur şi simplu trebuie să naşti, pentru că asta îţi e datoria de femeie, ce mai contează ce simţi tu: ai o sală rece, cel mai probabil un pat fără aşternuturi, dacă ai noroc, o minge pe care să sari şi atât. Soţul sau mama nu au voie să stea cu tine, doar decât dacă au fost suficient de amabili cu medicul. Aşa năşteau femeile cu 20 de ani în urmă şi e halucinant că aşa se naşte şi acum. Citesc pe grupuri cum femeile caută un medic mai bun la care să nască şi să se bucure de un tratament frumos. Pe medicul care mi-a asistat naşterea l-am văzut pentru prima şi ultima oară în acea zi, dar asta nu a făcut nicio diferenţă şi nu a fost necesar să-i „mulţumesc”.

După naştere, am stat trei zile în spital, într-un salon drăguţ şi curat. Soţul a stat cu mine, având pat separat. Dimineaţa începea cu controlul de rutină, sora medicală venea cu meniul zilei, din care puteam să aleg între carne şi peşte, orez sau legume ş.a. Deci, m-am simţit ca la hotel. Am avut parte de o consultaţie vastă despre alăptare şi îngrijirea bebeluşului, lucru atât de important, iar acum, toate vizitele la medic, inclusiv toate medicamentele pentru mine şi pentru bebeluş, sunt gratuite, timp de un an, medicamente care, spre marea mea uimire, în Moldova costă mii de lei.

Şi atunci, cu multă supărare, întreb: de ce într-o ţară străină sunt tratată mult mai bine, ca atitudine şi condiţii, iar acasă nu se dă gratis nici măcar un paracetamol şi nici măcar o vorbă bună?!

Valeria RAILEANU, Londra, Marea Britanie