Deportaţii vor lustraţie şi condamnări, nu doar flori şi promisiuni

Cu lumânări, cu câte o floare, un colac sau o sticlă cu vin, câteva sute de foşti deportaţi s-au adunat, în dimineaţa zilei de 6 iulie, la piatra comemorativă din faţa Gării feroviare din Chişinău, unde şi-au amintit de calvarul din 1949, când au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, i-au pomenit pe cei plecaţi din viaţă, au ascultat discursurile politicienilor din AIE, prezenţi la eveniment atât fizic, cât şi cu promisiuni, şi au solicitat pentru a câta oară condamnarea oficială a comunismului.

“Vin la Chişinău în fiecare an, pentru că trebuie să luptăm împotriva crimelor pe care le-au făcut ocupanţii, comuniştii. Nu a fost condamnat comunismul pentru că am fost fricoşi, cu frica în sân am trăit toţi aceşti ani şi tot cu frică trăim şi acum. Ce fel de demnitate naţională avem noi dacă nu luptăm pentru adevăr şi dacă nu suntem stăpâni la noi acasă?”, se întreabă Alexandru Avram din satul Cociulia, Cantemir, care a venit la miting cu chipul lui Lenin desenat sub semnul fascismului şi cu un placat pe care scria, în limba rusă, “comuniştii – cât mai departe, ocupanţii – acasă”. Bărbatul, care a fost deportat împreună cu mama şi fraţii la vârsta de doar 8 ani, îşi aminteşte că la 6 iulie, pe la ora 3 de noapte, când soldaţii ruşi au intrat în casa lor cu armele în mâini şi i-au aruncat în camion, mama sa reuşise să ia cu ea doar icoana, pe care a ascuns-o sub pestelcă.

“Vrem legea lustraţiei. Vrem să ştim cine sunt cei care şi-au bătut joc de vieţile noastre şi să fie condamnaţi aşa cum ne-au condamnat pe noi. Să nu mai spună, că noi ştim că în acele dosare nu mai este nici un secret de stat, nu-s informaţii despre bomba atomică sau altceva”, şi-a arătat nemulţumirea Boris Vasiliev din Sărătenii Vechi, Teleneşti, care a fost deportat fiind copil, în 1941 şi în 1949.

Acum 62 de ani, la 6 iulie a început cel mai mare val de deportări. În cadrul operaţiunii “IUG”/Sud, care a durat câteva ore, au fost ridicate 11.293 de familii sau 35.796 de persoane — 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. Conform datelor Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, în Moldova mai sunt în viaţă aproximativ 8.600 de victime ale represiunilor staliniste, aceştia constituind doar 9% din numărul tuturor deportaţilor.

Siberia i-a unit

Pe 6 iulie 1949, când au fost urcaţi în tren şi trimişi spre Siberia, îi despărţea doar un vagon. Nu se ştiau, deşi trăiau în sate vecine. Ambii erau fără tată, aceştia fiind condamnaţi de sovietici la ani grei de închisoare. Mai târziu, fiind în Siberia, au rămas orfani de mamă, cu fraţi mai mici în grija lor. Silvia Mârzenco şi Gheorghe Ghiaur au fost alături 52 de ani. Întâlnirea lor a fost, poate, singura întâmplare fericită în urma deportării.

În ziua care le-a schimbat viaţa, 6 iulie, Silvia, pe care toţi o cunosc drept Sira, a aprins candela în memoria celor dragi pieriţi în Siberia sau aici, după ce au revenit din surghiun. Familia Silviei, mama şi 5 dintre cei 8 copii, au fost duşi în Siberia, după ce, cu 4 ani mai devreme, capul familiei, Vasile Mârzenco, fost deputat şi primar, membru al Partidului Naţional-Ţărănesc din România, fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru luptă contrarevoluţionară şi antisovietică.

Deşi are 80 de ani, când îşi aminteşte despre acele vremuri, emoţiile sunt de necontrolat, ca şi lacrimile. “Au venit noaptea şi i-au spus mamei: eşti arestată, trebuie să vă mutăm. Atunci mama a strigat: sculaţi, dragii mamei, că l-o dus pe tata, da ne duce şi pe noi. Au tras maşina la colţul casei, ne-au împins pe toţi în ea şi ne-au dus. Era sora mai mică, Olguţa… Ea a spus: dă, mamă, vaca, ca să rămân eu acasă. Da cine se uita la lacrimile noastre?”, povesteşte bătrâna plângând.

Praznic cu ceai

Viaţa pe care au avut-o în Siberia nici puiului de şarpe nu i-o doreşte. În scurt timp, le-a murit mama. “A rămas acolo”, spune Sira. I-au făcut praznic cu ceai şi cu o tigaie de cartofi prăjiţi, povesteşte printre lacrimi şi lungi pauze femeia, care pare că încă ar avea cei 18 ani de atunci.

După 3 ani, fiind departe de casă, Sira a decis să se căsătorească. Deşi situaţia era foarte grea şi la ei, 5 copii orfani, cea mai mare soră avea puţin peste 20 de ani şi era bolnavă, la cunoscuţii lor, cei 3 orfani ai lui Ghiaur, era şi mai greu. Le decedase mama şi ei, fiind băieţi, abia de se descurcau. Aşa a ajuns Gheorghe Ghiaur să o roage pe Sira să se căsătorească cu el. În noua casă nu se găsea nici lingură şi nici pernă pentru ea, atât de săraci erau.

Zestrea era în cap

La 1 mai 1942, Silvia şi Gheorghe au parcurs vreo 90 km pentru a-şi înregistra căsătoria. N-au vrut să-i înscrie, pentru că singura opţiune care li se oferea era ca fiecare să-şi păstreze numele său de familie. După moartea lui Stalin, au mai făcut o dată acel drum de 90 km, de unde s-au întors soţ şi soţie cu acte în regulă. “N-am mai sărbătorit nimic, că nici nu aveam cu ce şi nici unde. Nu era timp de sărbători. Zestre am primit ceea ce aveam în cap, mintea, atâta am avut”, spune Sira.

De 7 ani, Silvia se chinuie singură. Soţul a decedat, iar ea în fiecare zi îi duce lipsa. “Ne-am împăcat pentru că am fost de-o soartă. Bun era, harnic şi gospodar, tare bun. De toate celea făcea, deşi am muncit cot la cot… Era harnic şi cuminte. N-am mâncat o sfârlă, cum e vorba, poate din cuvinte, a fost ce a mai fost, că şi eu aţoasă eram”, recunoaşte femeia.

“Am avut o viaţă grea. Acum, parcă ar fi să fie bine, dar nu-i, în ţara asta nu se face o lege şi pentru noi, numai vorbe”, conchide deportata.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. vera

    Deportatii de mult merita asa privilegii, dar cine a gasit timp, sa se gindeasca si pentru Ei, pina la moment? Are vre-un nume?

  2. www.actiunea2012.ro

    „Dă Doamne să se găsească un Mihai Viteazul
    să ne unească cu Basarabia!” (VIDEO)
    20 mai 2011, 07:00 | Autor: Mihaela Stoica | 5412 afişări
    165 comentarii.
    —————————————————————————————-
    George SIMION are doar 24 de ani,
    însă este unul dintre tinerii care au petrecut o noapte în arestul poliţiei din Chişinău,
    în timpul manifestărilor violente din aprilie 2009.
    Totodată, el a coordonat campania „Basarabia, pământ românesc”:

    Şi crezi că o să vrea cineva să facă?
    Politicienii sunt de regulă pragmatici, mai ales în Moldova, unde este o modă în acest sens. În momentul în care vor avea un electorat care va cere expres asta, vor trebui să o rezolve dacă vor mandate.

    Şi există un electorat consistent care să ceară asta?
    Da, electoratul lui 7 aprilie care i-a adus la putere pe Chirtoacă-Filat. Acum ei par să uite de promisiuni, însă chiar şi calea spre Uniunea Europeană trece prin România. Nu o să îi susţină nimeni dezinteresat să intre în UE. Singura cale prin care vor ajunge în Uniune va fi România, dacă factorii de decizie de la noi vor interveni la Bruxelles în favoarea Chişinăului.

    …..Cei care m-au arestat vorbeau limba română. Oamenii acolo ştiu limba română, însă nu prea sunt îndemnaţi să o vorbească. Acolo, Rusia şi-a făcut foarte bine treaba. După epoca sovietică, a rămas foarte prezentă prin investiţii în mediul economic, dar şi-a impus şi cultura. România a fost prezentă doar prin ambasadori incompetenţi, numai funcţionari nemulţumiţi şi arţăgoşi pentru că au ajuns la Chişinău în loc să ajungă la Paris. Din cauza asta, până acum bătălia pentru Basarabia a fost pierdută.
    ……Întotdeauna intelectualii de acolo au fost pro-români.
    Aşa e şi acum, problema este cu prostimea, cu oamenii care nu ştiu istoria şi nu sunt educaţi.
    …..Planificăm ca până anul viitor să facem acţiuni susţinute pentru că lipseşte constanta. Pe 26 martie 2012 o să ne adunăm la Prut, la nivelul de mii de oameni, pentru a da un nou impuls. Iar în 16 mai 2012 o să facem o mare adunare. O floare, dacă nu o uzi un pic, nu o să crească, noi avem rolul de grădinari.
    Dă Doamne să se găsescă un Mihai Viteazu care să facă şi unirea politico-administrativă.
    ——————————————————————————————–
    articolul complet in ziarul “ADEVARUL” din 20 mai 2011:
    http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Da_Doamne_sa_se_gaseasca_un_Mihai_Viteazul_sa_ne_uneasca_cu_Basarabia_0_483552207.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *