Cum poate o naţiune să decadă astfel?

Revin în tre­cut, încă pe vre­mea când eram stu­den­tă la ASEM. Cât de nai­vă eram şi câte spe­ranţe aveam, toa­te lega­te de pamân­tul unde mi-au cres­cut ari­pi, dar şi unde mi-au fost tăi­a­te. Visam şi-mi păreau atât de rea­li­za­bi­le ace­le visu­ri, erau atât de sim­ple, doar să iei licenţa şi să te anga­je­zi unde­va unde erau posi­bi­li­tă­ţi de cre­ş­te­re. Am absol­vit Busi­ne­ss şi Admi­nis­tra­re, acum înţe­leg că ace­le stu­dii erau cu mult infe­ri­oa­re cere­rii pieţei mun­cii, înde­o­se­bi celei de pes­te hota­re, din Can­a­da.

Din păca­te, după absol­vi­re, visul meu de a lucra la o între­prin­de­re mare, unde ai şanse de a te ridi­ca pe sca­ra ierar­hi­că, s-a spul­be­rat doar în trei luni. Iată-mă ajun­să pe pozi­ţie de casi­er la o ban­că cla­si­fi­ca­tă ca una din pri­me­le cin­ci pe pia­ţa Mol­do­vei. Însă asta nu con­ta pen­tru mine, ruşi­na­tă de fap­tul că nu am obţi­nut o pozi­ţie cali­fi­ca­tă, dez­a­mă­gi­tă de mine însămi şi de soci­e­ta­tea în care tră­i­am, am cău­tat şi accep­tat, după un an juma­te de chin la ban­că, unde eram scui­pa­tă, remu­ne­ra­tă nici pe jumă­ta­te con­form lucru­lui înde­pli­nit, nici nu mai zic de ore­le supli­men­ta­re dăru­i­te, şi cum ziceam, am accep­tat uşor emi­gra­rea.

Nici nu mă gân­deam la stre­sul care venea după ce pără­seam ţara. A apă­rut chiar în ziua când ple­cam din ţară. Şocul cul­tu­ral, dife­renţe­le au apă­rut pe rând, însă mi se îndul­ci­se via­ţa stu­di­ind zi de zi soci­e­ta­tea nouă, unde toţi sunt ega­li în faţa legii, posi­bi­li­tă­ţi­le tale de a deve­ni ceea ce vrei sunt con­si­de­ra­bi­le, în spe­cial când ai cali­fi­ca­re şi expe­rienţă. Gân­dul la casa lăsa­tă, la părinţi, pri­e­te­ni, rude mă făcea nos­tal­gi­că, depri­ma­tă, şi încă mai vedeam o mică lumi­ni­ţă în acel tre­cut ascuns în dez­a­mă­gi­ri.

Lumi­ni­ţa însă se stin­ge pe zi ce tre­ce şi mă întreb cum poa­te o naţiu­ne să deca­dă ast­fel? Eşec după eşec: sis­te­mul de sănă­ta­te – la pământ, juri­dic – cara­ghi­os, edu­ca­ţio­nal – stres nejus­ti­fi­cat, indus­tri­al – nici nu exis­tă, al ser­vi­ci­i­lor – plin de nesi­gu­ranţă. Lis­ta con­ti­nuă, am lăsat la coa­dă dome­ni­ul agrar – pamân­tul, cân­d­va fer­til şi sur­să prin­ci­pa­lă de fur­ni­za­re a ali­men­te­lor, acum e sterp. Fer­mi­e­rii au ple­cat din ţară sau fali­men­tea­ză, lucrând prin gră­di­ni pen­tru a putea exis­ta, pen­sio­na­rii au o pen­sie mize­ră de 700 lei, din care e impo­si­bil să tră­ieş­ti.

Pare stra­niu ca o ţară mai mult nor­di­că sa fie pri­ma sau a doua cea mai mare expor­ta­toa­re de cere­a­le din lume? Mai mult de jumă­ta­te din teri­to­ri­ul Can­a­dei e aco­pe­rit de stân­ci, pie­triş, zăpa­dă. Nu e o pro­ble­mă pen­tru cul­ti­va­rea de cere­a­le, stru­gu­ri, fruc­te, legu­me. Am cres­cut la sat, cu părinţi fier­mi­e­ri. Am tră­it momen­te neplă­cu­te cu toţii, când natu­ra îţi făcea sur­pri­ze, iar guver­nul con­ti­nua sa doar­mă dul­ce şi nes­tin­ghe­rit.

Un alt caz, fiind impli­cat aici şi sis­te­mul judi­ci­ar. Dacă te bate natu­ra, de ce nu şi omul? Eram în Can­a­da când am pri­mit un sunet pe sky­pe, iar părinţii mei, cu lacri­mi în ochi, mi-au spus de şocul în care se aflau, după ce com­bai­nul lor, nou, de pes­te €100.000, a fost ars. Cei din Ger­ma­nia au înţe­les şi au livrat altul la ace­la­şi preţ, căci se scum­pi­se. Nu a fost găsit nime­ni vino­vat încă. Oare ar fi posi­bil să se închi­dă ochii la aşa ceva în Can­a­da? Nici­o­da­tă! Poli­ţia, la un mic act de agre­si­vi­ta­te, ia măsu­ri.

Sănă­ta­tea. Acest subiect pen­tru cei de aici e unul sim­plu: mer­gi la doc­tor şi, dacă te simţi rău, îţi dă lis­ta de ana­li­ze pe care să le faci. Mer­gi la labo­ra­tor şi, dacă ai pro­gra­ma­re, te duci la ora pro­gra­ma­tă, dacă nu, mer­gi şi aşte­pţi până când îţi vine rân­dul. Sis­te­mul onli­ne per­mi­te ca rezul­ta­te­le să fie dire­cţio­na­te la doc­to­rul tău. Dacă e ceva ce tre­bu­ie tra­tat urgent sau e ceva grav, eşti tele­fo­nat, îţi faci pro­gra­ma­re şi mer­gi în vizi­tă la tim­pul pro­gra­mat. Medi­ca­men­te­le se dau pe pre­scri­pţie şi nu se face abuz de anti­bi­o­ti­ce, toţi înţe­leg că nu te sca­pă de ori­ce pro­ble­mă de sană­ta­te pen­tru tot­dea­u­na.

Edu­ca­ţia. Mulţi zic şi chiar cred că în Mol­do­va şco­li­le sunt puter­ni­ce. Atun­ci îmi per­mit să întreb: de ce ajun­ge ţara la gunoi cu aşa absol­venţi deş­te­pţi? În final, cei ce absol­vesc aici cla­sa a 12-a au ace­la­şi nivel, sau poa­te mai avan­sat decât în Mol­do­va. Îşi găsesc toţi calea. Inte­re­se­le lor con­tea­ză, fac ceva din plă­ce­re, nu de nevo­ie. Şi noi, cei veni­ţi aici, înce­pem, mă refer la edu­ca­ţia pro­fe­sio­na­lă, de la capăt. Deve­nim doc­to­ri, con­ta­bi­li, ingi­ne­ri, pro­fe­so­ri, sti­li­ş­ti, oame­ni de afa­ce­ri.

Sun­tem eu, soţul şi copi­ii noş­tri în Can­a­da, Cal­ga­ry, de mai bine de şap­te ani. Ne-am per­mis să con­struim un vii­tor pen­tru noi şi copi­ii noş­tri fără supor­tul nimă­nui. Rămâ­ne doar să ne rugăm Celui de Sus, căci alt­ce­va nu mai ştim ce să facem pen­tru cei de aca­să! Să-i păzeas­că de rele şi să cre­a­dă într-un vii­tor pros­per.

Lilia Sturza, Calgary, Canada

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul sa nu publicam sau sa ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ura de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *