Copiii orfani în clasa întâi
Când îmi găsiţi şi mie o mamă?
Aceşti copii nu vor fi duşi de părinţi la şcoală. La primul sunet, îi vor ţine de mână tutorii sau educatorii. Deşi sunt cu gândul la clopoţelul şcolii, visul cel mare este să-şi găsească o mamă.
Pe 20 august, în incinta Primăriei mun. Chişinău, a avut loc tradiţionala întâlnire cu copiii orfani sau rămaşi fără ocrotire părintească, ce urmează să meargă în clasa întâi. La eveniment a participat viceprimarul Nistor Grozavu şi reprezentanţi ai primăriei, ai Ministerului Educaţiei şi ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei. În ajun de an şcolar, Primăria Chişinău a acordat câte 4000 de lei fiecăruia dintre aceşti copii.
Clasa întâi – o sărbătoare
Victoraş are şase ani şi va merge în clasa întâi. El nu şi-a cunoscut niciodată părinţii. Cele mai dragi persoane sunt angajaţii Centrului de plasament de tip familial “Casa Gavroche”. “Prima zi de şcoală este o sărbătoare foarte mare pentru un copil. Toată vara, mă tot întreba când va veni 1 septembrie”, spune Nina Dodon, managerul centrului. Băieţelul este în aşteptarea marelui eveniment, dar visul său este să-şi găsească o mamă.
„Mă întreabă neîncetat, când îmi găsiţi şi mie o mamă? Le lipseşte căldura mamei, căldura tatălui”, spune femeia cu tristeţe. Deşi colaboratorii centrului fac tot posibilul ca aceşti copii să nu simtă lipsa dragostei materne, ei visează la casa lor, unde vor fi iubiţi şi miluiţi nu de zeci, ce de două mâini, dar să fie mâinile mamei.
La primărie, Victoraş a venit vădit emoţionat. Încă nu înţelege cine sunt oamenii care-i vorbesc, cine este un primar sau un viceprimar, dar însuşi faptul că s-au adunat atâţia adulţi care le dau sfaturi şi-i felicită, îl emoţionează nu doar pe el, dar şi pe celalţi copii. Totuşi, aici, cel mai mult, băieţelul îşi dorea să primească un ghiozdan, dar nu unul oarecare, ci un ghiozdan galben, pentru că “e mai luminas, ca soarele”, spune Victoraş timid. Primăria însă nu a împărţit copiilor ghiozdane, aşa cum făcea în ceilalţi ani.
În anul curent, au fost alocaţi 4000 de lei, cu o mie de lei mai mult, comparativ cu anul precent, pentru ca cei mici să-şi poate ei înşişi alege ghiozdanul şi cele necesare pentru şcoală. Nina Dodon susţine că, pentru prima perioadă, banii alocaţi de primărie sunt suficienţi. Aceştia vor fi cheltuiţi, în primul rând, pe îmbrăcăminte. “Merge în clasa întâi. Pentru el, este o sărbătoare. Trebuie să arate bine. Deci, vom cumpără haine frumoase, ca de sărbătoare, şi, bineînţeles, rechizite”, susţine managerul.
Vreau să mă fac mare
Rubina are, ca şi Victoraş, şase ani. Fetiţa spune că este pregătită pentru şcoală şi este sigură că va face faţă cerinţelor şcolare. “Vreau să învăţ, să citesc, să fac matematică (a început să spună cifrele pe care le cunoaşte, n.r.) şi să mă fac mare. Pe urmă, am să mai învăţ şi o să încep să lucrez”, îşi planifică viitorul Rubina. Micuţa îşi doreşte să devină mai întâi frizeriţă, apoi educatoare, după care învăţătoare şi, după ce va mai creşte, să devină logoped. Deocamdată, merge cu paşi fermi spre atingerea primului scop, cel de a deveni frizeriţă, făcându-i surorii sale diverse coafuri.
Copila mai are o surioară, Romina, care este mai mică decât ea cu doi ani. Aceasta însă o va însoţi în prima zi de şcoală. Cele două sunt foarte ataşate una de alta. Deşi mai au alţi fraţi şi surori, nu ţin legătura cu aceştia. Ei au rămas să locuiască acasă, iar surorile, după ce părinţii au fost decăzuţi din drepturi părinteşti, au ajuns la Centrul de plasament şi reabilitare pentru copiii de vârstă fragedă. Iniţial, spune Vera Pîrgaru, educatoare la centru, părinţii veneau în vizită. Pe urmă, au început să vină tot mai rar şi mai rar, până au încetat să-şi mai viziteze fetele. Rubina suferă din această cauză, mai ales că mama îi promisese că o va însoţi la şcoala, când se va da primul sunet.
Vreau şi eu să ies în faţă
După ce au ţinut cuvânt toate oficialităţile, câţiva dintre micuţi, de asemenea, au avut câte ceva de spus. Astfel, copiii au ieşit pe rând să recite o poezie sau să spună o poveste. Ceilalţi ascultau cu atenţie, aplaudând de fiecare dată, când cel din faţă încheia. Rubina, în tot acest timp, nu-şi găsea loc, abia de mai putea să stea pe scaun. La început, asculta foarte atent, după care s-a uitat cu ochi rugători la educatoare, şoptind: “Vreau şi eu să ies în faţă”. Când toţi cei pregătiţi au terminat de recitat, Rubina a ieşit în faţă cu paşi fermi, deşi privirea îi era timidă. Încurajată de toată lumea, micuţa s-a apropiat de microfon şi a recitat în voce tare o poezie. Nu o pregătise special cu această ocazie, era una dintre cele pe care le avea în memorie.
Vera Pîrgaru, educatoare la centru, accentuează importanţa primului sunet în viaţa fiecărui copil, dar mai ales nevoia acestuia de susţinerea unei persoane apropiate. “Este o perioadă de criză. Ei se duc într-un mediu nou, unde trebuie să se integreze şi e complicat să facă faţă atunci când nu au pe nimeni alături. Părinţii sunt un suport valoros în această situţie”, îşi dă cu părerea Vera Pîrgaru. Pentru Rubina, va fi şi mai complicat, pentru că va fi o ambianţă total necunoscută. Ea se va muta deja la Centrul de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie “Casa Aşchiuţă”, unde nu cunoaşte pe nimeni.
Unchiul – şi tată, şi mamă
Ulian a venit de la Ghidighici, ca să fie prezent la acest eveniment. Băieţelul privea cu interes tot ce se petrece în jur, pipăind ba microfonul, ba scăunelul sau agrafa unei fetiţe. Este al doilea copil în familie. Fratele său este mai mare cu câţiva ani. Mama lor a decedat, iar tatăl s-a dovedit a fi indiferent faţă de copii. Nicolae Cracea, unchiul băieţilor, era în acea perioadă plecat la muncă peste hotare şi nu ştia ce se petrece la baştină. Când a revenit acasă, fraţii deja se aflau la o casă de copii, tatăl fiind decăzut din drepturi părinteşti. Nicolae Cracea s-a gândit că nu e bine să-i lase în voia sorţii şi că cel mai bine ar fi dacă ei vor creşte în familie. Astfel, bărbatul i-a luat acasă.
Fratele mai mare ar trebui să fie acum în clasa a VIII-a sau a IX-a. Nici el nu mai ştie exact. N-a frecventat şcoala de câţiva ani, iar părinţii nu-şi făceau griji în această privinţă. Acum, nici el nu mai vrea să meargă la şcoală, pentru că va trebui să recupereze mai mulţi ani de studii. A făcut totuşi câteva încercări. “Cei din clasă îl numesc bunel şi el nu mai vrea să se ducă, dar cel mic trebuie să facă carte. Iată acum merge în clasa întâi”, spune unchiul băiatului. Familia locuieşte chiar lângă şcoală şi Ulian, deseori, se uita pe geam la ceilalţi elevi. Anterior, când fratele său încă frecventa şcoala, cel mic fugea de acasă şi se furişa în clasa fratelui, ocupând şi el un loc alături de acesta. În final, copiii, împreună cu tutorii lor, s-au deplasat la “Grădina Zoologică”, unde au avut parte de dulciuri şi li s-a organizat o excursie.
În anul curent, Primăria Chişinău a alocat 4000 de lei copiilor orfani sau rămaşi fără ocrotire părintească. Pentru a primi banii alocaţi, adulţii, care sunt responsabili pentru aceşti copii, trebuie să se apropie de orice sucursală a Băncii de Economii, prezentând buletinul. În prezent, la evidenţa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului sunt 1554 de copii rămaşi fără ocrotire părintească, dintre care 743 sunt ocrotiţi prin tutelă/curatelă, 431 dintre ei cu statut de copii orfani.
