Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Citiţi JOI în ZdG

Citiţi JOI în ZdG

În ediția din 6 iulie a Ziarului de Gardă aflați cine sunt proprietarii zonelor de agrement din sânul naturii, unde ne petrecem timpul liber? Reporterii ZdG au aflat cum proprietarii acestor zone și-au construit afaceri prospere pe terenuri arendate sau cumpărate de la stat la prețuri foarte mici. Cine se face responsabil de aceste lucruri și de ce autoritățile închid ochii la asta, citiți în npua ediția a ziarului.

Tot mâine, cunoaște-l pe dirijorul român Cristian Florea care ne-a colorat serile în cadrul evenimentelor organizate în cadrul „Nopților Pianistice”. Ascultă-i povestea de dragoste pe care o poartă în inima sa pentru muzica de calitate, muzica vie care te ajută să vorbești cu Dumnezeu.

Citiți un interviu exclusiv cu tânărul economist Dumitru Vicol, care este plecat de zece ani în Marea Britanie. „Înainte eram mai optimist, iar acum, pe zi ce trece, devin tot mai pesimist, fiindcă nu văd acea ameliorare despre care vorbește actualul partid de la guvernare, nu văd acea stabilitate, nu văd acea creștere a pensiei, văd aceeași sărăcie”, constată Dumitru.

Deși nemulțumirea locuitorilor din Bubuieci este cunoscută de autoritățile de la Chișinău de mai mulți ani, aceștia continuă să ridice din umeri și să se plângă că nu au găsit un loc-rezervă pentru depozitarea sutelor de tone de deșeuri, produse de locuitorii capitalei. Reporterii ZdG au încercat să afle de unde a pornit problema și de ce nimeni nu vrea să-și asume răspundere pentru situația în care am ajuns.

Tot mâine, aflați de ce mia mulți părinți optează pentru educația alternativă pentru copii lor și cât de eficientă este aceasta, implementată în R. Moldova?

Actual: „Fly One”: trei aeronave și mii de pasageri prejudiciați
Politic: Eurodeputat: Cetățenii R. Moldova trebuie să înțeleagă că acești bani sunt meniți să-i ajute pe ei, nu pe oligarhi
Dosar: Manole, incompatibilă cu funcția de judecător: „Este un act de justiție selectivă”
Dosar: Blocul cu 10 etaje construit de familia a doi procurori – dat în exploatare
Exclusiv: Interviu cu Dumitru Vicol, economist: „Nu văd sensul existenței acestui stat. SRL-ul R. Moldova este falimentar”
Reporter Special: Stăpânii zonelor de agrement: afaceri de milioane pe terenurile statului, luate în arendă la prețuri de chilipir
Diaspora: Viziunea francezilor despre refugiați / Diaspora pentru acasă
Zona Publică: Educația: sisteme clasice și alternative
Viața Redacției: Cetățenii vs Politicienii
La Marginea Europei: Deșeurile din R. Moldova – neclintite timp de 25 de ani
La Țară: Inovație în apicultură: colectarea mierii direct în borcan. „Dulceața” afacerii ascunsă în faguri
Oameni: Cristian Florea: „Când faci muzică, ajungi câteodată să vorbeşti cu Dumnezeu”
Circ în Tramvai: Sex virtual, autorizat de Tabără și Plahotniuc?

Editoriale
Aneta Grosu: La funeraliile Mariei Ungureanu

Pe site, articolele vor apărea succesiv, în zilele următoare, după apariția ziarului în chioșcuri. Totodată, pe site nu apar toate articolele din ediția tipărită.