Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   De ce ambulanţa se numeşte…

De ce ambulanţa se numeşte avion?

255-ambulantaAtunci când rostim „aviaţie sanitară”, ne imaginăm cel puţin un elicopter, dotat cu cele necesare pentru ajutorul medical de urgenţă. În alte state există şi avioane-ambulanţe. În R. Moldova, aviaţia sanitară înseamnă …niciun avion, niciun elicopter, niciun alt aparat de zbor. Dar acest serviciu, totuşi, a figurat în actele oficiale timp de 20 de ani şi figurează şi astăzi. Aviaţia sanitară din R. Moldova are buget, angajaţi, acordă servicii, dar nu are… aviaţie, ci doar 5 maşini dotate cu cele necesare pentru urgenţe şi câteva zeci de specialişti.

Una dintre îngrijorările majore ale cetăţenilor, potrivit sondajelor de opinie, rămâne a fi o problemă de sănătate care apare subit. Mulţi oameni din sate se tem că medicii nu vor ajunge la timp la pacient. Noţiunea de aviaţie sanitară pare salvatoare în acest context. Dar puţini cetăţeni ştiu că aceasta, de fapt, nu există la noi şi că termenul este exploatat fără acoperire.

Discutând cu mai mulţi medici încadraţi în aşa-numitul serviciu de aviaţie sanitară, am constatat că nu există aparate de zbor care ar transporta medicii la un caz urgent. Aviaţie sanitară, în variantă moldovenească, se numeşte un sprijin consultativ care vine de la specialiştii din Chişinău în cazuri extreme. Dar în aceste cazuri, oricât de extreme ar fi, specialiştii pleacă prin sate şi raioane cu maşina ambulanţei, în mod obişnuit.

„Cum poţi numi avion o maşină?”

„Nu avem niciun elicopter. Eu azi am fost în trei raioane, la cazuri grave şi urgente. La 6 dimineaţa am fost la Şoldăneşti, apoi am plecat la Ceadâr-Lunga, iar acum plec spre Nisporeni”, ne-a spus luni Alexandru Morosceac, specialist în obstetrică şi ginecologie, care trebuie să o ia din loc ori de câte ori apare un semnal că o femeie este într-o stare critică de sănătate.

„Cazurile grave s-au înmulţit, mai ales din cauza migraţiei. Femeile vin din străinătate cu probleme de sănătate delăsate, sunt cazuri complicate, pe care trebuie neapărat să le consultăm în mod urgent. Unicul mijloc de transport spre ele este maşina”, susţine medicul Morosceac.

Aviaţia propriu-zisă nu mai există în R. Moldova de vreo 20 de ani. „Cum poţi numi avion o maşină, nu înţeleg. Oamenii aud de aviaţie sanitară şi cred cine ştie ce”, ne-a spus unul dintre pacienţii care a aşteptat ore în şir consultantul de la Chişinău care venea cu „aviaţia sanitară”.

Acest serviciu al „aviaţiei sanitare” a peregrinat în ultimii ani din subordinea unei instituţii medicale în subordinea alteia. În aceste zile, coordonatorii acestui serviciu medical urmează iar să îşi schimbe şefii, trecând de la Centrul de Medicină de Urgenţă la Sptalul Clinic Republican.

„Nu mai avem elicoptere, pentru că utilizarea unui elicopter cu toate cele necesare ar însemna 10000 de lei ora. O maşină costă doar câteva sute de lei ora. Aceasta este diferenţa, şi încercăm să ne descurcăm”, a declarat pentru ZdG Nicolae Frunză, medic-şef adjunct al Spitalului Clinic Republican. El a mai adăugat că în prezent acest spital asigură circa 90 la sută din specialiştii necesari serviciului „Aviasan”.

Poliţia zboară, aviaţia sanitară – se târăşte

Cândva, cu câteva zeci de ani în urmă, trei elicoptere luau medicii direct de la Spitalul Clinic Republican şi îi transportau la pacient. Acum, acest serviciu revine la SCR doar pentru că în cadrul acestei instituţii sunt concentraţi cei mai importanţi specialişti în diverse domenii ale medicinei.

Medicii de la „Aviasan” nu mai visează la avioane şi elicoptere, deoarece în ultimii ani perspectivele financiare au demonstrat clar că nu există posibilităţi pentru aşa ceva. Ei au, totuşi, o rugăminte la participanţii la trafic, nu la cel aerian, ci la cel rutier. „Atunci când trece ambulanţa, este foarte important ca să ne fie eliberată calea. Uneori 2-3 minute fac foarte mult pentru un pacient şi pentru un medic. Dar dacă stăm „la coadă” şi aşteptăm să treacă toate maşinile, putem pierde pe cei care ne aşteaptă”, susţine Alexandru Morosceac, adăugând: „Atunci când trece poliţia – toţi şoferii se feresc, dar când trece maşina ambulanţei, chiar dacă includem sirena şi girofarul – nu este acelaşi efect.”

Şi Nicolae Frunză a adăugat că „Aviasan” este un serviciu necesar, important, „aproape de sufletul omului. Aici se salvează oamenii, lăsaţi ambulanţa să treacă”.

Alina RADU