Copiii internatelor despre viitor: “abstract şi de neatins”

Părăsiţi de cei apropiaţi, copiii îşi găsesc loc în internate. Aici învaţă să trăiască după alte reguli, regulile colectivului. Când pleacă, puţini dintre ei reuşesc să-şi găsească un loc de muncă, în special dacă se atestă că ar avea şi probleme de sănătate.

Şcoala-internat pentru copiii cu dizabilităţi din s. Corten, r. Taraclia, le oferă posibilitate orfanilor şi copiilor din familii social-vulnerabile cu deficienţe fizice sau intelectuale să-şi găsească un adăpost până la absolvirea şcolii.

Aici ei pot căpăta şi o meserie: băieţii – de tâmplar, iar fetele – de croitoreasă. O parte dintre cei care au părinţi se duc acasă de sărbători. Sunt însă şi copii care nu vor acasă, pentru că acolo îi aşteaptă doar scene de beţie. De aceea, ei refuză să plece din internat chiar şi în zilele lor libere.

Când am să ies de aici, vom fi iarăşi împreună

Antonina, 16 ani, nu are părinţi. Avea doar doi anişori când a fost părăsită de mamă, iar tatăl, deşi locuia separat, îi mai ajuta, pe ea şi pe fratele său. Ulterior, însă, tatăl a decedat, copiii rămânând pe drumuri. Un timp, bunica a avut grijă de nepoţi, dar mai târziu aceştia au fost trimişi la şcoala-internat. Antonina spune că, totuşi, are o mătuşă care nu uită de ea. Deşi aceasta se află în prezent peste hotare, o sună săptămânal şi îi trimite cadouri de sărbători.

În scurt timp, tânăra va absolvi cursurile de croitoreasă şi va pleca de la internat. Ea, însă, nu-şi vede viitorul legat de meseria însuşită. Antonina planifică să vină la Chişinău şi să înveţe de coafeză. “Deocamdată le fac diverse coafuri fetelor. În special, le împletesc cosiţe. Fac spicuşor, coadă de peşte… Nu risc încă să le frezez. Trebuie mai întâi să învăţ cum se face”, spune Antonina. Fata simte mult lipsa fratelui său, care deja s-a stabilit la Chişinău. “De mici copii, am fost împreună. Când am să ies de aici, iarăşi vom fi împreună şi ne vom ajuta reciproc”, mărturiseşte fata.

Unde este acest viitor?

Ion are 15 ani şi, de 9 ani deja, se află la şcoala-internat din Corten. Acum el însuşeşte meseria de dulgher-tâmplar. Deocamdată, Ion nu-şi face planuri de viitor, deoarece viitorul i se pare “ceva abstract şi de neatins. Unde este acest viitor?”, se întreabă băiatul privind în gol. Ion a rămas doar cu tatăl, deoarece mama sa a decedat acum un an. Băiatul are un frate mai mare, de 18 ani, care, de asemenea, se află la acest internat. În prezent, el termină cursurile de tâmplar. Fraţii au învăţat la o şcoală obişnuită, însă, din moment ce nu reuşeau la învăţătură, au fost transferaţi la şcoala-internat din Corten.

“Acolo, profesorii nu doreau să se ocupe cu toţi la acelaşi nivel, de aceea am fost aduşi aici”, explică Ion. Aici băiatul a descoperit computerul şi este un mare amator al jocurilor computerizate. Îi ajută şi pe ceilalţi când nu se descurcă. Fraţii sunt în relaţii foarte bune şi speră ca acestea să nu dispară în timp. Totuşi, Ion se gândeşte cu frică la ceea ce-l aşteaptă după poarta internatului: “E devreme să ies de aici. Ce-o să fac în continuare? Mi-e frică să mă gândesc la asta”.

O familie risipită

Tatiana, 16 ani, se afla iniţial la internatul din Ceadâr-Lunga, după care a fost transferată la şcoala-internat din Corten. Tânăra mai are doi fraţi şi o soră, dar comunică doar cu sora, deoarece, în copilărie, au fost despărţiţi. După ce mama i-a părăsit, băieţii au rămas la tatăl lor, iar bunica a obţinut tutela asupra fetelor. Sora sa mai mare a absolvit şcoala din localitate, iar Tatiana a fost adusă la Corten. Când va pleca de la internat, tânăra îşi doreşte să devină bucătăreasă, iar ulterior să poată fi angajată la vreun restaurant din Chişinău.

Fata spune că gătitul bucatelor e marea sa pasiune. Că a învăţat multe de la mătuşa sa, care i-a arătat cum să prepare diverse bucate. Cel mai mult îi place să coacă dulciuri. Tot mătuşa i-a dăruit şi un telefon mobil, ca Tatiana să o poată contacta când are nevoie de ceva. Tânăra are o deficienţă de vorbire, din care cauză îi este greu să-şi găsească prieteni. Ea susţine că anume comunicarea îi lipseşte cel mai mult: “Comunic doar cu unul dintre colegi. Nu prea am prieteni. Cu sora mai discutăm, iar de sărbători mă duc la bunica, unde devenim iarăşi o familie”.

Mi-e ruşine când bea

Vasile, 15 ani, mai are un frate geamăn. Mama i-a părăsit pe când aveau doar 3 ani. Au rămas cu tatăl. Acesta, însă, preferă alcoolul. Din această cauză, fraţii au fost transferaţi la şcoala-internat. Fratele geamăn se duce acasă ori de câte ori are posibilitate, Vasile, însă, rareori calcă pragul casei părinteşti, doar de sărbători şi tot pentru puţin timp. Spune că este în relaţii bune cu tatăl, dar nu suportă să-l vadă în stare de ebrietate. “Mi-e ruşine când bea, iar aceasta se întâmplă deseori şi nu vreau să fiu în preajmă în aceste momente”, mărturiseşte băiatul cu lacrimi în ochi.

Îi place mult matematica şi spune că are o memorie foarte bună, însă în planurile sale de viitor nu-şi găseşte loc şi facultatea: “Pentru aceasta e nevoie de bani. N-am nicio şansă. Trebuie să mă gândesc la un loc de muncă”. Ca şi majoritatea băieţilor de la internat, Vasile planifică să înveţe meseria de dulgher-tâmplar, după care speră să vină în capitală şi să capete o altă meserie. “Vreau să fiu constructor faianţator. Dacă o să am mai multe meserii, o să mă pot angaja mai uşor. Fără serviciu n-o să mă pot descurca. Poate reuşesc să plec în Rusia la muncă şi, după ce o să fac bani, o să revin”, îşi împărtăşeşte Vasile planurile de viitor.

Eu n-aş proceda aşa cu copiii mei

Maia, 17 ani, ca şi mulţi alţi copii de la internat, este părăsită de mamă. Pe atunci fata avea doar 4 ani. Mai are doi fraţi mai mici, care au rămas acasă cu tatăl lor. Maia comunică uneori cu tatăl şi mărturiseşte că sunt apropiaţi, dar spune că “aici e mai bine. Am găsit limbaj comun cu colegii şi cu profesorii. Ei ţin la noi. Ne îndrumă”. Deşi vrea să plece la studii la Chişinău, Maia spune că va reveni acasă să muncească, acolo unde-i sunt rădăcinile.

Deşi nu o urăşte pentru că a părăsit-o, Maia recunoaşte că nu ar mai vrea să-şi vadă mama. “Nu ştiu unde este şi nu vreau s-o văd. Nu ştiu nici de ce ne-a părăsit. Este alegerea ei. Eu n-aş proceda aşa cu copiii mei”, spune tânăra cu voce tristă.
La Şcoala-internat pentru copiii cu dizabilităţi din Corten, Taraclia, învaţă 145 de copii. Aceştia pot rămâne în incinta internatului până la absolvirea şcolii, după care sunt nevoiţi să-şi caute un loc de muncă.

Olga BULAT


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *