Cine şi de ce îşi omoară pruncii?
Ce împrejurări determină o mamă să-şi ucidă propriul copil? Să fie sută la sută vina femeii pentru astfel de crime?
Acum o săptămână, femeia din Căuşeni care, în aprilie 2011, şi-a omorât copilul nou-născut, lovindu-l mortal în regiunea capului, apoi aruncând cadavrul în WC-ul din curte, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare. Din probele acumulate de procurori s-a stabilit că tatăl copilului, în ajunul incidentului, a insultat-o pe femeie şi a refuzat recunoaşterea paternităţii, fapt ce a determinat-o să comită crima. Procurorii au subliniat în instanţă că inculpata e dintr-o familie social vulnerabilă, are doi copii minori şi locuieşte împreună cu alte 8 persoane într-o casă.
Sentinţa instanţei de judecată îi nemulţumeşte pe procurori, aceştia calificând-o drept excesiv de “blândă”, din care cauză sunt decişi să o conteste la Curtea de Apel. De cealaltă parte, experţii şi specialiştii din instituţiile statului, abilitate cu soluţionarea unor astfel de probleme, au păreri împărţite.
Procuror: „E o pedeapsă excesiv de „blândă””
Codul Penal, în art. 147, ce se referă la pruncucidere, spune că “omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul sau imediat după naştere, de mama care se afla în stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere, se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani”.
„În urma expertizei medico-legale s-a constatat că femeia se afla într-o stare de tulburare fizică şi psihică, cauzată de naştere, iată de ce această infracţiune cade sub incidenţa art. 147”, spune Ion Oboroceanu, procuror de Căuşeni. El, totuşi, consideră excesiv de “blândă” sentinţa în temeiul căreia femeia ar putea ajunge după gratii doar dacă, timp de un an, va comite vreo abatere de la lege. “Sunt un promotor al drepturilor omului şi consider că nimic nu poate justifica un asemenea gest – curmarea vieţii unui copil nevinovat! Aşteptăm sentinţa redactată şi motivată din partea instanţei de judecată. Sper că se va lua o decizie corectă, echitabilă, bazată pe probe”, a conchis procurorul.
Expert: “E o decizie corectă”
Vanu Jereghi, directorul Institutului pentru Drepturile Omului (IDOM), consideră că ceea ce a comis femeia este, indiscutabil, grav, dar decizia de a fi condamnată la un an de închisoare cu suspendare ar fi una corectă. “Femeia are acasă încă doi copii, care au nevoie de mamă. Ar trebui să vorbim despre acest caz reieşind din condiţiile de viaţă pe care le are şi de care este responsabilă atât ea, cât şi statul. Închipuiţi-vă că femeia ar fi condamnată la 3 ani de închisoare. Ar fi o soluţie? Nu. Nici pentru copii, care ar risca să crească fără mamă, nici pentru condamnată. Pedeapsa penală, teoretic vorbind, ar trebui să însemne reeducarea persoanei, realitatea, însă, e alta. Ar fi indicat ca instituţiile abilitate să se implice activ pentru ca femeia să se integreze. Astfel de cazuri mai au loc şi din cauză că persoanele, cuplurile nu cunosc remedii de protecţie elementare”, susţine Jereghi, precizând că “de cele mai multe ori, procurorii nu au abilităţi de investigare a unor astfel de cazuri – nu consultă medicii; la rândul lor, medicii nu se implică în comentarea cazurilor. Dacă ar vedea cu adevărat drama prin care trec femeile, probabil, s-ar lua decizii mai eficiente”.
Ignoranţă privind protejarea de sarcinile nedorite
A planifica apariţia unui copil, la momentul potrivit, a ne informa despre metodele contraceptive existente, despre infecţiile cu transmitere sexuală, a preveni sarcinile nedorite, avortul – iată o parte dintre paşii care presupun Planificarea Familiei şi de care partenerii trebuie să ţină cont. Potrivit Victoriei Cibotaru, medic obstetrician-ginecolog, “o parte dintre sarcinile nedorite, care se pot termina şi cu cazuri de pruncucidere, au loc deoarece partenerii din categoriile social vulnerabile nu au bani pentru contraceptive, dar şi din cauza ignoranţei acestora privind protejarea de sarcinile nedorite”. Medicul spune că “pentru prevenirea unor astfel de situaţii, dar şi pentru o bună consultaţie vis-a-vis de sănătatea reproducerii, în R. Moldova sunt deschise 12 Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor, care oferă informaţii necesare privind maladiile sexual-transmisibile sau sarcinile nedorite. De asemenea, pentru orice persoană care doreşte să se informeze, să discute despre sănătatea sa reproductivă sau să se consulte cu specialiştii, în fiecare raion funcţionează Cabinete de Sănătate a Reproducerii, precum şi 4 Centre de Sănătate a Femeii: la Chişinău – Centrul “Dalila”, la Drochia – Centrul “Ana”, la Cahul – Centrul “Virginia” şi la Camenca – Centrul “Nadejda”. Totodată, medicul a mai precizat că, recent, din partea Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA), a fost oferită o donaţie de prezervative, pastile hormonale şi alte contraceptive. Acestea se repartizează prin Cabinetele de Sănătate a Reproducerii, după care, medicii de aici, în colaborare cu medicii de familie şi asistenţii medicali, care cunosc situaţia persoanelor, a cuplurilor social vulnerabile, completează o listă în baza căreia urmează ca această categorie să beneficieze gratuit de contraceptive.
„Trebuia să dea copilul spre adopţie”
Cu referire la cazul de la Căuşeni, Veaceslav Moşin, specialist principal în planificarea familiei la Centrul Naţional de Sănătate a Reproducerii şi Genetică Medicală (CNSRGM), spune că este unul inuman. “Niciun animal nu procedează aşa. Că a trăit în condiţii grele? A fi om nu înseamnă că trebuie să ai condiţii bune de trai… Trebuia să dea copilul spre adopţie sau într-un centru de plasament”, a spus Moşin. Totodată, acesta a precizat că “pentru a evita asemenea situaţii, în alte ţări lucrează toată lumea pentru planificarea familiei – organizaţiile statale, care vin cu diverse ajutoare şi campanii eficiente de informare, societatea, care se implică activ şi nemijlocit, mass-media – prin informaţii şi campanii sociale. La noi, însă, la TV vedem doar confruntări politice, şi pe urmă spunem că medicul e vinovat pentru că nu l-a informat… Cred că 80% ţine de educaţie, şi anume cea obţinută în familie, în şcoală, prin intermediul presei”, a conchis Veaceslav Moşin.
„Fapta de ucidere a copilului nou-născut este considerată în majoritatea statelor lumii un pericol social sporit, pentru că se referă la viaţa persoanei fizice ca valoare socială supremă. Este important să înţelegem ce stă la baza acestui fenomen. Sărăcia, tulburările psihice, inumanitatea, degradarea? Totuşi, la origine stă educaţia, mai bine zis – lipsa de educaţie, inclusiv lipsa educaţiei pentru sănătate şi a celei sexuale. Lipsa acestora în curricula şcolară, lipsa comunicării în familie pe subiecte de pubertate, parentalitate, comportament în siguranţă poate genera cazuri de pruncucidere sau, într-un caz mai “fericit”, abandonul nou-născuţilor.
Din 2005, când a fost eliminată, prin concurs politic şi bisericesc, disciplina deprinderi de viaţă din programa şcolară, guvernul nu mai are curaj (sau nu are interes) să educe o generaţie sănătoasă, cu un comportament responsabil, dar şi să răspundă angajamentelor internaţionale asumate asupra educaţiei pentru sănătate”, explică reprezentantul adjunct al UNFPA în Moldova, Boris Gâlcă.
Condiţiile de trai vs pruncucidere
„O bună parte din femeile care îşi ucid copiii provin din familii vulnerabile, dezorganizate – nu au un domiciliu sau un loc de muncă stabil şi trăiesc în concubinaj ori rămân însărcinate în urma unor relaţii întâmplătoare. Există, pe de altă parte, cazuri ale unor minore sau tinere care îşi încep viaţa sexuală mai devreme şi, neavând bani să-şi plătească un avort, dar mai degrabă din cauza ruşinii, recurg la pruncucidere”, spune Vera, asistentă socială. Pe marginea acestui caz dânsa consideră că “şi localnicii, dar în special asistenţii sociali, indirect, au o parte din vină. Cum să vezi că pun hainele pe gard după ce le-au spălat şi să nu ajuţi acea familie – să le dai o funie, cum să vezi că nu au o bucată de pâine, şi să nu le întinzi mâna, să vezi că trăiesc într-o sărăcie de nedescris, şi să nu încerci să mobilizezi societatea, să apelezi la instituţiile responsabile în acest sens, ca să le fie ruşine că nu s-au autosesizat la timp?! Bineînţeles, sunt şi cazuri de pruncucidere când femeia şi-a omorât cu luciditate copilul, şi are o condiţie materială decentă – atunci cred că se impune o pedeapsă mai aspră, dar şi atunci trebuie de analizat în detaliu circumstanţele. Însă, în condiţiile în care nimeni nu ajută un om să iasă din impas… Mai cu seamă dacă are şi alţi doi copii care trăiesc în mizerie… Să vedem greşelile şi s-o pedepsim e foarte uşor. Societatea noastră este indiferentă, la fel ca şi instituţiile responsabile în acest sens”, a conchis asistentul social.
„Dumnezeu va hotărî ce pedeapsă va primi”
„Conform moralei creştine, pruncuciderea e un păcat grav, care încalcă porunca divină: să nu ucizi! Din păcate, în zilele noastre noi hotărâm pentru nou-născut – să trăiască ori nu, ceea ce nu este corect, indiferent că-i vorba de avort ori pruncucidere, care de fapt e acelaşi păcat”, ne spune părintele Nicolae Burlacu. Duhovnicul crede că “dacă femeia ar fi apelat înainte de aceasta la un preot, s-ar fi mărturisit, şi-ar fi împărtăşit durerea, s-ar fi sfătuit, nenorocirea putea fi evitată”. Totodată, potrivit preotului, “multe tinere spun că recurg la asemenea gesturi din motive financiare – Mântuitorul nostru s-a născut în iesle, unde creşteau dobitoacele, într-o sărăcie de nedescris. Cred că e vorba despre o durere, o tristeţe interioară, o îndepărtare de Dumnezeu şi o înclinare la lumea materială”, spune preotul. Cu referire la pedeapsa care ar trebui aplicată celor care recurg la pruncucidere, părintele spune că “Dumnezeu va hotărî pedeapsa, dar până atunci femeia are şansa să se îndrepte. El mai dă o şansă prin pocăinţă, deplângerea păcatelor şi evitarea acestora”.
Potrivit MAI, în 2011, în R. Moldova au fost înregistrate 6 cazuri de pruncucidere: 2 – la Chişinău, 2 – la Cahul şi câte un caz la Nisporeni şi Ungheni. În 2010, au fost înregistrate 8 cazuri de pruncucidere, iar în 2009 – 5. În cele mai multe cazuri femeile şi-au îngropat copilul în cimitir, strangulat, asfixiat cu perna, punga, iar în unele cazuri pruncii au fost aruncaţi în WC-ul din curte sau din tren, la gunoi sau în canalizaţie.
În prezent, în penitenciarele din R. Moldova nu este deţinută nicio femeie pentru pruncucidere.
Oxana Colţa
