CtEDO, casele de hârtie şi compensaţiile de milioane

453-executare-hotarari-locuinteCONSTATARE: În doar doi ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 87, statul a plătit compensaţii de opt ori mai mari decât subvenţiile pe care le-a acordat în 2013 la dobândă şi la rambursarea creditelor bancare preferenţiale, acordate populaţiei şi cooperativelor de construcţie a locuinţelor.

Deşi, încă în 2009, Legislativul a abrogat dreptul a peste 20 de categorii de persoane la locuinţă asigurată de stat, bătăile de cap pe care le-a generat acesta autorităţilor locale sunt „în vigoare” şi acum. În parte, pentru că, de-a lungul anilor, primăriile nu au reuşit să execute toate hotărârile prin care instanţa de judecată le-a obligat să acorde spaţiu locativ mai multor categorii de cetăţeni, dar şi pentru că solicitările respective au continuat şi după 2009. Şi, în timp ce funcţionarii se plâng de lipsa spaţiului locativ sau a resurselor financiare, bugetul statului se uşurează anual cu zeci de milioane de lei, plătite drept compensaţii pentru neexecutarea hotărârilor de judecată privind… asigurarea cu locuinţe.

De la Independenţă încoace, odată cu intrarea în vigoare a mai multor legi adoptate de stat, numeroase categorii de persoane, printre care poliţiştii, judecătorii, procurorii, militarii, angajaţii sistemului penitenciar, diplomaţii, victimele catastrofei de la Cernobâl etc., puteau beneficia de locuinţe asigurate de stat. În realitate, executarea acestor prevederi devenise o sarcină a primăriilor. Deşi numeroşi experţi, dar şi reprezentanţi ai guvernărilor, au tot menţionat că respectiva obligaţie impusă autorităţilor locale constituia o misiune imposibil de realizat, nicio guvernare nu s-a încumetat să schimbe ceva. Doar în 2009 deputaţii au votat un proiect de lege prin care s-a exclus dreptul a 23 de categorii de persoane la locuinţă asigurată de stat. Acest lucru, însă, s-a întâmplat abia după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a sesizat R. Moldova că are o problemă la acest capitol.

„Ajutorul” Curţii

Iulie 2009. CtEDO condamnă R. Moldova în cauza Olaru şi alţii contra Moldovei. Instanţa europeană mai constată că neexecutarea în termen a hotărârilor judecătoreşti, în special a celor privind alocarea spaţiului locativ, este o problemă de sistem, care generează violări ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Poziţia tranşantă a CtEDO s-a datorat faptului că, la acel moment, circa 150 de cereri similare erau înregistrate pe rol. În consecinţă, curtea obligă autorităţile R. Moldova să întreprindă acţiuni la nivel naţional pentru a stopa acest fenomen.

Lilian Apostol, agent guvernamental al R. Moldova la CtEDO, consideră că, de fapt, prin hotărârea în cazul Olaru, instanţa de la Strasbourg a venit în sprijinul celor care consideră aceste prevederi drept o discreţie politică a unei guvernări. „Facilităţile sociale sunt privite foarte bine în societate, înţelegându-se că statul are grijă de propriii săi cetăţeni. Astfel, oricărei guvernări de nivel central îi este favorabil să le menţină. Respectiv, e destul de complicat să promovezi un proiect de lege din moment ce, vă daţi seama, Parlamentul este, totuşi, un organ politic şi… cum să anuleze anumite facilităţi sociale care, în cele din urmă, ar putea să se reflecte negativ la următoarele alegeri!?”, explică Apostol.

„În limita disponibilului”

453-blocuri-chisinauÎn prezent, poliţistul Vasile Olaru are un apartament la Poşta Veche din Chişinău, dar, până a obţine ceea ce i se cuvenea prin lege, Olaru a trebuit să aştepte şase ani. Or, instanţa de judecată a obligat autorităţile de la Chişinău să-l asigure cu spaţiu locativ încă la sfârşit de 2004, lucru care s-a întâmplat abia în 2010 şi, coincidenţă sau nu, abia după hotărârea CtEDO.

Cu toate acestea, cazul omului legii poate fi considerat drept unul fericit. Or, chiar dacă autorităţile au abrogat dreptul la locuinţă asigurată de stat, iar, ulterior, unora le-au returnat parţial acest beneficiu, doar „pentru perioada de activitate” şi doar „în limita disponibilului”, numărul celor care deja aşteptau spaţiu locativ de la autorităţi, ca urmare a unor hotărâri de judecată, era unul considerabil. Potrivit studiului „Executarea hotărârilor CtEDO de către R. Moldova, 1997-2012”, elaborat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), la început de 2012, executorii judiciari aveau în gestiune peste 800 de titluri executorii privind obligarea de acordare a spaţiului locativ, dintre care mai mult de 700 vizau mun. Chişinău.

Primăria, datornicul cel mai rău

„Din 2010, de când executorii au devenit privaţi, până în prezent, s-au executat, cred eu, vreo 30% dintre deciziile de acest gen. Mai rămân vreo 500 de hotărâri pe care autorităţile au obligaţia să le execute, astfel încât ele rămân în continuare pe rol”, afirmă Roman Talmaci, preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti (UNEJ).

Totodată, Talmaci spune că autorităţile sunt cei mai răi datornici. „În fond, nu văd nicio mişcare, ca să afirm că ar exista vreo schimbare radicală. Dacă creditorul (persoana căreia i s-a recunoscut un drept – n.r.) este activ şi găseşte singur spaţiu locativ sau un teren liber pentru construcţie, atunci se clarifică. Dar, iarăşi, e foarte problematic, pentru că aceste subiecte sunt incluse pe ordinea de zi a Consiliului municipal. Acesta, de regulă, amână examinarea lor sau emite o hotărâre de respingere”, susţine preşedintele UNEJ.

34 de hotărâri pe an

453-grafic-executari-hotarari-locuinte„O autoritate de stat nu poate invoca lipsa fondurilor şi a spaţiului locativ alternativ ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri. Fireşte, o întârziere în executarea hotărârilor ar putea fi justificată de circumstanţe speciale. Întârzierea, însă, nu poate fi atât de mare, încât să prejudicieze esenţa dreptului protejat […]”, se spune în „Ghidul practic de aplicare a jurisprudenţei CtEDO în materia neexecutării şi/sau duratei excesive a procedurilor”, elaborat în 2012 de Lilian Apostol, pe atunci şef adjunct al Direcţiei Agent Guvernamental de la Ministerul Justiţiei. Anume acesta, însă, este motivul invocat de autorităţi.

Potrivit unei informaţii a Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare a Primăriei mun. Chişinău, din 2010 şi până în 2012, administraţia locală a executat în total 102 hotărâri privind acordarea spaţiului locativ (Grafic nr. 1). Totodată, aceasta mai are de executat circa 230 de hotărâri similare, lucru greu de realizat din cauza „lipsei spaţiului locativ liber […] aflat în proprietate municipală”.

În căutarea soluţiilor

Deşi de la hotărârea CtEDO în cauza Olaru au trecut aproape patru ani, autorităţile nu par să fi găsit o modalitate de soluţionare a hotărârilor „restante”. Vlad Coteţ, viceprimarul capitalei care patronează sectorul locativ, crede că unica salvare a autorităţilor în acest caz ar fi schimbarea modului de executare a hotărârilor prin acordarea costului spaţiului locativ. „De fapt, asta este şi unica pârghie prin care am putea să mai executăm câte ceva. În rest, după cum ştiţi, spaţiu locativ social nu se construieşte, din lipsa resurselor financiare. Nu ştiu, dacă va mai fi vreun proiect asemănător cu cel care a fost la Deleanu (e vorba de două blocuri de locuit din str. Liviu Deleanu din capitală, construite pentru categoriile socialmente vulnerabile – n.r.), care a fost finanţat de către Banca Europeană, ar fi o salvare a situaţiei, dar, din păcate, altfel n-are cum să nu se tărăgăneze”, a menţionat viceprimarul.

La rândul său, Roman Talmaci, preşedintele UNEJ, consideră că preluarea practicii altor ţări ar responsabiliza autorităţile. „Noi propunem modificări în lege. Cred că ar fi bine de preluat practica europeană, în special din România, care are o politică eficientă în acest domeniu. Acolo, persoana cu funcţie de răspundere vinovată de neexecutare este pasibilă de răspundere penală. Şi atunci cred că lucrurile ar sta puţin mai bine şi la noi, iar autorităţile s-ar gândi să execute hotărârile mai repede”, crede Talmaci.

„Au abuzat de acest drept”

Agentul guvernamental Lilian Apostol spune că, în momentul de faţă, colaborează cu Primăria Chişinău în acest sens. „E un volum destul de mare, nu după număr, dar după lucrul pe care îl implică. Să vedem ce putem întreprinde. Vom clasifica hotărârile, dacă sunt executabile, de exemplu, dacă sunt posibilităţi de executare, dacă sunt granturi sau anumite construcţii, dacă sunt categorii de titluri în care ar fi cazul să fie revizuită modalitatea de executare”, explică agentul guvernamental.

Acesta mai spune că, în astfel de cazuri, e importantă şi atitudinea reclamanţilor. „E uşor să spui: Eu am un titlu executoriu, faceţi ce vreţi! E nevoie şi de cooperare, pentru că, atunci când sunt mulţi oameni, e destul de complicat să găseşti o soluţie pentru fiecare dintre ei. Se lucrează, atât vă pot spune”, menţionează Apostol.

Pe de altă parte, agentul guvernamental consideră că situaţia respectivă ar trebui monitorizată permanent. „Mai multe titluri executorii se refereau la foşti funcţionari, foşti procurori, care nu mai sunt sau care nici nu au nevoie de spaţiu locativ. Sunt şi categorii de persoane care au abuzat de acest drept. Am avut un caz în care persoana emigrase în altă ţară”, argumentează Apostol.

Încă şapte ani?!

Dacă în anii 2010-2012 Primăria Chişinău a executat, în medie, 34 de hotărâri anual, reiese că aceasta mai are nevoie de aproape şapte ani (!) pentru a rezolva toate cazurile, dacă lucrurile vor avansa în acelaşi ritm. Şi asta dacă excludem cazurile ce ar fi putut să apară de la jumătatea anului curent sau cele care ar mai putea apărea, în pofida abrogărilor din 2009.

Deşi CtEDO a considerat că anularea privilegiilor privind acordarea spaţiului locativ celor peste 20 de categorii de persoane „va rezolva cauza principala a problemei pentru viitor” (numărul mare de plângeri la curte care vizează neexecutarea hotărârilor privind alocarea spaţiului locativ – n.r.), lucru care, de fapt, s-a şi întâmplat, la nivel naţional lucrurile s-au aranjat altfel.

Or, în cei aproape patru ani de când au fost abrogate prevederile respective, la cele câteva sute de persoane care deja obţinuseră în instanţă dreptul de a fi asigurate de stat cu locuinţă, s-au mai adăugat alte zeci de dosare, şi asta doar în capitală.

Trei ani pentru judecători

Astfel, pe 1 noiembrie 2012, pe www.csj.md a fost publicată o recomandare în care se spune că „judecătorii care, la momentul abrogării (prevederilor privind asigurarea cu locuinţă – n.r.), […] nu erau asiguraţi cu locuinţă sunt în drept, în termen de trei ani […] de la data abrogării legii, să ceară de la administraţia publică locală asigurarea cu locuinţă”, pentru că, potrivit reprezentanţilor CSJ, asigurarea magistraţilor cu spaţiu locativ „a fost un drept obţinut care nu poate fi anulat prin abrogare de lege”.

Mihai Poalelungi, preşedintele CSJ, ne-a declarat că această recomandare a apărut ca urmare a unor adresări care, între timp, s-au rezolvat, după ce primăria s-a angajat să le ofere reclamanţilor teren pentru construcţia de locuinţe. „Au fost vreo două adresări”, a punctat Poalelungi.

Deşi preşedintele CSJ ne-a asigurat că reprezentanţii celorlalte categorii de persoane cărora statul le-a „tăiat” dreptul la locuinţe asigurate de stat, odată cu judecătorii, nu pot face, prin analogie, trimitere la respectiva recomandare, cam aceeaşi procedură se pare că a funcţionat şi în alte cazuri.

Solicitare, după abrogare

Potrivit unei încheieri a CSJ din 15 februarie 2012, pe 2 iunie 2011, Roman Chilari, angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI – n.r.), a acţionat în instanţă Consiliul municipal Chişinău (CMC), solicitând ca autorităţile să fie obligate să-i acorde familiei sale spaţiu locativ. Poliţistul şi-a motivat cererea prin faptul că activează în MAI de 8 ani şi că abrogările din 2009 nu l-au decăzut din acest drept, „apărut anterior intrării în vigoare a Legii (prin care au fost anulate prevederile privind asigurarea cu spaţiu locativ – n.r.)”.

Chiar dacă Chilari a depus cererea după 1,5 ani de la abrogarea dreptului respectiv, pe 2 august 2011, Curtea de Apel Chişinău (CA Chişinău) îi acceptă cererea şi obligă CMC să-i ofere locuinţă. Ulterior, hotărârea CA Chişinău devine definitivă, după ce CSJ a respins recursul CMC, pe motiv că acesta „a depus cererea de recurs în afara termenului legal”. Şi dacă în cazul lui Olaru lucrurile au evoluat extrem de lent, în cazul lui Chilari totul a decurs extrem de rapid.

Apartament „sechestrat”

Potrivit lui Roman Talmaci, preşedintele UNEJ, executarea hotărârilor privind alocarea spaţiului locativ se face, de obicei, fie din fondul cu menire socială al primăriei, fie din fondul liber rămas. „Adică, dacă sunt apartamente neprivatizate în urma decesului chiriaşului, acestea trec în posesia administraţiei publice locale, care decide cum să fie repartizate. Astea, însă, sunt cazuri extrem de rare”, explică Talmaci.

Rare sau nu, dar anume aşa s-au şi desfăşurat lucrurile în cazul lui Chilari. Astfel, potrivit unei decizii a CA Chişinău, în martie curent, Nicolae Paşa, executorul judecătoresc în cazul lui Chilari, a emis o încheiere prin care a interzis autorităţilor municipale să elibereze „ordin de repartiţie şi privatizare a imobilului amplasat pe str. A. Puşkin, 37 […] oricăror persoane fizice sau juridice, cu excepţia creditorului Roman Chilari şi membrilor familiei lui”. Or, acest lucru a fost posibil după ce „chiriaşul principal şi unicul, Trenina Valentina, […] a decedat la 25.02.2013, iar alţi chiriaşi în apartamentul dat nu sunt”.

O posibilă revizuire

Am încercat să discutăm cu Nicolae Paşa pe marginea acestui caz, dar, dacă iniţial spunea că nu ţine minte şi trebuie să verifice dacă el se ocupă de caz, ulterior ne-a apostrofat că oricum nu ne poate da vreo informaţie, pe motiv că „nu sunteţi parte la procedura de executare”. Nici poliţistul Chilari nu a dorit să discute pe marginea acestui caz. Or, atunci când l-am contactat, acesta era ocupat şi, în urma unei înţelegeri, urma să revină cu un apel după ce se eliberează, lucru care nu s-a întâmplat.

Însă, potrivit lui Victor Leu, şeful Secţiei juridice din cadrul Direcţiei generale locativ-comunale şi de amenajare a Primăriei Chişinău, dosarul lui Chilari e în procedură de finalizare. „E pe cale să primească apartamentul de pe str. Puşkin. Dispoziţia este, dar bonul (de repartiţie – n.r.) încă nu l-a primit”, a explicat Leu. Pe de altă parte, funcţionarul a spus că dosarul ar putea fi revizuit, după ce au apărut mai multe întrebări legate de modul în care s-a desfăşurat acesta, dar şi bănuiala că poliţistul ar deţine deja o proprietate. „A fost stopat într-o măsură oarecare. Nişte lucruri rămân neclare, de aceea mai durează”, a conchis Leu.

„Dacă nu soliciţi, îl pierzi”

Roman Chilari nu este singurul care a solicitat o locuinţă de la stat după abrogarea respectivelor prevederi. Potrivit aceluiaşi Leu, din 2009 până în prezent, Primăria Chişinău s-a mai ales cu circa 50 de dosare similare.

Deşi Lilian Apostol susţine că, în principiu, fluxul de cereri privind asigurarea cu spaţiu locativ trebuia să se termine după 2009, tot el subliniază că pentru unele categorii de persoane acest drept ar putea fi valabil încă alţi câţiva ani.

„Într-adevăr, putem să ne trezim într-o situaţie absurdă – pentru ce s-a făcut abrogarea, dacă aceste facilităţi, ipotetic, îşi păstrează efectul?! Mai mult, ele îşi păstrează efectul doar pentru persoanele care, până la abrogare, au avut facilităţi şi continuă exclusiv pe perioada de acţiune a modalităţii de realizare a acestui drept. Ceea ce, de obicei, în dreptul civil, înseamnă 3 ani. Cu alte cuvinte, dacă nu soliciţi realizarea acestui drept, îl pierzi”, explică agentul guvernamental.

Termene relative

Pe de altă parte, Apostol menţionează şi faptul că termenul de 3 ani este unul relativ, pentru că acesta începe nu din momentul abrogării, ci din momentul apariţiei dreptului de a se adresa în instanţă. „Eu n-aş spune cu certitudine că, după 2009, mai adăugăm 3 ani şi gata, fluxul de cereri se termină. Nu. Unele cereri depuse până în 2009 sunt examinate până în prezent. Aici deja nu putem vorbi de acest termen de 3 ani. În linii generale, după 2009, nimeni nu poate să se adreseze, aşa cum s-a adresat anterior. Problema este că orice instanţă judecătorească, când examinează un anumit litigiu, este obligată de lege să examineze prin prisma normelor legale la momentul apariţiei litigiului. Legea de abrogare nu stopează apariţia litigiilor, ea le dă o altă întorsătură”, explică Lilian Apostol. „Ipotetic vorbind, cineva şi peste 200 de ani poate să spună că el a beneficiat de o anumită prevedere. Dar asta nu înseamnă că cererea lui este fundamentată şi urmează să fie satisfăcută”, conchide agentul guvernamental.

„Remediu eficient”

Impactul hotărârii CtEDO în cazul Olaru şi alţii c. Moldovei nu s-a limitat la abrogări. Or, atunci, în 2009, instanţa de la Strasbourg a mai obligat autorităţile să ofere soluţii la nivel naţional celor care au reclamat R. Moldova pentru neexecutarea hotărârilor definitive privind alocarea spaţiului locativ. Între timp, aceasta suspendase examinarea cererilor deja înregistrate şi a refuzat să mai accepte altele similare.

Astfel, ca urmare a hotărârii menţionate, în vara anului 2011, autorităţile R. Moldova au adoptat Legea nr. 87 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. În cele din urmă, CtEDO a stabilit că legea respectivă constituie un „remediu eficient”.

28 de milioane în doi ani

453-mfEficient sau nu, dar în doar doi ani de la adoptare, respectivul remediu a costat statul de opt ori mai mult decât subvenţiile pe care le-a acordat în 2013 la dobândă şi la rambursarea creditelor bancare preferenţiale acordate populaţiei şi cooperativelor de construcţie a locuinţelor sau cu doar 20 la sută mai puţin decât bugetul CSJ pe anul curent.

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor (MF), în 2012, instituţia a executat 75 de titluri privind încasarea despăgubirilor băneşti din bugetul de stat în baza Legii nr. 87, în sumă totală de circa 17 mln. lei. Iar pe parcursul anului 2013, MF a executat alte 175 de titluri similare, în sumă de circa 11 mln. lei. Ce-i drept, sumele respective includ şi compensaţiile acordate pentru toate tipurile de neexecutare a hotărârilor judecătoreşti sau pentru încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, reprezentanţii MF declarându-ne că sunt în imposibilitate tehnică să ne furnizeze informaţii doar despre titlurile provenite în urma neexecutării unei hotărâri privind alocarea spaţiului locativ.

Sub supravegherea CtEDO

Chiar dacă CtEDO a considerat că Legea nr. 87 constituie un remediu eficient, aceasta şi-a rezervat dreptul să-şi revizuiască poziţia în funcţie de capacitatea instanţelor R. Moldova de a stabili o jurisprudenţă constantă în temeiul legii respective, în conformitate cu cerinţele CEDO. „CtEDO a luat act de această măsură şi a oferit o perioadă de graţie, ca să se stabilizeze practica judiciară şi să vadă în ce măsură acest remediu este efectiv. Deci, în continuare, rămânem sub monitorizarea curţii în acest sens”, specifică Lilian Apostol.

Ba mai mult, chiar CtEDO a specificat că remediul introdus de autorităţile R. Moldova reprezintă doar compensaţii şi nu asigură executarea nemijlocită a hotărârilor de judecată definitive. „Prin urmare, în cazul în care aceste hotărâri rămân neexecutate, indiferent de orice compensaţie posibilă de obţinut la nivel intern pentru întârzierile întâmpinate, riscul de cereri repetitive în faţa Curţii nu poate fi exclus”, se spune într-o hotărâre a instanţei de la Strasbourg.

Acest articol a apărut cu suportul financiar Human Rights Initiative (ex. Human Rights and Good Governance Program al OSI), în cadrul proiectului Promovarea executării efective a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de către Republica Moldova implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova. Opiniile exprimate în acest articol nu reprezintă în mod necesar opiniile Human Rights Initiative sau a Centrului de Resurse Juridice din Moldova, iar ultimii nu poartă răspundere pentru acurateţea informaţiei din articol.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu