De ce [nu] ajung copiii la orfelinat

Am întâlnit-o pe Olesea într-o cafenea din Chişinău. Spăla vasele, ţinându-şi şi copilul în braţe. Uneori greutatea o făcea să lase copilul jos, dar nu pentru foarte mult timp. “De-abia a învăţat să meargă”, explică tânăra. Aşa îşi petrece sâmbetele şi duminicile.

Pe parcursul săptămânii nu stă degeaba. Lucrează la o grădiniţă, face munci de secretariat, dar mai spală şi cearşafurile, pentru care are un adaos la salariu: “E mic salariul pe care-l am, ce pot face cu 1200 de lei, când chiria mă costă 600, la care se mai adaugă costurile lunare pentru întreţinere? De aceea mai lucrez aici. Fac tot posibilul ca copilul meu să nu ducă lipsă de nimic”. Locuieşte în suburbia capitalei. Aşa că zilnic face naveta de la Sângera la Chişinău. Mai întâi îl duce pe Costică la grădiniţă, apoi pleacă la lucru. Seara, traseul se inversează. Lucru – grădiniţă – casă. Până în week-end, când merge cu el în braţe la spălat vesela.

Părăsită de mama din prima zi

Nu are mai mult de 20 de ani. Dar a trăit greutăţi cât pentru mai multe vieţi. Acum doi ani, când a ajuns la vârsta majoratului, a trebuit să se despartă de internat. “Mama m-a părăsit la naştere, în maternitate. După doi ani petrecuţi la o casă de copii, am fost înfiată. Am locuit într-o familie 10 ani. Apoi am ajuns iar la internat”, explică ea originea problemei.

Drumul înapoi spre internat îi cauzează amintiri de coşmar. Înainte cu un an de a reveni acolo, a aflat despre adevărata sa identitate de la o vecină.  “Era într-o după-amiază de toamnă, mă întorceam de la şcoală. Cheia de la casă se afla la vecină, pentru că părinţii veneau seara târziu de la serviciu. Când am cerut cheia, vecina, direct şi brutal, mi-a spus că nu mi-o dă pentru că nu sunt fiica naturală a părinţilor mei. Am rămas fără grai, pământul îmi fugea de sub picioare, nu ştiam ce să fac. M-am dus acasă şi am spart toate geamurile casei cu pietre. Nu ştiu de ce am făcut asta. Când mama a revenit de la muncă, seara, prima mea întrebare a fost: “Voi sunteţi părinţii mei adevăraţi?” Răspunsul a fost asemănător cu cel al vecinei. Dur şi rece”. Mama sa adoptivă nu a întrebat-o nimic despre geamuri. După acel incident, relaţia lor parcă a rămas aceeaşi: caldă şi frumoasă, doar că s-a ivit o mică fisură, care peste un an s-a transformat într-o ruptură definitivă.

Orfană a doua oară

“Pe drum, când mă întorceam înapoi la casa de copii, am înţeles că o să mi se întâmple ceva grav, că nu o să mai fie ca înainte, că de acum încolo o să fiu singură.” Un oftat adânc aduse o pauză în amintirile ei.

Despre primele zile de internat îşi aduce aminte cu durere. “Totul în jur era gheaţă. Prima săptămână nu am mâncat nimic. Vroiam acasă. Chiar dacă nu mai era casa mea şi ştiam că nu mai erau părinţii mei. Mi-am revenit încetişor. Am început să mă obişnuiesc cu noua casă, cu noii mei fraţi. Însă acea familie nu o puteam uita.”

La internat a fost bine, nu ducea lipsă de nimic, numai că o singură dorinţă o măcina: “Să dorm o singură noapte în braţele mamei mele. Să o cuprind cu toată puterea sufletului meu şi să-i spun cât de mult îmi lipseşte. Ştiu că la nuntă şi la niciun alt eveniment important din viaţa mea ea nu va fi”.

Mama sa adoptivă, Ludmila, a mai vizitat-o de câteva ori. Dar ceva nu a mers. Ulterior, nici  fratele său adoptiv nu a mai venit să o vadă. “Fratele meu venea să mă vadă pe furiş. Păcat, mă împăcam bine cu el. Îmi lua apărarea dacă cineva încerca să mă jignească.”

Rămasă fără frate

A mai contactat-o telefonic de câteva ori pe mama sa adoptivă, însă auzea doar: “Te rog, nu mă mai suna, că îmi faci o gaură în cap”. S-au revăzut, totuşi, mai târziu, dar într-un context prea trist. Murise fratele său adoptiv. “Când m-a văzut la înmormântare, a început să plângă şi mai tare. Încercam să o liniştesc cât puteam în acel moment. După care iarăşi am pierdut legătura. Ultima dată când am mai vorbit cu ea, am sunat-o să-i dau vestea că e bunică. Mi-a zis doar atât: “Cum o să-l creşti?”. I-am pus receptorul. Ăsta a fost răspunsul meu.”

A cunoscut-o şi pe mama sa naturală, dar aceasta nu s-a arătat încântată că are o fiică. “Nu ştiam cum să mă comport. Nu doream nimic de la ea, doar să-i spun cât de mult mi-a lipsit”, spune zâmbind, în timp ce îşi strânge în braţe copilul. Le-a iertat de mult pe cele două mame, pentru că şi ea a devenit mamă.

“Nu mă pot supăra pe mama mea naturală, doar că nu am înţeles: de ce m-a abandonat? Chiar dacă nu avea posibilitatea să mă întreţină, nu cred că acesta e un motiv întemeiat pentru a mă părăsi. Oricât de greu mi-ar fi, niciodată n-am să-mi las copilul la internat. O să mă străduiesc să-i ofer ceea ce n-am avut eu.”

Un soţ violent

Despre tatăl copilului tot nu are amintiri prea bune: “M-a bătut ca să pierd copilul. Mă lovea cu pumnii în cap. Eram în a patra lună. Aveam doar 18 ani şi iubeam pentru prima dată”. Spune că atunci când băiatul va creşte mai mare o să-i facă cunoştinţă cu tatăl lui. “Nu o să-i ascund faptul că are tată. Nu o să repet greşeala părinţilor mei.”

A doua zi după ce a bătut-o, şi-a strâns lucrurile şi a plecat. Ea a locuit o perioadă la Centrul Maternal de pe Cuza-Vodă, împreună cu copilul,  până când şi-a găsit chirie şi loc de muncă.

Lupta ei pentru supravieţuire nu se opreşte aici. Se descurcă cu greu, şi deseori nu are ce mânca. “El să fie sătul, că eu pot rezista vreo două zile şi cu apă, până primesc salariul, iar dacă va veni statul să-mi ia copilul, motivând că nu pot să-l întreţin, vor avea neplăceri mari din cauza mea. Las’ să mă ajute financiar, dacă vor, dar copilul nu-l dau.”

Fără familie, fără nimic

Tatiana Codreanu, asistentă socială la Organizaţia Copil, Comunitate, Familie, spune că a cunoscut-o pe Olesea în urmă cu doi ani. “Fata era însărcinată, nu avea locuinţă. Nu avea măcar o investigaţie medicală făcută, niciun medic nu o consultase, nimic. Am plasat-o în centrul maternal şi am pregătit-o pentru naştere. Nu avea nimic,  doar hainele de pe ea”, mai spune asistenta socială. După naştere, a mai stat 4 luni la acest centru, după care a fost ajutată să-şi găsească un loc de muncă şi o gazdă. “Copilul l-am plasat în grădiniţa pe care am creat-o pe lângă acest centru pentru mamele care se află în situaţii de risc. Aici copiii se pot afla de la 4 luni”, explică Tatiana, adăugând că este uimită de forţa şi optimismul Olesei. “Când a ieşit din internat, nu ştia cum să cureţe un cartof, poate pare amuzant, dar Olesea îl tăia în două. Se vede însă că are multă voinţă. Întreabă atunci când nu ştie ceva, cere sfaturi, şi asta este îmbucurător.”

Angela Ganea de la Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului spune că indemnizaţia pe care o primeşte Olesea de la stat este de 300 de lei. “Majoritatea copiilor care se află în internate sunt aduşi de mame care, la rândul lor, au fost prizonierele internatelor. Un cerc vicios transmis prin moştenire. Olesea e o fire puternică, ambiţioasă şi răbdătoare. Este chiar specială, deoarece a avut două modele: internatul şi familia care a adoptat-o, iar ea a ales să rămână împreună cu fiul ei.”

Copiii unor mame singure şi sărace ajung deseori la orfelinat. Pentru a ameliora situaţia acestor familii, specialiştii Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului în parteneriat cu CCF Moldova intervin în viaţa lor, ajutându-le să găsească surse de întreţinere. Însă nu toate cazurile se soldează cu succes, sunt cazuri când părinţii nu au capacitatea să se schimbe (având probleme cu alcoolul, violenţa) sau nu doresc, din diferite motive, să-şi mai atribuie rolul de părinte. Totuşi, sunt mame care luptă până la sacrificiu pentru ca copiii lor să rămână alături de ele.

Olesea recunoaşte că a avut momente când voia să renunţe la toate, dar imaginea vieţii sale de la orfelinat a oprit-o. “Nu am dreptul să fac aşa ceva. El cui ar rămâne? Vreau ca, aflând povestea mea, mamele care au de gând să-şi lase copiii la internat să înţeleagă că există şi altă cale. Mai sunt cazuri în care mamele îşi cresc singure copiii şi se descurcă destul de bine. De ce atunci nu am putea şi noi?”

Momentan, în Chişinău sunt 150 de familii în care copiii riscă să fie separaţi de părinţi. Aceste familii sunt monoparentale sau social-vulnerabile.

Polina CUPCEA, ŞSAJ

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

9 comentarii

  1. Maria

    Instinctul matern al Olesei e extraordinar de puternic, deaceia vreau sa- i spun ca ea va reuși sa- si crească si sa- si educe fiul in spiritul umanitatii. La baza va sta adevarul dur si dureros despre viața ei, dragostea maternă si încrederea in puterile proprii!
    Stimata Polina, cum as pute sa corespondez cu Olesea? Voi încerca sa o ajut.

  2. vera

    Trebuie sa ai curaj, ca sa spui un adevar, ratacit in vreme, dar care odata spus, poate aduce bucurii sufletesti si o iesire din situatiile grele, cu care ne confruntam in viata.
    Dumnezeu sa ajute acestor fiinte, nevinovate de soarta; lumea este mare, iar iubirea fata de om este una..!

    LUME! Mai treceti, macar inainte de sarbatori si pe la Tudor Pinzaru – voluntarul de razboi,care protesteaza de mai multi ani, acum in fata palatului Guvernului si este lasat sa moara in strada de statul, care nu are griga fata de asa persoane – incomode pentru ei, caruia i-a fot demolata casa de catre demnitari si acum nu au griga de El sa-l ajute:i-i asteapta moartea zi-de-zi..!Macar inainte de “sfirsitul lumii”, face-ti un bine unui om chinuit de foame,de frig si boala, care ca un erou, caruia nimeni nu-i va da medalii nici odata, in numele DREPTATII si ADEVARULUI, le sufera pe toare, cu nadejdea la Dumnezeul din cer,la care toti crestinii se roaga, dar nici unul nu cedeaza nimic, din ce are, pentru a ajuta un necagit de nevoie!
    Ce fac crestinii nostri medaliati, onorati si putred de bogati, in asa cazuri,sub privirea celui sfint din cer? Interesant!!

  3. Alina

    …un articol extrem de emotionant care te atinge pina in maduva…
    Olesea este o adevarata eroina,un exemplu pentru noi toti…o luptatoare si o invingatoare.
    Sa-i dea bunul Dumnezeu credinta,putere si rabdare sa o tina tot asa si mai departe.
    Bravo Polina , pentru acest articol revelant…

  4. Maria

    M-a impresionat mult aceasta poveste. Probabil nu s-au dat multe subtilitati, oricum este foarte trist. As ruga d. Polina Cupcea sa-mi transmita prin e-mail coordonatele Olesei, poate reusim s-o ajutam cu ceva.

  5. olesea

    Mersi mult pentru comintarii.Vreau sa va spun ca pe voi va atins povestea aceasta acum c]nd a’i citito,şi poate ca aţi plins.Vreau să vă spun că trecuse printoate greutţile astea am devenit mai puternică.Vreau sa o multumesc pe Polina ca ma opervat si mea dat posebiletatea sa povestes viaţa mea.

  6. olesea

    Tot peste ce am trecut numi permit sami las copilul,fiindcă el este TOT CEL MAO SFÎNT CE AM EU PE PĂMÎNT.Dacă vr citi revista aceasta MAMELE CARE FIX AŞA ÎŞI CRESC COPII SINGURE NU VA TEMEŢI DE GREUTĂŢI FIINDCĂ DUMNEZEU E MARE EL NE VA PURTA DE GRIJĂ fiţi alături de Ingeraşii voştri,nui lepadaţi,nui luaţi posebiletatea de afi lîngă mamă.De a simţi dragostea părintească

  7. Maria

    Buna , Olesea.
    Mă numesc Maria, am scris comentariu la articol in data de 7 Decembrie.
    Mai ai un comentariu la 10 decembrie, de la alta Marie, dar care vrea si ea sa te ajute.
    E bine ca ne- ai răspuns, ca ai scris ceia ce ai găsit de cuviinta in comentariul tau la articol. Asa- ti vei face legături directe cu multe femei, unele te vor ajuta material si moral.
    Roaga-o pe dna Polina sa- ți arate cum poți sa-mi scrii. Eu te voi aluta.
    Sunt la vârsta ca pot sa- ți fiu chiar bunica, deaceia sa nu uiti nici odata: femeele cu incederea, inteligenta, bunatatea, puterea si frumusetea lor vor salva lumea!
    Putere si curaj, mamico!

  8. ELENA RARINCA

    DOAMNA POLINA SUNT DIN ROMANANIA MOVENI JUDETUL ARGES SI AS DORI FOARTE MULT SA AJUT O FATA CARE A PARASIT ORFELINATUL DACA SE POATE SA O IAU IN ROMANANIA PENTRU ADOPTIE SA FIE PESTE 17ANI SANATOASA FIZIC ,MENTAL SI SPIRITUAL SCRIU ACEST COMENTARU ASTAZI 13 03 2013 AS VREA UN RASPUNS SA STABILIM MAI MULTE DETALII VA MULTUMESC SI ASTEPT CU NERABDARE UN RASPUNS ELENA RARINCA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *