Cucoana boierilor şi istoria lor

Natalia Voina s-a născut în Rusia, regiunea Irkutsk, într-o familie de militari. Tatăl ei, ucrainean din Moldova, era ofiţer. Când Natalia avea trei luni, părinții ei au revenit în Moldova. A crescut pe plaiul Cuconeștilor, vorbind limba ucraineană în familia părinţilor săi, dar a învățat şi limba română.  A ales să devină istoric și chiar de pe băncile facultății a început să practice profesia la școala din Cuconeşti. A ajuns până la un muzeu al istoriei satului său.

Dragostea față de istorie le-a insuflat-o și elevilor săi. Ea spune că vrea să le dezvolte copiilor interesul față de plaiul natal. Ştie că cel mai bine e când reuşeşte să trezească curiozitatea elevului. “Într-o zi un copil, care de fapt era foarte ascultător, nu-și găsea locul. M-am apropiat și am văzut că avea un obiect de care se foloseau bunicile noastre în gospodărie, la călcat rufele. Am pornit o discuţie despre acel obiect. Astfel, au început toți a povesti despre lucrurile pe care le au prin ogrăzile lor”, spune profesoara de istorie.

Linguriţa din grădină

Urmând exemplul acestui băiețel, Roman, care deja de mult este plecat din sat, alţi copii au continuat să aducă la şcoală obiecte vechi, care par inutile într-o gospodărie modernă, dar care sunt încărcate de istorie. Pentru ca orele de istorie să fie mai interesante și copiii să fie mai motivați, Natalia a inițiat o regulă. Ultimele zece minute de la sfârșitul fiecărei lecții aveau genericul “Vorbește instrumentul istoric”. Copiii trebuiau să prezinte obiectul pe care îl aduceau şi să povestească totul despre el: de la apariţie până la utilizare. Regula consta în faptul ca instrumentul să nu se repete.
Andrei Podgurschi auzise despre acest muzeu de mic, de când era la grădiniţă. Îi părea interesant faptul că acolo obiectele vechi au o altă valoare, o altă viaţă. Într-o zi, în timp ce părinţii lui săpau în grădină, a văzut o linguriţă veche şi murdară. A dus-o la şcoală. Intuia că ar putea fi ceva valoros. S-a stabilit că era o linguriţă din argint, foarte veche. A lăsat-o la muzeu, ca o urmă în istorie din partea familiei sale. “Aveam copii care prezentau obiectul, dar mai apoi îl luau acasă, deoarece părinții lor și astăzi se folosesc de el”, povestește femeia, adăugând că prin sat mai sunt obiecte de valoare muzeală, pe care nu le poate ține în școală, deoarece sunt masive.

„Stranietăţile” profesoarei de istorie

Natalia Voina mărturisește că şi colegii ei, dar și părinții elevilor, o priveau cam straniu, atunci când vedeau cum păstrează lângă masa ei o adunătură de cioburi şi obiecte vechi. “Păreau o dezordine, dar nu vroiam să mă despart de ele”, spune profesoara. În acest timp i-a şi venit ideea creării unui muzeu. Nici directorul şcolii nu s-a opus. Din cauza scăderii natalităţii, numărul claselor complete s-a micşorat, şi s-a decis să i se ofere o sală de clasă pentru un muzeu al școlii şi al satului. “Mi-a plăcut această iniţiativă şi m-am bucurat că are dreptul la viaţă. Doar cine îşi cunoaşte trecutul şi prezentul, are şi viitor”, spune Vasile Buză, ex-directorul şcolii.

Au reparat cabinetul și au aranjat toate obiectele după cum s-a derulat istoria, cu etapele sale de dezvoltare. Au început de la epoca medievală și au încheiat cu școala și cu satul din ziua de azi. Iar acestea, la rândul lor, vor forma istoria de mâine.

Prima  avocată

Istoria satului Cuconeşti, cum e şi firesc, nu se reduce la oale şi ulcioare. Acest sat a dat lumii două nume notorii ale ştiinţei arheologice moldoveneşti. “Nicolae Moroșan și Vsevolod Marchevici sunt oameni din satul nostru, ei au participat la diverse cercetări  arheologice și au decorații importante pentru această muncă”, spune doamna Natalia.

Acum ea este directoarea şcolii din sat şi are şi mai multă grijă de istoria modernă şi veche a satului. A descoperit că satul Cuconeşti e vestit şi pentru femeile sale puternice. “Prima femeie avocată din Moldova e de la noi. Doamna Vera Moroșan, născută în 1896 la Cuconeşti, a muncit la Baroul de avocaţi din judeţul Ilfov”, spune copleșită de pasiune directoarea şcolii.

Acum ea are un singur regret. Sala muzeului a devenit prea mică pentru istoria adunată în el, şi visul ei cel mare e să creeze un adevărat muzeu al satului Cuconeștii Noi, a cărui istorie e completată de cea a satului Cuconeștii Vechi, care, istoric vorbind, sunt un tot întreg. Are mereu de povestit mult mai multe decât reuşeşte, de aceea se gândeşte tot mai des la o carte, pe care o va scrie neapărat.

Satul Cuconești provine de la cuvântul cucoană. Potrivit legendei satului, o familie de boieri avea o fată, căreia, la împlinirea vârstei de 18 ani, i-au dăruit  o parte din pământul lor și câteva familii pentru a lucra terenul. Oamenii și-au făcut bordeie („borţi”) în pământ pentru a viețui în ele. Satul a primit numele de Cuconești, iar acelor oameni li se spunea “cei din bortă” și, respectiv, au purtat numele de familie Bortă, care și acum predomină printre locuitorii satului.

Aida COTRUŢA