Circ

Iniţiind discuţiile în legătură cu modernizarea curriculumului şcolar la toate disciplinele, inclusiv la limba şi literatura română, Ministerul Educaţiei solicită, evident, şi părerea celor implicaţi în procesul didactic, dar şi opinia specialiştilor de la catedrele de profil.

Astfel, Catedra Limba Română, Lingvistică Generală şi Romanică din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova a organizat, pe 24 februarie, o masă rotundă cu participarea unor specialişti invitaţi de la alte instituţii, în program fiind incluse chestiuni de interes general: modul de prezentare a materiei/conţinuturilor în funcţie de nivelul de instruire (gimnazial→liceal →universitar); coerenţa şi corelarea unităţilor de conţinut; complexitatea materiei abordate, accesibilitatea şi funcţionalitatea prevederilor curriculumului; probleme legate de curriculumul la limba română pentru alolingvi. Părerea multor participanţi a fost că actuala programă este prea încărcată şi dificilă, că limba română aproape că dispare din ciclul liceal şi că şcoala ar trebui să dea mai multe cunoştinţe aplicative, pentru a reduce numărul agramaţilor. Asemenea păreri nu sunt cu totul noi, au mai fost expuse la diverse întruniri şi în presă şi evident că nu sunt pe placul tuturor. De aceea discuţiile se desfăşoară dificil şi nu întotdeauna la obiect, iar acest lucru s-a putut vedea chiar şi la masa rotundă.

Cei prezenţi au fost nevoiţi să asiste şi la o reprezentaţie (aproape că de genul „circ Chapito”) oferită de un grup (de şoc) de profesori / inspectori şcolari şi executată după toate regulile piarului, expuse în lucrările din domeniul semioticii, atât de îndrăgită de autori şi nominalizată în repetate rânduri în curriculum, şi anume cele care oferă diverse scenarii pentru dominarea publicului şi deturnarea de situaţii în cadrul unor întruniri. Ca să dovedim că şi noi suntem cu lecţia la zi la capitolul semiotică, am hotărât să explicăm, în baza spectacolului ce ni s-a oferit pe gratis, cum înţeleg astăzi unii să facă politică (de orice fel, inclusiv educaţională) şi să-şi apere „moşia şi nevoile şi neamul”, pentru a nu-şi pierde poziţiile / privilegiile pe un tărâm sau altul de activitate, dar mai ales pe unul atât de generos cum este şcoala.

Deci, în ordinea în care a fost interpretată varianta pentru Facultatea de Litere, aceste scenarii prevăd: luarea prin surprindere (participarea la masa rotundă a acestor domni, veniţi nu se ştie de unde şi cum, nu a fost nici prevăzută, nici anunţată şi nici coordonată cu nimeni); apariţia spectaculoasă şi zgomotoasă într-un moment neaşteptat, pentru a şoca publicul („echipa” s-a prezentat cu o întârziere de vreo 20 de minute şi a „defilat” prin toată sala spre locurile libere, întrerupând mersul şedinţei şi discursul vorbitorului, căruia, pur şi simplu, i-a închis gura cu tropăiala şi trasul / împinsul scaunelor); intervenţia inopinată şi săritul la luare de cuvânt, neîntrebaţi, înaintea tuturor (uneori chiar fără a ţine cont de observaţiile moderatorului şi de dezaprobarea asistenţei); prezenţa în echipă a unui personaj cu o înfăţişare agreabilă şi cu un cras limbaj de lemn, presărat cu citate, aforisme proprii şi alte „podoabe stilistice”, adecvat tuturor situaţiilor şi ariilor tematice, astfel încât orice inepţie se poate anunţa cu voce răsunătoare, sigură, arogantă (au demonstrat-o deplin membrii grupului, prin intonaţie, priviri, zâmbete sarcastice); enunţarea cu impertinenţă şi cu emfază a unor „sentinţe” pregătite din timp, fără a lua în considerare tema, specificul şi etapa discuţiilor (toate „discursurile” grupului se pronunţau pe ton de mentor, ca adevăr în ultimă instanţă, fluturându-se nişte foiţe şi caieţele pregătite acasă, iar când moderatorul i-a atenţionat că nu prea sunt în temă şi că subiectul discuţiilor a fost precizat la începutul şedinţei, răspunsul a fost unul ce se încadrează perfect în asemenea scenarii – „păi, noi am întârziat” (de fapt, sensul este: de asta am şi întârziat, ca să putem face şi spune ce vrem – vezi supra); „critici dure” şi afişarea „totalei dezamăgiri” că aici nu se face / nu se discută ceea ce trebuie („noi credeam – citeşte: doream să auzim că aici se discută curriculumul, dar se vorbeşte despre altceva”, a spus o doamnă, fără a preciza ce „altceva” se discuta la şedinţă, dar fraza era, probabil, în scenariu şi trebuia pronunţată); întrebări arogante ce au scopul nu de a afla adevărul, ci de „a-l pune în cofă” pe oponent, începute de multe ori acuzator cu sacramentalul de ce?, într-o interpretare verbală, paraverbală şi nonverbală (vezi semiotica), demnă de aplicare în altă parte şi cu mai mult folos pentru patria-mumă („Dacă spuneţi că absolvenţii de liceu sunt agramaţi, atunci cum de i-aţi luat studenţi la Litere? întreba, retoric, o duduie. Se insinua că au fost înmatriculaţi în mod fraudulos, când, de fapt, candidaţii se înmatriculează în baza notelor şcolare, şi nu facultăţile, ci tot liceele decid soarta admiterii în universităţi); pronunţarea de sentinţe, concluzii şi învăţăminte pentru toţi cei prezenţi, cu indicaţii preţioase (NB! pe care nimeni nu le-a cerut) referitoare la ce n-au făcut până acum şi ce au de făcut mai departe (în subsidiar ideea impetuosului „grup de susţinere” – oare al cui să fie? – era că „suntem aici ca să vă dăm o lecţie, să vă spunem, în sfârşit, adevărul”; s-a cerut, nici mai mult, nici mai puţin, ca „această catedră universitară, cu un potenţial atât de mare” să se apuce, în sfârşit, să publice manuale şcolare de alternativă, culegeri de texte şi alte accesorii pentru şcoală, şi, dacă n-ar fi fost deja o oră târzie, probabil, s-ar fi dat şi multe alte reţete salvatoare de neam şi de ţară).

Scenariul descris e flexibil. El poate fi completat, modificat, ajustat, la discreţia utilizatorului. El are doar conţinuturi recomandate, vorba curriculumului în discuţie. Există în arsenalul piarului şi alte tehnici, cum ar fi scrisori de revoltă, ieşiri în stradă, apeluri, contestări etc. Toate acestea pot constitui deliciul publicului şi al presei, dar, din păcate, nu contribuie cu nimic la rezolvarea problemelor existente, ci doar simulează o activitate intensă, atunci când nu se doresc discuţii la obiect şi se refuză orice argument al oponentului.

Irina Condrea,
doctor habilitat în filologie