Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Competiţia de la Costuleni

Competiţia de la Costuleni

293-costuleni36 de copii s-au născut în satul Costuleni, raionul Ungheni, iar până la sfârşitul anului – încă 10 bebeluşi vor apărea pe lume în localitate. În timp ce la Chişinău o femeie abia se hotărăşte să nască un singur copil, la Costuleni – sunt cel puţin doi în fiecare familie. După părerea medicilor, unul dintre motive ar fi indemnizaţia unică la naştere, care a fost mărită anul acesta la 2000 de lei pentru cel de-al doilea copil.

Nivelul natalităţii în localităţile rurale a constituit, în 2009, 12,4 născuţii vii la 1000 de locuitori, în timp ce la oraşe acest indicator este de 10,1. Peste 40 de mii de bebeluşi s-au născut în 2009, iar cele mai active raioane în acest sens au fost Criuleni, Ialoveni, Străşeni şi Ungheni.

Cu toate acestea, pentru un spor natural pozitiv, o femeie trebuie să nască în medie 2, 1 copii. Satul Costuleni şi-a îndeplinit această sarcină cu succes, fiind fruntaş anul acesta la numărul de naşteri şi de bebeluşi.

Explozie de bebeluşi

Anul trecut, în satul Costuleni s-au înregistrat 38 de nou-născuţi, iar în primele opt luni ale acestui an – 36. Maria Păduraru, şefa Centrului de Sănătate, a confirmat că există o creştere semnificativă a naşterilor din acest an. „Până la sfârşitul anului, vom mai avea circa 10 copii, în total 46 de nou-născuţi”. Mamele care nasc la Costuleni sunt femei tinere, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani. Principalul motiv al acestui „boom” de bebeluşi este mărirea indemnizaţiei unice la naştere, precum şi starea materială bună a familiilor în care se nasc copii, afirmă Galina Gaitur, asistenta socială din sat. „Familiile în care s-au născut copii anul acesta sunt familii bune. Sunt mame responsabile, care au hotărât benevol să nască. Avem puţine naşteri în familiile social defavorizate”, adaugă asistenta. Dacă te căsătoreşti, te înţelegi în familie şi ai darul să naşti copii, înseamnă că viitorul îţi aparţine, declară primarul satului Costuleni, Veaceslav Obor. Anual, primăria înregistrează 10—15 căsătorii, ne informează primarul, însă cea mai mare problemă a tinerilor din sat este lipsa unui lot de pământ pentru construcţia unei case. În privinţa locurilor de muncă, tinerii nu prea au unde se angaja în sat, însă mulţi pleacă pe trei luni la muncă în Rusia şi apoi revin.

Unul e puţin, doi e ok

La Centrul de Sănătate din sat am întâlnit-o pe Vasilisa Cladco, însărcinată cu cel de-al doilea copil. Femeia de 32 de ani are un băieţel în clasa întâi şi spune că cea de-a doua sarcină a venit pe neaşteptate. Ea este de părere că toate mamele ar trebui să se programeze pentru aşa ceva, deoarece un copil în familie e puţin. Cu toate că soţul său nu are un loc de muncă stabil, Vasilisa zice că se vor descurca. „Cu primul copil nu am beneficiat de indemnizaţie, deoarece m-am adresat târziu, însă acum această sumă este binevenită şi ne va ajuta câtuşi de puţin”. În familie, principalul este educaţia spirituală şi intelectuală, iar pentru aceasta este nevoie de timp, energie şi răbdare.

Banii nu constituie o problemă, mai ales când vrei să faci un copil, conchide femeia. Cea mai tânără locuitoare a satului Costuleni este Gabriela, o fetiţă care a împlinit abia trei săptămâni. Mama sa, Liliana, este fericită că are încă o fetiţă şi spune că o vor creşte aşa cum şi-au crescut şi primul copil. „Au existat momente grele, mai ales atunci când nu erau bani în casă, dar acum ne descurcăm”. Liliana şi soţul său au ridicat o casă pe locul moştenit de la bunica sa, iar acum se descurcă din banii câştigaţi în Rusia, la construcţii. Indemnizaţia pe care o va primi pentru naşterea celui de-al doilea copil este binevenită, zice proaspăta mămică. „Decât deloc…”

„Femeia s-a schimbat”

Potrivit academicianului Gheorghe Paladi, creşterea ratei natalităţii în ultimii ani se explică prin faptul că acum nasc generaţiile născute înainte de anii 90. „În acea perioadă, aveam 90 de mii de naşteri pe an, însă acum au scăzut aproape de două ori”. Cauzele acestui declin demografic constau în schimbarea situaţiei economice şi sociale a familiilor, scăderea ratei fertilităţii femeilor, precum şi în modificarea stării familiale, explică Gheorghe Paladi.

Cu toate aceste creşteri din ultima perioadă, sporul natural al ţării rămâne negativ, iar pentru a schimba această tendinţă, o femeie trebuie să nască cel puţin doi copii. „La noi şi femeia s-a schimbat, deoarece vârsta la care se hotărăsc să aducă pe lume primul copil este din ce în ce mai înaintată. Termină universitatea, fac carieră profesională şi apoi îşi întemeiază o familie”, spune academicinaul.

Una dintre măsurile de stimulare a naşterii celui de-al doilea copil constă în crearea condiţiilor favorabile pentru creşterea şi educarea copiilor, adică ajutorarea tinerilor în obţinerea unei locuinţe, indemnizaţii financiare sporite şi îmbinarea rolurilor parental şi profesional.

Natalia Dabija