Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Cum schimbă femeile fața businessului…

Cum schimbă femeile fața businessului din R. Moldova

În mediul de afaceri din R. Moldova nu întâlnim prea multe femei. Totuși, ele nu lipsesc cu desăvârșire din acest spațiu. Așadar, cum se descurcă o antreprenoare în R. Moldova, la ce renunță și ce face ca afacerea să devină una de succes am încercat să aflăm de la patru femei care și-au creat locul de muncă la care au visat.

Elena Scutaru este o tânără care a fondat brandul social de haine tricotate MARA. Ea spune că partea cea mai bună din ceea ce a reușit să edifice până acum sunt oamenii cu care lucrează și viziunea companiei, scopul social pe care și l-a propus.

„E normal să dai în străchini”

Elena spune că a fi antreprenor este la fel de greu și pentru un bărbat, și pentru o femeie. „Înveți foarte mult lucrând în acest domeniu. În sat e altă cultură (proiectul „Mara Woman” reprezintă un atelier situat în satul Scoreni, unde femei, oficial angajate, realizează accesorii croșetate, n.r.), e un pic diferit, și trebuie să fii atent cum te comporți, e și asta o chestie cu care a trebuit să mă ciocnesc și să explic anumite lucruri. Am învățat, totodată, că, de fapt, în Moldova se poate face business”, povestește Elena.

Inițiatoarea proiectului „Mara Woman” afirmă că niciodată nu a fost rugată sau silită să dea mită. „Chiar nu știu de ce oamenii se tem sau spun că este totul corupt. Sunt anumite procese mai dificile, dar se poate trece peste ele, și nu e nimic grav. De asta eu cred că în Moldova se pot face foarte multe lucruri, pentru că competiția e mică, iar idei de implementat – o mulțime, aici multe lucruri lipsesc. E mult mai dificil acum să faci afaceri în Vest, de exemplu”, relevă antreprenoarea.

Prin ceea ce face, Elena crede că promovează și imaginea țării peste hotare, „deși, e foarte greu să convingi pe cineva să cumpere un produs dintr-o țară pe care nu o cunoaște: suntem un brand mic din Moldova, care este o țară în curs de dezvoltare, despre care nimeni nu știe nimic. Astfel, trebuie să le comunici cumpărătorilor cine ești și unde e țara ta. E un proces lung și dificil de promovare, dar, ulterior, dacă produsul tău e bun, nu mai contează atât de mult originea, dacă livrezi ceea ce ai promis”.

Faptul că nu a avut experiență a fost un impediment pentru Elena. „Am dat mult prin străchini și tare greu am învățat lucruri pe care nu le știam: asta s-a întâmplat tot timpul, mergeam, dădeam în gropi, mă ridicam, eram bine, prindeam lecția, apoi dădeam în următoarea groapă. Dar, așa îți îmbunătățești compania și e și asta o lecție, că e normal să dai în străchini, deși e mult mai bine să înveți din greșelile altora”, conchide Elena.

Zona de confort, stereotipurile și educația

Ludmila Gurău este fondatoarea și directoarea Agenției de comunicare Proimagine. Pentru ca afacerea să prospere a fost nevoie de multă muncă, povestește Ludmila. „Trebuie să renunți, pentru o perioadă, la timpul tău liber, la starea de liniște și la cea de lipsă de responsabilitate, pentru că un business cere foarte multă implicare. Apoi, ceea ce e dificil atunci când inițiezi o afacere este setarea proceselor de business, pentru că asta nu se învață în școală sau la facultate, înveți din mers. Asta e partea mai grea”, relevă Ludmila. Dar, adaugă ea, partea frumoasă este că dacă faci ceea ce-ți place, atunci ai toată libertatea pentru a-ți pune în practică ideile.

Ludmila Gurău spune că a munci în afaceri înseamnă să sacrifici din timpul destinat familiei. „Eu mă gândesc mai tot timpul la ce mai am de făcut. De exemplu, se apropie Ziua națională a vinului și noi suntem compania de PR care o să presteze servicii de comunicare pentru promovarea acestui eveniment național. Suntem o singură agenție pe acest segment, astfel că trebuie să venim cu planul de activitate, cu parteneriatele media…”, enumeră antreprenoarea.

Secretul Ludmilei e că a avut de la bun început un plan și a trecut peste stereotipuri. „Am zis că, până la o anumită vârstă, vreau să am agenția mea de comunicare și am ajuns aici. Acum am alt plan. Cred că e important să avem o strategie și o viziune. Puține femei de la noi se apucă de business, și asta, probabil, din cauza sumedeniei de stereotipuri care există, din cauza educației. Or, nouă, în URSS, ni s-a spus că toți suntem egali, niciunul nu ridică capul mai sus, și în cazul în care îl ridici, ți se taie. În plus, să nu uităm de zona de confort, din care lumea nu vrea să iasă”, spune Gurău.

Victoria Ursu este directoare și nutriționistă la slabesc.md. A renunțat la o carieră în sistemul bancar pentru a-și iniția propria afacere, în care spune că se regăsește. „Curajul determină rezultatul, asta am învățat pornind-o pe acest drum. A fost ca o naștere: ai simțit durerea, și s-a uitat”, susține Victoria, care și-a propus să lanseze curând și o tabără de detoxifiere, apoi o școală de nutriție. „Mi-aș propune să schimb oamenii, mai ales comportamentul nutrițional, care în tradiția noastră, nu e cel mai adecvat. Vin alte nopți nedormite, prin urmare”, concluzionează Victoria.

„Se poate lucra sincer, transparent și curat”

„Ca să fii femeie de afaceri în R. Moldova trebuie să fii o romantică incurabilă”, afirmă directoarea şi proprietara AQA Event & Project Management, Rodica Tătaru.

Rodica crede că șablonul businessului făcut la noi, „în mare parte – că este și o nișă care lucrează transparent și bine – este inacceptabil. Mediul de afaceri în care o factură și un contract nu valorează nimic, e o idee rea. La acest moment, lucrez pe plan internațional, deci am eliminat acest minus și nu am deficiențe la nivel de comunicare cu partenerii externi. Se poate lucra sincer, transparent și curat în business, totuși”, opinează Rodica.

Rodica consideră că competiția neloială este un aspect care o deranjează în mod deosebit și care îi pune piedici, „pentru că trebuie să te poziționezi pe piață cu servicii profesioniste, care nu sunt competitive versus prestatorii care nu sunt înregistrați oficial sau nu-și achită taxele. Astfel, oferta mea nu e compatibilă cu a lor și trebuie să luptăm pentru transparență”, spune Rodica.

Nimic din ce-a învățat în școală și la facultate nu este aplicabil și nu este practic, mai spune Rodica. „Și dacă un urs poate învăța a merge pe bicicletă, și un om poate învăța orice. Eu, dacă sunt inspirată de o idee, mă avânt cu totul spre realizarea ei și învăț din cucuie. Atâta doar că am norocul să fiu înconjurată de oameni cu experiență, pe care o preiau. Niciodată nu m-am temut să întreb, după regula: „nu le știu pe toate, dar știu oameni care le știu pe toate”. Așa rezolvi cercul vicios al neștiinței”, conchide antreprenoarea.

Un studiu recent efectuat de Magenta Consulting a demonstrat că 61% dintre femeile tinere din R. Moldova nu au intenția să devină antreprenoare. Mai mult ca atât, doar 23% dintre femei doresc să-și dezvolte o afacere în domeniul comerțului.