Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Cu paşaportul în mână, au…

Cu paşaportul în mână, au fugit de ape

287-sinistrati1Încă de la intrarea în satele inundate din r. Hânceşti se simte puternic mirosul de nămol. Apele s-au mai retras, spun autorităţile. Astfel, unii localnici au pus mâna pe lopeţi şi scot nămolul şi crengile din casă, pe când alţii stau la coadă după ajutoare umanitare.

Încălţat în cizme de cauciuc, Ion Roşca îşi curăţa garajul de nămol. Zilele trecute a scos crengile şi nămolul din casă. „Pe mine m-a înecat primul. În casă, apa s-a ridicat la 80 de centimetri. Ieri am scos din casă şi din ogradă două tractoare de crengi şi nămol. Pereţii din casă au slăbit. Soba cade. La iarnă nu ştiu unde o să dormim. Cred că în acest garaj o să iernăm, că nu avem unde în altă parte. Acum locuiesc la rude. Da ştii cum e, la casa ta tu eşti stăpân şi te trezeşti când vrei”, spune Ion Roşca, localnic din Obileni.

287-sinistrati5287-sinistrati3

287-sinistrati2

287-sinistrati4

Omul susţine că s-a înregistrat la Primăria locală pentru a primi un ajutor material din partea statului, însă nu are niciun răspuns deocamdată. El a auzit că mai multe instituţii de stat şi organizaţii nonguvernamentale au donat sume de bani pentru ajutorul sinistraţilor şi speră că toţi sătenii care suferă de pe urma inundaţiilor vor simţi că sunt ajutaţi. Până atunci, Ion va continua să spele casa de nămol şi să cureţe ograda de gunoaie.

Oamenii din Cotul Morii se plâng că au fost jefuiţi

Peste drum de casa lui Ion Roşca este montat un indicator rutier, care arată că până în satul Cotul Morii sunt de traversat 2 km. Tot drumul care duce spre această localitate este inundat. Accesul se face doar cu barca. Câţiva poliţişti stau la acel indicator şi patrulează ca localnicii să nu se ducă în sat. „De săptămâna viitoare oamenii vor putea să meargă la casele lor”, ne-a spus un poliţist. Zilnic în acelaşi loc se adună o mare parte dintre localnicii evacuaţi din Cotul Morii. Unii dintre ei sunt urcaţi în bărci pneumatice şi, însoţiţi de pompierii români, merg în sat pentru a-şi vedea casele prăbuşite. Vineri, 30 iulie, mai mulţi localnici din Cotul Morii s-au revoltat după ce unul dintre pompieri le-a spus că uşa casei unei familii evacuate era deschisă.

„Acum au venit pompierii din sat. Mi-au spus că au văzut uşa deschisă. Dar noi când am ieşit din casă am încuiat uşa de la intrare. Îmi este frică că au intrat hoţii. Am lăsat totul în casă. Am luat doar paşaportul în mână şi am fugit. Certificatul de căsătorie şi alte documente au rămas în casă. Acum mă uit spre sat şi parcă văd Marea Neagră. Ei, aşa, la anii iştia, nu mai poţi să faci casă”, spune o femeie din Cotul Morii. Nicolae Verde, un alt sătean, s-a arătat nemulţumit de ajutoarele umanitare destinate sinistraţilor. „Ne dau două garafe cu apă pentru două săptămâni. Da’ ce, îţi ajunge, dacă azi am băut una întreagă de la căldura asta?”

Sinistraţii nu mai vor haine. Vor săpun. Vor locuinţe

Am mers spre Casa de Cultură a satului Obileni. Acolo este punctul unde sătenii din Cotul Morii vin după ajutoare umanitare. În faţa instituţiei câteva femei se ceartă cu persoana responsabilă de distribuirea ajutoarelor umanitare. „Eu vreau să fac un apel către toţi cetăţenii R. Moldova. Nu mai trimiteţi haine la sinistraţi. Vedeţi cum stau aruncate pe sub garduri? Aceste haine sunt uzate deja. Pe unele merg păduchii. Oamenii de aici au nevoie mai mult de săpun şi de praf de spălat”, afirmă preşedinta comisiei, Lucia Guştiuc.

„Acum, că am rămas fără casă, ne bucurăm de tot ce ne dau. Am luat apă, făină şi câteva haine. Nu ştiu dacă am să le port, dar dacă mi le-au dat, le iau. Vreau să mă întorc în sat. Ştiu că sunt prăbuşite casele…”, spune Galina Bunescu.

După ajutoare umanitare a venit şi un copil de 10 ani, Zaharia Săpescu, din satul Obileni. Cu faţa ruşinată, căuta printre hainele aruncate grămadă. El spune că familia sa a fost evacuată în timpul inundaţiilor. Şi dacă unii localnici se gândesc unde o să ierneze, Zaharia se gândeşte cu ce o să meargă la şcoală de 1 septembrie. A găsit o geantă de culoare roşie. “Îmi place. Cu ea am să merg la şcoală. Alta nu am. De aici nu îmi mai iau nimic. Am vrut doar o geantă”, spune băiatul, bucuros că a găsit geanta cu care va merge la 1 septembrie.

„Cotul Morţii” – aşa îi spun localnicii satului înecat în apă

La câţiva kilometri de Casa de Cultură a satului Obileni este situat satul Nemţeni. Localitatea încă este afectată de apă. Mai mulţi lucrători echipaţi cu tehnică specială ajutau la consolidarea digului din Nemţeni. Andrei Solomon, un sătean care îşi are casa nu departe de locul unde s-a produs ruptura la damba iazului, spune că de câteva zile ajută la înlăturarea crengilor din apă, pentru a face loc camioanelor care se îndreaptă spre dig. „Trebuie de salvat ce a mai rămas. Aici adâncimea apei e foarte mare. Şi mă uit că tot vin oameni îmbrăcaţi în cămăşi albe şi spun că o să facem şi o să facem… Dar când?… Cum vin, aşa se duc.”

Lângă şcoala din satul Nemţeni, locul unde este cazat detaşamentul de pompieri români care ajută la patrularea zonei şi la evacuarea animalelor şi a obiectelor valoroase, câţiva localnici vorbeau despre situaţia din satul vecin, Cotul Morii. „Gata, s-a terminat cu Cotul Morii. Acum acolo este Cotul Morţii. Oamenii nu mai au la ce spera. Încă din perioada sovietică această zonă era considerată una periculoasă, cu risc de a fi inundată”, povesteşte Ion, unul dintre bărbaţii puşi pe discuţie.

Vineri, ziua în care reporterii ZdG s-au deplasat în zona inundată din Hânceşti, ministrul de Interne, Victor Catan, a participat la ceremonia de schimb al echipelor de pompieri români. 40 de pompieri care şi-au îndeplinit misiunea timp de 12 zile au plecat acasă. Ministrul le-a mulţumit pentru ajutorul acordat sinistraţilor şi pentru colaborarea cu autorităţile locale. Pompierii români au fost decoraţi cu medalia „Pentru vitejie în situaţii excepţionale”. „Aţi făcut un lucru extraordinar. Prin vitejie, eroism şi prin înalt profesionalism aţi păstrat vieţile oamenilor în primul rând, şi pentru asta vă mulţumim”, a declarat Catan.

287-sinistrati6