Copii după gratii

De 1 iunie, zeci de copii cu flori în mâini şi lacrimi în ochi şi-au revăzut mamele. Unii, după o despărţire de câteva luni, alţii – de câţiva ani. Pentru Penitenciarul de la Rusca, a devenit deja o tradiţie ca de Ziua Internaţională a Copilului majoritatea dintre cele 265 de femei aflate în detenţie să-şi petreacă o parte din această zi în compania propriilor copii minori.

Pentru Andrei Velesco, această zi a fost cea mai importantă din viaţa lui. O surpriză mai mare decât întâlnirea cu mama sa nu era posibilă. De 16 ani, el doar a sperat că are o familie, pe care într-o bună zi va avea şansa s-o întâlnească. Băiatul a fost abandonat la naştere, a crescut la orfelinat, iar de la vârsta preşcolară se află la şcoala-internat din oraşul Hânceşti.

În prima zi din această vară, băiatul şi-a văzut pentru prima dată mama şi sora, ambele deţinute. Faptul că acestea se află într-o instituţie de detenţie nu l-au întristat pe copil. Pentru a fi posibilă această regăsire, timp de câteva luni au lucrat din greu angajaţii de la şcoala în care învaţă şi mai mulţi activişti din sectorul neguvernamental.

«Este trist fără mamă»

„Nu mi-am dorit niciodată acest copil. Aveam nepoţi de seama lui. Nu am reuşit să fac avort, iar după naştere nici nu l-am văzut. Soţul meu a fost la Cernobâl şi mi-a spus să nu aduc acest copil acasă, pentru că nu va fi sănătos, şi nu a dorit să-l primească. Regret sau nu, acum e altceva, sunt alte gânduri”, a povestit Nina, mama băiatului. De 11 ani i-a decedat soţul, iar de cinci ani se află împreună cu fiica ei în detenţie. Ambele pentru o infracţiune economică.

Sora băiatului, Marina, deşi are două fiice, una de seama lui Andrei şi una cu un an mai mare, când se afla în libertate, a încercat să dea de urmele lui, pentru a-l înfia. «L-am căutat o singură dată, când avea jumătate de an. Mi s-a spus că băiatul va fi înfiat şi că nu are rost să-l mai caut. Aşa am şi făcut», povesteşte sora.

Emoţionat, de cum a intrat în încăperea în care se afla familia sa, a spus că vrea să-şi cunoască mama. Deşi aceasta avea rezerve, a răspuns blând la îmbrăţişarea feciorului, care a cuprins-o fără a aştepta vreun cuvânt. «M-am rugat la Domnul. Mă culcam seara şi plângeam, vroiam să-mi găsesc părinţii, măcar pe mama. Până în ziua de azi n-am ştiut nimic de ea. Este trist fără mamă, fără tată. Simt o mare bucurie acum», şi-a împărtăşit copilul emoţiile.

O întâlnire şi o reintegrare

Andrei a aflat că numele pe care l-a primit la naştere este Pavel. Fără ezitări, el a acceptat ca de acum înainte să fie numit Andrei-Pavel, cum s-a obişnuit el, dar şi cum îl numeşte familia biologică. Până vor ieşi la libertate şi mama şi sora, adică în doi ani, băiatul a aflat că va putea sta cu bunica sa, care a acceptat acest lucru. Între timp, Andrei va trebui să studieze limba rusă, pentru a putea comunica cu mama sa, care nu înţelege româna. Sora Marina a spus că-l va ajuta s-o înveţe.

«A fost foarte greu să dăm de familia lui Andrei, dar cazul lui este unul cu un final fericit», spune Maria Rusu. Aceasta s-a angajat acum şapte luni ca asistentă socială la şcoala unde învaţă băiatul. Misiunea ei era să încerce să găsească rudele copiilor orfani sau abandonaţi şi să-i reintegreze în familie. Ea a fost cea care a bătut pe la uşile autorităţilor şi a aflat că Andrei are mamă şi soră. Anterior, împreună cu diriginta şi educatoarea băiatului au vizitat-o pe aceasta şi au planificat întâlnirea.

Învaţă bine «pentru mama»

Cătălin a venit la Rusca împreună cu bunica sa. Cu toate că ducea două dintre cele patru genţi grele menite mamei, ridica în grabă dealul ce duce spre penitenciar. A venit în vizită cu multe daruri, dar cele mai scumpe sunt diplomele pe care le-a obţinut la sfârşitul anului de studii. Deşi a absolvit clasa a doua, Viorica, mama lui, care stă la închisoare de patru ani, nu l-a văzut niciodată la şcoală. Este mândră că băiatul, care creşte cu bunicii, învaţă bine. «Este foarte bun, după cum n-are alături nici mamă, nici tată…», spune cu tristeţe Viorica. Tatăl băiatului i-a părăsit după ce soţia sa a fost judecată. «El vine numai când este uşor. Nici nu aşteptăm nimic de la el. Sănătate de-o fi», spune bunica copilului.

Andrei îşi vede mama cel puţin o dată la trei luni. Ca să-şi permită financiar să vină relativ des în vizită, bunica se apucă de orice lucru, de cele mai multe ori coase la comandă. Băiatul spune că cel mai mult îşi doreşte ca mama lui să fie acasă, să-l ajute la făcut temele şi să-i fie alături. El a încheiat anul de studii doar cu două note de opt. Acestea au fost cele mai mici. Învaţă bine «pentru mama», care i-a promis că va veni mai curând acasă dacă va avea succese la şcoală.

«Cum iubeşte o mamă, nu poate iubi nimeni»

De 11 ani, Societatea Internaţională a Drepturilor Omului, secţia din R.Moldova, colaborează cu administraţia penitenciarului de la Rusca pentru organizarea unor astfel de întrevederi.

Preşedinta organizaţiei, Liubov Nemcinova, spune că lucrul cu oamenii este foarte dificil, în special cel cu deţinuţii şi cu rudele lor, iar cel mai greu este să convingi rudele să lase copiii să meargă la închisoare. «De multe ori cei apropiaţi ne spun că nu vor lăsa copiii să-şi revadă mama pentru că această a comis ceva rău. Le explicăm că mama, chiar dacă a greşit, nu a făcut niciun rău copilului şi nu trebuie pedepsită în aşa fel. Ea plânge nopţile după copil, iar acesta are nevoie de căldura ei. Pentru un copil este foarte important să ştie că este iubit, iar aşa cum iubeşte o mamă nu poate iubi nimeni», spune preşedinta.

Liubov Nemcinova, după atâţia ani în care organizează asemenea întâlniri, este convinsă că nicăieri în altă parte nu poţi vedea scene în care mamele şi copiii să se îmbrăţişeze cu atâta căldură şi tandreţe. Organizaţia pe care o conduce îşi doreşte să transforme acest gen de întâlniri într-un lucru firesc.

Tatiana EŢCO

[nggallery id=111]