Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Copiii – victimele circumstanţelor

Copiii – victimele circumstanţelor

Biroul Naţional de Statistică arată că, în anul 2010, s-au născut 9063 de copii în afara căsătoriei. Dintre aceştia, 999 de copii au mame minore. Deseori, aceste mame nu sunt acceptate de familiile lor, sunt respinse de prieteni şi de rude. Astfel, ele sunt puse în situaţia de a nu-şi putea îngriji copilul şi renunţă la el. Secolul XXI este secolul cruzimii, torturii, violului, secolul neînţelegerii, respingerii şi al indiferenţei. Societatea respinge tinerele care decid să nască în afara căsătoriei, îi respinge, chiar înainte de a-i cunoaşte, şi pe aceşti copii, care, deşi nu poartă nicio vină, viitorul le este pus sub semnul întrebării. Pentru multe dintre aceste mame colacul de salvare devine centrul de plasament, care le oferă un acoperiş, îngrijire şi înţelegere.

Nu a ştiut că e însărcinată

Tatiana (nume schimbat – n.r.) se află de trei luni la Centrul de plasament şi reabilitare pentru copiii de vârstă fragedă. Fata a crescut într-o familie social-vulnerabilă. Mama ei este internată la spitalul de psihiatrie, iar tatăl i-a părăsit când Tatiana, cea mai mică dintre cei trei copii, avea doar două luni. Un timp, copiii au fost crescuţi de un preot, apoi au revenit în casa bunicii.

În una dintre seri, unchiul fetei a venit la ea acasă, zicându-i că o aşteaptă cineva la poartă. Când a ieşit, nu era nimeni. Atunci a revenit în casă. Brusc, unchiul a început s-o lovească, s-o tragă de păr, o bătea cu picioarele, iar într-un final – a violat-o. Tatiana nu are decât 16 ani şi nu a înţeles imediat ce s-a întâmplat cu ea. Nu a înţeles că a rămas însărcinată, iar profesorii sau rudele nu au bănuit nimic.

Fiind la şcoală, a simţit dureri în spate. După primele două ore, a plecat acasă, deoarece se simţea din ce în ce mai rău. Acasă a şi născut un băieţel, după care a plecat împreună cu bunica la spital, unde s-a aflat timp de o lună. Deoarece copilul era firav, a urmat un tratament şi îngrijiri speciale.

După spital, tânăra s-a întors în casa bunicii. În scurt timp, însă, primăria din sat a decis că Tatiana trebuie să locuiască la o mătuşă, unde s-a aflat vreo săptămână. Când copilul avea două luni, a ajuns în centrul de plasament. Au fost aduşi aici, deoarece condiţiile de viaţă de la mătuşă erau inadecvate atât pentru mamă, cât şi pentru copil. În prezent, micuţul are cinci luni, iar tânăra mamă îşi iubeşte copilul: „Sper să fie sănătos. Nu vreau să-l las”.

Cum să îngrijească un copil, Tatiana a aflat de la asistentele medicale şi din cărţile pe care acestea i le aduceau. Nimeni dintre apropiaţi nu a putut să-i explice aceste lucruri, iar la o vârstă atât de fragedă, puţine fete ştiu ce să facă cu un nou-născut. Tatiana ar fi vrut să apeleze la tatăl său, dar atunci când s-a adresat mătuşii pe linie paternă, aceasta i-a spus că nu are rost. Nenorocirile, însă, nu s-au oprit aici. Băieţelul are o problemă de sănătate şi trebuie operat. Mama copilului este sigură că totul va fi bine. De la centru, Tatiana va reveni la bunica sa, care o aşteaptă şi nu încetează să-i repete că „totul va fi bine, vom avea grijă de el”.

Deşi îi este greu, Tatiana n-a părăsit şcoala. Cât se afla la centru, a susţinut şi examenele de sfârşit de an. Colegii şi fostele prietene nu mai ţin legătura cu ea. Au sunat-o o singură dată să o anunţe despre rezultatele de la examene. Ea, însă, are acum alte griji: să-şi vadă fiul sănătos, să o ajute pe bunica, să devină o mamă exemplară. Când băiatul va împlini 4 ani, Tatiana planifică să-l înscrie la grădiniţă, în speranţa că-şi va găsi de lucru şi va reuşi să-l întreţină. Acum,  însă, micuţul nu-i dă prea mari bătăi de cap, este calm, doarme bine şi plânge doar atunci când i se face foame.

Nimeni nu poate spune exact localitatea în care se află unchiul fetei. Un lucru este cert: dacă revine în Moldova, va fi reţinut, şi dacă i se va dovedi vina, va fi condamnat.

Fiul îi alină amintirile despre fiică

Ina (nume schimbat – n.r.) are 33 de ani şi, de 6 luni, se află la Centrul de plasament. În curând trebuie să plece acasă, dar fiul său a răcit şi „de la pneumonie a făcut infecţie în sânge”, spune cu tristeţe mama. Femeia a ajuns aici pe timp de iarnă, deoarece condiţiile în care trăia erau insuportabile. „Nici nu ştiu cum să le mulţumesc tuturor că mi-au dat un loc să putem ieşi din iarnă: eu şi copilul meu”, spune Ina. Tatăl copilului e plecat de mult timp într-o direcţie necunoscută. Femeia spune: „Cred că e la Moscova, nu sunt sigură”. Deoarece părinţii nu au acceptat relaţia celor doi, au trăit un timp cu chirie. „El ştie că am născut, şi-a văzut băiatul, iar peste o lună a plecat. Nu pot spune dacă ştie că fiul său e bolnav”, zice Ina.

În prezent, băieţelul are 10 luni. Acesta nu este singurul copil al Inei, ea mai având o fiică, în Italia, deoarece autorităţile acestei ţări nu vor să o restituie mamei sale. Ina spune că, fiind însărcinată, a plecat în Italia la o prietenă. Acolo, însă, poliţia a anunţat-o că actele prietenei sale erau false. Ea nu avea unde merge, nu avea bani, cunoscuţi, nici acte. A ajutat-o statul, care a cazat-o la o mănăstire. Acolo Ina a trăit aproape 6 ani. Pentru a-şi întreţine fiica, a lucrat în diverse locuri: a spălat vesela, a lucrat chelneriţă, a îngrijit bătrâni într-un azil.

Totuşi, femeia a simţit că trebuie să revină acasă, dar, deoarece nu avea actele în regulă, nu-şi putea lua fiica. Aşa a revenit singură în Moldova, încercând să-şi perfecteze actele şi lăsându-şi copilul în grija măicuţelor. În scurt timp, a plecat în Italia, de dorul fiicei sale, dar a trebuit să se întoarcă iarăşi acasă, deoarece maică-sa era grav bolnavă. Când a plecat iarăşi în Italia, nu i-au mai permis să-şi vadă copilul, motivând că a lipsit prea mult timp şi că fetiţa a fost stabilită la un orfelinat.

În prezent, Centrul de plasament face demersuri ca să i se întoarcă fiica. Administraţia centrului spune că femeia nu a renunţat în scris la fiica sa şi că, astfel, nimeni nu are dreptul să-i interzică să-şi ia şi, cu atât mai mult, să-şi vadă copilul. Ina crede cu toată fiinţa că îşi va revedea fiica. Tot ce le uneşte în prezent sunt amintirile şi fotografiile micuţei. Inei îi este teamă că, între timp, fiica sa putea fi înfiată. „Când va creşte, o să-i spun adevărul. Sper să mă înţeleagă”, zice mama.

Revenită în Moldova, Ina a decis că mai vrea un copil, ca să-i aline durerea: „Băiatul seamănă leit cu surioara sa. Toţi îmi spun că seamănă atât de mult, de parcă ar fi de la un tată”.

Când va pleca de la centru, Ina va reveni la părinţi, care o aşteaptă şi o tot întreabă, la telefon, dacă nepotul vorbeşte, merge, ce pozne face. Deşi a fost părăsită de două ori şi nu are pereche, Ina priveşte optimist în viitor: „Copiii îmi dau curaj în viaţă, mă ajută să trăiesc”.

Statul – ultima şansă

Directoarea Centrului de plasament şi reabilitare pentru copiii de vârstă fragedă, Maria Ţăruş, spune că aceasta este prima instituţie de acest tip în R. Moldova. Acum, centre similare sunt şi în alte localităţi, dar nu poate veni încoace oricine îşi doreşte. Cazarea aici este efectuată în temeiul unui demers al autorităţilor locale şi al asistenţei sociale. Aceştia îi contactează şi, dacă sunt locuri libere, familia (mama şi copilul) poate fi adusă imediat, dacă nu sunt locuri – sunt înscrişi în lista de aşteptare. Centrul dispune de opt locuri şi, din acest motiv, se ocupă de cazurile cele mai complicate.

Maria Ţăruş spune că multe tinere vin la centru imediat după naştere, atunci când medicul de la maternitate anunţă despre un posibil abandon. „Majoritatea îşi iubesc copiii, dar nu au unde se duce. Ies din maternitate singure, părinţii nu le primesc, nu au unde locui. Atunci ajung la gândul de a-şi părăsi copilul”, explică directoarea centrului. Majoritatea fetelor, însă, sunt foarte tinere, nu au nici 18 ani. De obicei, orfane, absolvente ale şcolilor internat sau dintre cele care au crescut în familii cu probleme în comportament.

La centru, tinerele pot rămâne timp de 3-6 luni. Aici cu ele lucrează psihologul, educatorul, asistentul. Astfel, atunci când se externează, aceste mame ştiu cum să se protejeze de o sarcină nedorită, cum să aibă grijă de copil, cum să facă o curăţenie, cum să gătească. Niciun cuplu (mamă şi copil) nu a fost externat în stradă. „Ne străduim să soluţionăm problemele tuturor: fie îi ajutăm să se împace cu familia, fie se întoarce tatăl biologic, fie discutăm cu statul, care le dă o locuinţă în chirie şi le ajută să-şi găsească un serviciu”, subliniază Maria Ţăruş. Tot la centru copiii sunt şi botezaţi. Directorul centrului glumeşte: „Toţi suntem cumetri aici”. Psihologul centrului de plasament, Vera Gogu, remarcă faptul că majoritatea tinerelor care vin aici sunt pe cale de a-şi părăsi copilul. De aceea, cel mai important este că aici se dezvoltă ataşamentul dintre mamă şi copil, astfel încât ele nu mai sunt în stare să-şi părăsească micuţii.

Maria Ţăruş este indignată de faptul că, în sec. XXI, mai e actuală mentalitatea primitivă, prin care sunt respinşi copiii născuţi în afara căsătoriei: „E sălbăticie curată. Atunci când ea este abandonată de bărbat, cine, dacă nu părinţii, trebuie să o înţeleagă?”. Tinerele mămici recunosc că sunt fericite că statul le oferă şansa de a fi alături de copiii lor atunci când toţi i-au părăsit.

Olga BULAT