Cim Pom – taxidermie în stil japonez

Rău au mai ajuns şobolanii din Tokio, dacă asupra lor se năpustesc haite de artişti, vânându-i, lovindu-i cu măciuci, ca mai apoi să-i împăieze, să-i vopsească în galben, înroşindu-le doar pomeţii, să le înfigă sârme în coadă, pe care apoi să o îndoaie în formă de zigzag şi, în final, să  fie expuşi  în galerii de artă. Evident, împăiaţi fiind, chiţcanilor nu le mai pasă că seamănă cu drăgălaşul de Pikaciu, renumitul erou al serialului de desene animate cu monstruleţii Pokemon.

N-au scăpat nici ciorile de mâna acestui grup de artişti, care se cheamă – Cim↑Pom (din jp.: ţurică) – deveniţi peste noapte şi păsărari.

Dar să le iau pe rând. Singurul lucru pe care-l au în comun oamenii, guzganii şi ciorile este gunoiul – afirmă Ryuta Uşiro, liderul grupului alcătuit din şase tineri, apărut în scena artistică japoneză relativ recent – din 2005.

Ideea guzganului dermoplastiat în postura drăgălaşă a lui Pikaciu le-a venit în minte după ce şi-au dat seama cât de mult se aseamănă gagicile cochete din Şibuia – un cartier Tokioit ticsit cu magazine de hăinărit – cu şobolanii care se aciuează prin aceleaşi locuri. În 2005 moda dicta costume de carnaval inspirate de personaje din desene animate, în special de şoricei sau pokemoni. Studiind puţin fenomenul rozătoarelor din Tokio, artiştii au fost surprinşi să descopere că a apărut o specie nouă de şobolani, imună la otrăvurile folosite în mod obişnuit în eradicarea lor.

Lucrătorii de la companiile de exterminare au supranumit această specie nouă – super☆şobolan. (Ideea de a insera o steluţă în numele noii specii aparţine Cim↑Pom şi vrea să inducă o atmosferă de glamour, deşi nu-i exclus să fie şi o încercare de a recicla simboluri intens folosite în mişcările reacţionare ale noii stângi din anii ’60—’70. Aşa insinuează criticul de artă Edan Corkill, afirmând că schimbările drastice pe care societatea japoneză e nevoită să le înfrunte în prezent: dezvoltarea economică spectaculoasă a Chinei, internaţionalizarea rapidă, populaţia în descreştere, micşorarea fondurilor de pensii, ucigaşii din plictis etc., se pot asemui doar cu schimbările sociale majore cu care ţara soarelui răsare s-a ciocnit în anii ’60. Prin proiectele lor Cim↑Pom au crestat ireparabil imaginea de sine a naţiunii japoneze, de armonie prosperă, redând subversiunii sociale statutul de gen grăitor de expresie artistică.

Nici gagicile, nici şobolanii nu vor dispărea prea curând din peisajul tokiot, şi-au zis cei de la Cim↑Pom, iar de aici n-a mai fost departe până să le vină ideea, mai mult în glumă, de a prinde şi dermoplastia acest isteţ super☆şobolan. Dar n-a fost uşor să prinzi un super☆şobolan, şi artiştii erau gata să se lase bătuţi, când, au zărit un bărbat care lucra la un restaurant unde se servea ramen – supă cu tăiţei chinezeşti – care ieşise să scoată gunoiul într-o ulicioară din spatele localului. A lăsat pungile în movilă şi, neaşteptat, a început să lovească cu un băţ sacii de plastic. (În Tokio gunoiul este segregat minuţios şi scos în stradă la ore fixe înainte să fie colectat de către gunoieri.) Omul încerca, de fapt, să gonească guzganii! Artiştii au făcut la fel şi în 20 de minute, cică, au găbjit tocmai 5 rozătoare măricele… leşurile cărora au şi ajuns pikaciuuri.

O altă lucrarea a lor – Negru de moarte – e un videoclip în care artiştii mână o motoretă prin Tokio, ţinând în mâini o cioară împăiată, iar printr-un megafon difuzează croncănitul unei ciori prinse în clapcă. Ciorile sălbatice, auzind şi văzând aşa ceva, se adună în cârduri imense, zburând deasupra motoretei, vrând să-şi salveze consoarta, dar neavând, totuşi, curajul de a o face. Cerul e acoperit cu desăvârşire de păsările negre, exact ca în filmele lui Hitchcock. Probabil, a fost o sfidare la adresa primarului de Tokio – Şintaro Işihara, poreclit ucigaşul de cioroi, căci a promis alegătorilor că va scăpa capitala de aceste păsări. În film apar şi câteva microbuze cu poliţişti, care ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva această asmuţire este o încălcare a ordinii publice. Dar chiar de ar fi, poliţia japoneză a decis să se ţină deoparte. Unii pot interpreta actul celor de la Cim↑Pom ca fiind chiar mai rău decât o încălcare a ordinii publice, căci au provocat conştient furia naturii. Ciorile sunt vizibil înfuriate pe tineri. Artiştii afirmă, însă, că titlul lucrării te duce cu gândul la altceva: la moartea unui mafiot, sau la ciorile care zboară deasupra unui răufăcător aflat pe moarte. Totu-i muritor pe lumea asta, nu? Băieţii (de fapt, este şi o fată printre ei) au făcut şi alte bazaconii la adresa primarului – de pildă, eliberând ciorile prinse în clapcele orăşeneşti sau organizând proteste şuguielnice sub lozinca „salvaţi ciorile” în faţa casei lui Işihara.

Anul trecut cei şase au dat iar lovitura, punând într-o încăpere fără uşi (de doar 3x2x2 m), înălţată special într-o galerie de artă, un om (Toşinori Mizuno-membru Cim↑Pom), un şobolan şi o cioară. Cei trei trebuiau să coabiteze împreună pe parcursul a 3 saptămâni întregi. Ca să încâlcească şi mai mult iţele, întemniţaţii trebuiau să se hrănească din resturi alimentare provenite din gunoiul tokiot, care li se livra zilnic de pe stradă. Comportamentul lor putea fi urmărit cât era deschisă galeria printr-o oglindă feniciană. Cioara a murit peste 2 saptămâni, dar Mizuno şi şobolanul au rezistat până la capăt.

Am prezentat doar câteva dintre numeroasele lucrări contestatare semnate de Cim↑Pom. Sunt acţiuni care stârnesc dezgust, care oripilează, dar la fel de mult amuză şi dau de gândit…

Teodor AJDER, psiholog