Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Copiii, între drepturi şi abuzuri

Copiii, între drepturi şi abuzuri

Studiu de caz nr. 1

Sechele pe viaţă

Victimă – Anişoara, 14 ani
Abuzator – tatăl biologic
Forme de abuz – fizic, sexual
Pedeapsă – 12 ani închisoare

Istoria Anişoarei

Slăbită de chinuri şi nevoită să se protejeze, o adolescentă de 14 ani şi-a înjunghiat tatăl, care o violase ani în şir. Fata a recurs la acest gest ca să se apere, atunci când bărbatul s-a năpustit asupra ei pentru a se răzbuna că l-a deferit justiţiei. Acesta venise acasă după ce se ascunsese de poliţie mai mult timp, întrucât pe numele său exista o sentinţă definitivă de condamnare pentru violul propriei fiice.

Anişoara avea doar 5 ani când tatăl a început să o molesteze, iar 4 ani mai târziu a violat-o pentru prima dată. De atunci a continuat să o batjocorească ori de câte ori a avut ocazia. Bărbatul îi ţinea în frică pe toţi: pe cei doi copii, pe soţie şi pe socrii săi – îi snopea în bătăi aproape zilnic. Tot satul cunoştea drama acestei familii, dar nimeni nu s-a implicat niciodată. De frica soţului, femeia a trecut sub tăcere tragedia care se consuma zilnic în casa lor. S-a decis să ceară ajutorul Centrului “AMICUL” la îndemnul unei nepoate. Venită la Chişinău, femeia a povestit că fiica sa este abuzată sexual de către tată şi a cerut ajutor.

Intervenţia “AMICUL”

Anişoara a efectuat examenul medico-legal, iar specialiştii au sesizat procuratura. Procurorul responsabil de examinarea cazului a reacţionat prompt, deplasându-se personal împreună cu suspecta victimă la Centrul de medicină legală. În aceeaşi zi, reprezentantul legii a audiat fetiţa în camera de audiere prietenoasă copilului din cadrul Centrului “AMICUL”, cu participarea unui psiholog, apoi, în baza acestor declaraţii, a mers imediat în localitate şi l-a reţinut pe suspectul abuzator.

După mult timp, Anişoara pentru prima dată s-a simţit liberă şi protejată de sistem, găsind în sufletul ei o speranţă pentru viitor. Însă aceste sentimente n-au durat mult timp, fiind umbrite din nou de frică, groază şi ameninţări, deoarece procuratura, apoi instanţa de judecată au decis să stabilească pentru abuzator arest la domiciu, acolo unde Anişoara îşi petrecea zi de zi drama vieţii. După mai multe încercări şi eforturi depuse de echipă, copilului i-a fost asigurat spaţiul protector într-un centru de plasament din Chişinău.

Cel mai surprinzător în acest caz este lipsa totală de reacţie din partea autorităţilor locale – specialişti responsabili de protecţia copilului. Nici medicul de familie, nici medicul ginecolog, care ştiau despre faptul abuzului sexual, nu s-au autosesizat şi n-au raportat cazul organelor competente, aşa cum prevede legislaţia.

Ceilalţi membri ai familiei au avut de suportat calvarul vieţii alături de abuzator încă 2 luni, până când instanţa a decis din nou arestarea acestuia. În perioada aflării în arest la domiciliu, agresorul a ameninţat-o cu moartea pe mama fetei, astfel încât femeia şi-a retras acuzaţiile. În această situaţie, după cum este recomandat, avocatul Anişoarei a solicitat să i se retragă mamei calitatea de reprezentant legal al copilului în procesul de judecată.

În asemenea condiţii, declaraţiile fetei rămâneau a fi printre puţinele probe elocvente care ar putea demonstra crima săvârşită de propriul tată. Spaima, momentele de groază prin care a trecut şi lipsa susţinerii din partea mamei o făceau închisă în sine, temându-se să vorbească despre cumplita experienţă. Consilierea psihologică acordată şi însoţirea în cadrul procedurilor legale, desfăşurate timp de aproape 3 ani, au determinat-o să-şi recapete încrederea şi să fie cooperantă şi comunicativă. În instanţa de judecată a fost prezent un psiholog specializat de la CNPAC, care a întocmit un raport de evaluare psihologică, constatând consecinţele abuzului grav pe care l-a suportat aceasta.

Într-un final, instanţa de fond l-a condamnat pe agresor la 12 ani privaţiune de libertate pentru abuz sexual. Curtea de Apel, unde a fost atacată hotărârea primei instanţe, a recalificat infracţiunea în acţiuni perverse şi a decis să-l condamne la doar 1,8 ani privaţiune de libertate (exact cât timp se aflase în arest), eliberându-l din sala de judecată. Această decizie a prelungit din nou suferinţele fetei şi traiul în afara casei părinteşti, fiind nevoită să locuiască în continuare în centre de plasament până la examinarea cazului la Curtea Supremă de Justiţie.

Pedeapsă

Curtea Supremă de Justiţie a menţinut sentinţa pronunţată de prima instanţă, care a condamnat agresorul la 12 ani de închisoare. Inculpatul nu a fost prezent în sala de judecată, fiind reprezentat de avocatul său. Prin urmare, bărbatul nu a fost arestat imediat. După o lună şi ceva de la condamnarea definitivă a acestuia, bărbatul a venit acasă în stare de ebrietate şi a bătut-o crunt pe Anişoara, ameninţând-o cu un cuţit. Fata, încercând să se apere, l-a înjunghiat.

P.S. Abuzatorul nu a fost arestat la timp, deoarece sentinţa finală încă nu fusese expediată în teritoriu. Doar după implicarea avocatului a fost ridicată sentinţa de la Curtea Supremă de Justiţie şi transmisă Comisariatului de Poliţie. După trei zile de la incident, agresorul a fost în sfârşit arestat.

Acest studiu de caz este preluat din broşura “Copilul victimă a abuzului sexual: intervenţii multidisciplinare”, elaborată de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (www.cnpac.org.md).

RAPORTAŢI!
Dacă bănuiţi că un copil este victima unui abuz, sunaţi
022 75 88 05
sau scrieţi un email:
ajutauncopil@cnpac.org.md