Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Cum aleg judecătorii?

Cum aleg judecătorii?

444-judecatori-vot-1Acuzaţii, neîncredere, aşteptare, emoţii, suspans, previzibilitate, oboseală, indiferenţă, surprize, bucurii, tristeţe, speranţe… Acestea sunt ingredientele ce au însoţit Adunarea Generală a Judecătorilor, la finele săptămânii trecute, una în care cei 421 de judecători aflaţi oficial în funcţie urmau să-şi delege reprezentanţii în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Adunarea Generală a Judecătorilor, care a avut loc vineri, 18 octombrie, în incinta Teatrului “Eugene Ionesco” din Chişinău, a început la ora 10.00 dimineaţa. Deşi pe ordinea de zi era doar un singur subiect, alegerea a şase membri în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi a unuia în cadrul Colegiului de Evaluare a performanţelor judecătorilor, lucrările au durat nu mai puţin de şapte ore, dintre care trei ore au fost acordate procesului de votare, iar alte trei, numărării voturilor.

„Dle preşedinte, aici, în fund, nu se aude nimic”

Evenimentul a început cu câte o cafea, o plăcintă şi un sandvici pentru cei prezenţi (inclusiv pentru unii jurnalişti – n.r.), şi cu multă voie bună: revederi, îmbrăţişări, saluturi cordiale, zâmbete… Totul părea pregătit pentru o zi de vineri perfectă, mai ales că a doua zi era Ziua Juristului. Nichifor Corochii (încă preşedinte al CSM) a fost cel care a deschis adunarea, cu un discurs despre “nobila profesie de judecător” şi despre “timpul acordat justiţiei în detrimentul celor apropiaţi”, după care i-a predat ştafeta lui Nicolae Gordilă, judecător la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ), votat de către cei prezenţi la eveniment preşedinte al adunării. Ulterior, s-a ales Comisia specială de desfăşurare a alegerii membrilor permanenţi şi supleanţi ai CSM şi membrului permanent al Colegiului de evaluare. Astfel, procesul de votare putea începe. Odată cu el, neclarităţile şi nemulţumirile. Unele mai vizibile, altele mai puţin.

„Dle preşedinte, aici, în fund, nu se aude nimic”, a strigat unul dintre judecători, provocând amuzamentul colegilor. “Eu am înţeles că în fund (punând accentul pe acest cuvânt, n.r.) nu se aude nimic”, a accentuat Gordilă, vorbind totodată mai tare. “Este propunerea de a indica numărul total de 13 candidaţi, pe care dvs. îi cunoaşteţi. Pe site (al CSM, n.r.) au fost publicaţi, la fel şi intenţiile lor. Este necesar ca fiecare candidat să iasă, să-şi spună părerea sau nu?”, a întrebat Gordilă. “Daaaa”-ul mai accentuat care s-a auzit din sală parcă nu l-a mulţumit pe acesta, care a repetat întrebarea, la care aştepta ca răspunsul să fie nu. “Fiecare!?” Apoi, din sală s-au auzit şi voci care au spus că nu este nevoie ca cei 13 candidaţi să iasă în faţă. “Ca să nu pierdem timpul în zadar, doar a fost publicat pe site şi toţi cunosc programul de activitate. Eu pun la vot”, a spus preşedintele adunării, exprimându-şi, totodată, şi poziţia sa.

444-judecatori-vot-2„Am încredere în comisie, dar totuşi…”

Mai mulţi judecători au ridicat mâinile, în semn că ar dori ca cei 13 candidaţi să iasă în faţă. “Mulţumesc! Comisia purcede mai departe la lucru…”, a punctat Gordilă, nemulţumind o parte dintre judecători, care nu au înţeles nimic din aşa-zisul proces de votare. “Haideţi să respectăm legea. Nu este normal ce facem. Fiecare să iasă în faţă, să-l vedem, ce vrea el să facă în acest Consiliu”, a răbufnit, indignată, o judecătore. “Bine, votăm încă o dată. Ne limităm la ce scrie pe site?” De această dată, observând probabil şi faptul că valul care vine de sus este pentru a nu invita candidaţii la tribună, mâinile ridicate pentru a-i chema în faţă pe aceştia au fost mai puţine decât prima dată când propunerea a fost supusă votului, astfel încât, s-a mers mai departe, cu alte proceduri tehnice, din care se observa clar neîncrederea ce exista în sală vis-a-vis de alegeri. “Dle preşedinte, dar poate cineva refuză să candideze?”, a întrebat o magistrată. Gordilă i-a întrebat, pe rând, pe cei 13 judecători dacă-şi susţin candidatura. Toţi, la unison, au răspuns afirmativ.

Până la urmă, candidaţii, la propunerea lui Anatolie ţurcan, unul din cei 13 candidaţi, au fost întrebaţi dacă ar vrea ca la numărarea voturilor să participe câte un observator din partea lor. Propunerea a fost respinsă de 12 candidaţi. “Eu aş dori să am un observator, cu toată stima şi respectul faţă de comisie. Am încredere, dar, totuşi, un observator să fie, aşa, “dlea galociki” (pentru bifă – n.r.)”, a spus Ţurcan, singurul candidat care şi-a dorit un observator. Iar acest lucru poate că a şi contat în final (Ţurcan a obţinut cele mai multe voturi). “Eu sunt judecător, dlor, şi dacă nu aş avea încredere în colegii mei eu, atunci ce să mai vorbim de alţii?”, s-a întrebat, retoric, Liliana Catan, o altă candidată. “Bravo!”, a exclamat Gordilă.

„Există un sâmbure de adevăr în afirmaţia dvs.”

După ce toate detaliile tehnice au fost puse la punct, s-a aprobat faptul că vor exista patru buletine de vot, pentru a se asigura că fiecare instanţă va avea membri în CSM. Astfel, Dumitru Visternicean, Tatiana Răducan şi Ion Druţă au candidat pentru cele două locuri disponibile în CSM pentru CSJ, Vera Toma, Dina Rotarciuc, Anatolie Ţurcan, Liliana Catan şi Anatol Minciună pentru alte două locuri disponibile pentru Curţile de Apel, iar Nichifor Corochii, Grigore Şişcanu, Gheorghe Balan, Viorica Puica şi Maria Ghervas – pentru cele două locuri disponibile pentru instanţele de fond. Conform regulamentului, membri CSM urmau să fie aleşi judecătorii care aveau să acumuleze peste 50 % din voturile celor prezenţi în sală.

Au fost improvizate două cabine de vot, cu observatori şi chiar liste electorale, pe circumscripţii. Judecătorii au stat în rând aproximativ 3 ore pentru a-şi exercita dreptul la vot. În acest timp, unii apăreau, alţii dispăreau. Aşa s-a întâmplat că, după trei ore, în sală puteau fi observate mai multe locuri libere. Discutând cu mai mulţi magistraţi, unii dintre ei nu şi-au putut ascunde nemulţumirile. “E normal că nu au trecut toţi candidaţii în faţă? Unde s-a mai văzut aşa ceva?”, a întrebat un judecător care s-a apropiat de un grup de jurnalişti, lăsând să se înţeleagă că jocurile au fost făcute pentru unii candidaţi, fapt confirmat, cu jumătate de gură, şi de alţi magistraţi cu care am discutat. “Există un sâmbure de adevăr în afirmaţia d-stră”, ne-a replicat un judecător de la Apel, după ce l-am întrebat dacă este adevărat că se cunosc deja numele viitorilor membri ai CSM, încă înainte de vot. Alţii ne-au spus că, chiar dacă este aşa, ei vor încerca să dea jocurile peste cap.

Rezultate-surpriză şi 121 de buletine nevalabile

Iar acest lucru probabil că le-a reuşit. După trei ore de vot, au urmat, aproape inexplicabil, alte trei ore în care au fost numărate voturile de către nouă membri ai Comisiei Speciale, timp în care răbdarea multora a fost pusă la grea încercare. Unii candidaţi zâmbeau. Alţii vorbeau la telefon sau trimiteau mesaje. La unii, starea era schimbătoare. Momentul anunţului final a fost precedat de premierea câtorva magistraţi, cu diverse ocazii, iar aproape de ora 17.00, Tamara Chişcă-Doneva, judecătoare la CSJ şi preşedinta Comisiei Speciale, a dat citire rezultatelor. “Pentru alegerea membrilor permanenţi şi supleanţi în CSM au fost pregătite 381 buletine de vot pentru fiecare nivel de instanţă. Au fost ridicate 373 de buletine pentru fiecare instanţă, 1119 – în total. Dintre acestea, au fost valabile 998 şi nevalabile 121”, a anunţat judecătoarea.

Odată cu acest anunţ, a fost stabilit, practic, pragul electoral pentru candidaţii la funcţia de membru al CSM. Astfel, pentru a ajunge în CSM, cei 13 judecători aveau nevoie de nu mai puţin de 187 de voturi. În final, doar trei magistraţi au obţinut acest scor: Dumitru Visternicean (207) şi Tatiana Raducan (199) din partea CSJ şi Anatolie ţurcan (228), din partea Curţilor de Apel. Ceilalţi nu au acumulat voturile necesare. Ion Druţă (182) (cotat favorit înainte de alegeri) nu mai are nicio şansă să ajungă la CSM, pentru că locurile din partea acestei instanţe au fost deja ocupate. Ceilalţi, Liliana Catan (127), Dina Rotarciuc (127), Vera Toma (172), Anatolie Minciună (118), Viorica Puică (72), Maria Ghervas (126), Gheorghe Balan (72), Grigore şişcanu (117) şi chiar Nichifor Corochii (175), actualul preşedinte al CSM şi unul dintre marii învinşi ai zilei de vineri, mai au şanse de a ajunge în cadrul CSM, după următoarea Adunare Generală a Judecătorilor, care, cel mai probabil, va avea loc în luna decembrie. De precizat că Mihai Macari, cu 192 de voturi, a fost ales, în detrimentul Lilianei Ţurcan, în cadrul Colegiului de Evaluare.

Voturi neuniforme pentru cele trei instanţe

De remarcat şi numărul de voturi exprimate la final pentru toate cele trei instanţe. În total, pentru CSJ au fost acordate 588 de voturi, pentru Curţile de Apel 772, iar pentru Judecătoriile de fond 562, asta deşi, în mod normal, voturile trebuiau să fie repartizate egal, pentru că un judecător putea vota trei persoane din fiecare listă, doi pentru calitatea de membru, iar unul, pentru calitatea de membru supleant (cu excepţia listelor instanţelor de fond). Cei de la CSM ne-au explicat, însă, că această diferenţă de voturi nu ascunde vreo şmecherie şi că ea ar putea fi cauzată de faptul că unii judecători, deşi trebuiau (puteau) să aleagă din fiecare listă câte trei persoane, şi-au dat votul doar pentru una singură. Una peste alta, Adunarea Generală a Judecătorilor s-a încheiat cu alte câteva revolte venite din sală, cu dezamăgiri, cu felicitări şi aplauze pentru învingători, dar şi cu promisiuni din partea acestora.

zp8497586rq