De ce îşi spun oamenii cuvântul în piaţă?
În ultimii ani, tot mai mulţi psihologi şi neurocercetători îşi dau silinţa să înţeleagă ce procese decizionale îl fac pe om să ajungă să-şi exprime votul – scria Benedict Carey într-un articol publicat recent în „New York Times”.
S-au făcut scanări de creiere, s-au elaborat teorii complexe, s-au studiat stereotipurile membrilor partidelor din spectrul politic american, dar până nu demult niciuna dintre aceste proiecte nu prezicea mai bine rezultatele alegerilor, decât un simplu sondaj telefonic.
Votul are o valoare netă mult mai mare decât valoarea sa pur politică. Printre beneficiile exprimării votului se pot număra întâlnirile amicale, camaraderia unei campanii electorale, o gustare în cercul prietenilor, victoria sau posibilitatea, foarte redusă, că un singur vot poate fi hotărâtor.
Cercetări recente ar sugera că oamenii îşi exprimă votul mai mult din cauza datoriei civice şi a menţinerii unei imagini bune despre sine. Într-o serie de experimente, cercetători de la Universităţile Northwestern şi Berkeley din California au rugat participanţii să joace un simplu joc, de-a alegerile, cu remunerare bănească. Un grup ales de votanţi trebuiau să aleagă între posibilitatea „A” – o sumă de bani să fie împărţită egal între membrii grupului care votează şi restul participanţilor la experiment care nu votau, sau posibilitatea „B” – banii erau împărţiţi doar celor care votează. În mare parte, votanţii nu s-au putut abţine din a nu vota „B”.
Autorii studiului, T. Feddersen şi A. Sandroni, au supranumit alegerea A – „etică”, iar alegerea B – „lacomă.” Un rezultat interesant a fost următorul: când alegătorilor li se spunea că votul lor nu putea afecta rezultatul final, aceştia votau mai „etic”, iar dacă li se spunea că votul lor ar putea fi decisiv – votau mai curând „lacom”.
Aceste estimări ar putea explica de ce un individ votează local împotriva unei ridicări de taxe, dar la nivel naţional votează pentru partidul care ar introduce o ridicare de taxă: votul lor e mai puţin valoros într-un scrutin naţional decât în unul local.
Studiul mai sugerează însă şi faptul, că există o categorie de oameni care votează având în gând un bine comun, chiar dacă această alegere îi costă! Un fenomen perfect explicabil din perspectiva evoluţiei comportamentelor în grup. Orice comunitate are o mână de oameni care se evidenţiază prin faptul că au curajul să susţină un adevăr sau să facă un bine comun, deşi, aceste acte îi costă adesea foarte scump. Compensaţia lor este gândul că fac o faptă bună. Se prea poate să fie vorba despre o trăsătură de personalitate, sau că aceşti indivizi posedă un sentiment mai acut al datoriei civice, sau al normelor sociale.
Într-un articol publicat în 2006, întitulat „Prezenţa la vot – un pericol credibil”, prof. J. Londregan de la Universitatea Princeton şi coautoarea A. Vindigni, sugerau că, dintr-o perspectivă sociologică şi istorică, în timpurile unei mari scindări sociale, alegerile funcţionează ca o fotografie Rontgen al forţelor politice implicate, evaluând puterea opoziţiei şi numărul oamenilor doritori să-şi asume costul unei schimbări. În extremă, alegerile ar trebui să, subliniez, preîntâmpine izbucnirea unui război civil! Fiecare partid reevaluându-şi poziţia în funcţie de proporţia voturilor obţinute, formând alianţe noi mai stabile şi mai adaptative.
Cercetătorii nu au luat în calcul posibilitatea unor alegeri „falsificate”. Dar, afirmă ei, dacă un anumit grup se simte „subreprezentat”, atunci acesta va depune un efort mai mare pentru a se impune. Protestele în urma unor alegeri percepute drept „măsluite” e un astfel de efort suplimentar, predictibil(!), din partea celor care au votat pentru alte partide decât cel comunist, în opinia noastră, un vot „etic”, la aflarea rezultatelor oficiale ale alegerilor din 5 Aprilie şi nimic mai mult.
Regretabilele acte de vandalism care au avut loc zilele astea la Chişinău trebuie privite şi explicate separat!
Teodor Ajder, dr. psiholog
