Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Declaraţie de presă „Olga Bordeianu…

Declaraţie de presă „Olga Bordeianu nu întrunea condiţiile concursului”

Fac această declaraţie în legătură cu şedinţa de astăzi (30 iunie, n.r.) a Consiliului de Observatori al IPNA Teleradio-Moldova. În şedinţa, desfăşurată în lipsa mea (deşi am solicitat discutarea cazului Bordeianu într-o şedinţă suplimentară, pe 3 iunie), colegii mei de Consiliu au tratat subiectiv, unilateral, neglijând normele legale, demersul din 18 iunie 2015, prin care anunţam CO despre retragerea votului meu din 4 iunie privind alegerea Olgăi Bordeianu în funcţia de preşedinte al Teleradio-Moldova şi solicitam anularea deciziei din 4 iunie şi anunţarea unui nou concurs.

Motivele din care ceream acest lucru au fost două şi ambele legate de fals în acte. Unul: Olga Bordeianu nu-şi certificase studiile pentru 2014, în realitate, un curs de două săptămâni la Academia Americană de Regie şi Film, aşa după cum indicase în CV. Şi Doi (mult mai grav): Olga Bordeianu nu întrunea integral condiţiile concursului pentru alegerea preşedintelui TRM (s-a constatat că nu are mai mult de 9 ani de activitate în domeniul mass-media, în loc de 10, potrivit Regulamentului). Demersul meu venea ca urmare a verificărilor suplimentare la dosarul Olgăi Bordeianu, pe care le solicitasem CO în data de 5 iunie, după ce în presă au apărut mai multe acuzaţii şi suspiciuni pe marginea alegerii acesteia în funcţia de preşedinte al TRM.

Deşi în demersul meu din 18 iunie (din 20 iunie sunt în concediu) insistam pe cele două motive, care puneau sub semn de întrebare legalitatea alegerii Olgăi Bordeianu în funcţia de preşedinte al TRM, CO s-a axat prioritar pe legalitatea retragerii votului meu din 4 iunie şi a tratat superficial neîntrunirea stagiului de activitate în domeniul mass-media, ceea ce este inadmisibil şi lasă impresia că Olga Bordeianu a fost favorizată, în raport cu ceilalţi participanţi la concurs. După cum ştim, în presă au apărut acuzaţii la adresa CO, că nu ar fi verificat suficient de bine dosarul Olgăi Bordeianu. Ţin să precizez că dosarul dânsei a fost examinat la fel ca şi ale celorlalţi participanţi la concurs.

Iniţial, CV-ul Olgăi Bordeianu nu a trezit semne de întrebare, cu atât mai mult că la dosar fusese anexată şi Declaraţia pe propria răspundere, pe care, în urma investigaţiilor ulterioare, s-a constatat că nu a onorat-o şi a indus în eroare CO. Precizez că, pentru verificarea dosarului, i s-a cerut să îşi certifice studiile şi să prezinte duplicatul carnetului de muncă, fapt care a scos la iveală necorespunderea acesteia condiţiilor concursului. Asta era de discutat în şedinţa de astăzi (30 iunie, n.r.) şi asta, din păcate, nu s-a făcut. În acest caz, urmează să fie apelată justiţia.

CO decide că Bordeianu rămâne în funcţie

În şedinţa din 30 iunie, CO a dispus că decizia de numire a Olgăi Bordeianu în funcţie nu poate fi abrogată pe motiv că aceasta se poate adresa în instanţele de judecată, anunţă ziarul „Adevărul”. „Nici regulamentele interne ale CO, nici Codul Muncii nu prevăd posibilitatea retragerii votului”, a declarat Ludmila Vasilache, preşedintele CO. Aceasta a adăugat că şeful Teleradio Moldova ar putea fi demis tot cu cinci voturi, dacă timp de şase luni ar comite multe încălcări şi nu ar înregistra progrese semnificative.

Ludmila Vasilache a mai spus că la şedinţa CO a fost respinsă şi o contestaţie depusă de Nicu Scorpan, candidat la funcţia de preşedinte al companiei, care afirma că Olga Bordeianu ar fi operat cu date neveridice în CV-ul său. Potrivit preşedintelui CO, candidaţii depun o declaraţie pe propria răspundere că furnizează informaţiile veridice şi, dacă Nicu Scorpan are dovezi, atunci se poate adresa în instanţele de judecată.

„Este deja o hotărâre, s-a produs efectul şi ea nu poate fi abrogată. Codul Muncii prevede doar modificarea, rezilierea sau suspendarea contractului. Adică, există posibilitatea de declarare a nulităţii, dar asta se face de către instanţa de judecată”, a explicat Covali, unul dintre juriştii companiei.

Membrii CO au luat act de demersurile lui Petru Grozavu, adăugând că vor discuta suplimentar pe acest subiect. Astfel, potrivit preşedintei CO, Ludmila Vasilache, Olga Bordeianu rămâne preşedinte al TRM.

Precizăm că, anterior, Consiliul de Observatori al Teleradio Moldova afirma că va analiza informaţiile apărute în presă, prin care Olga Bordeianu, desemnată în funcţia de preşedinte al Teleradio Moldova, este acuzată că a indicat date false în CV şi a copiat proiectul de intenţie. Atunci Consiliul a decis că, în cazul în care informaţiile se vor adeveri, decizia prin care Bordeaianu a fost votată va fi revocată, iar concursul va fi anulat.

Amintim că la concursul pentru funcţia de preşedinte al Companiei „Teleradio-Moldova” s-au înscris iniţial cinci candidaţi, însă, la 3 iunie, unul dintre candidaţi s-a retras din concurs, în baza unei cereri proprii. Olga Bordeianu, în vârstă de 36 de ani, a fost aleasă, pe data de 4 iunie, după mai multe tentative eşuate ale Consiliului de Observatori, care activează de mai multe luni fără doi membri, cărora le-a expirat mandatul. Bordeianu a preluat funcţia deţinută anterior de Constantin Marin, care şi-a dat demisia în decembrie 2014, spunând că şi-ar fi încheiat misiunea de reformare a posturilor publice de radio şi televiziune. Menţionăm că preşedintele TRM este numit în funcţie pentru o perioadă de cinci ani.