Ce se ascunde sub pretinsa reformă a spitalelor?

Reforma spitalelor, un proiect anunțat la 27 iunie 2017 de către Ministerul Sănătății, fără dezbateri și transparență decizională, a și demarat. La 10 iulie Guvernul a examinat și aprobat unanim avizul pozitiv la proiectul de inițiativă legislativă a modificărilor la Legea ocrotirii sănătății nr.411-XII din 28 martie 1995 a unui grup de deputați în Parlament (Sergiu Sârbu, Boris Golovin și Igor Vremea) sub nr. 448 din 30 noiembrie 2016, inițiativă demarată 8 luni în urmă. Că proiectul dat fost elaborat cam în taină, dar și grabă demonstrează și obiecția dnei Lilia Palii, secretar general al Guvernului asupra faptului că Cancelariei de Stat nu i s-a cerut aviz, o procedură de fapt obligatorie pentru orice inițiativă legislativă.

Proiect de lege fără avize, fără dezbateri

Pe site-l Parlamentului nu există nicio informație – nici avize ale comisiilor permanente de specialitate sau altor organe, așa ca Centrul Național Anticorupție. Nu e clar dacă în perioada acestor 8 luni Parlamentul sau autorii au organizat dezbateri, așa cum spune legea. Și aici ceață.

În ce constă totuși inițiativa? În centralizarea absolută a celui mai mare, serios și bănos segment al sistemului de sănătate – cel spitalicesc. În transferul tuturor spitalelor municipale și raionale din jurisdicția Fondatorilor actuali – autorităților publice locale/consiliilor locale. Dacă proiectul va fi votat de Parlament, și nu am niciun dubiu că nu va fi, în țară va exista doar un singur Fondator pentru toate spitalele publice, dar și cele de învățământ medical (cu excepția instituțiilor de asistență medicală primară și celor departamentale) – Ministerul Sănătății. Aceasta înseamnă că de astăzi înainte orice spital public se va institui doar prin decizia ministerului, iar conducătorii tuturor instituțiilor spitalicești publice vor fi selectați, numiți și eliberați din funcție doar de minister. Autorităților publice locale li se oferă dreptul de a îndruma subdiviziunile de interes local, dar doar în lista competențelor sale, care nu sunt prea multe la acest subiect. Ce spun Fondatorii, pe nimeni nu interesează. Nici măcar pentru formalitate.

Autorii inițiativei propun ca toate bunurile (clădiri, echipamente, etc) cât și terenurile să fie transmise cu titlu gratuit din proprietatea autorităților publice locale în cea statului, venind cu modificări și la Legea nr.91 din 05.04.2007 privind terenurile proprietate publică și delimitarea lor. Ministerul Sănătății respinge aceste modificări, cu referire la cu totul o altă Lege nr.121 din 04.05.2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, argumentând precum că nu autoritățile administrației publice locale dețin aceste bunuri, ci cele administrativ-teritoriale (!!!). Astfel, lucrurile devin și mai neclare, deoarece Legea privind deetatizarea proprietății publice se referă cu totul la altceva – la procesul de deetatizare, adică de transmitere a patrimoniului public în proprietate privată. Ce are deetatizarea aici în raport cu bunurile/terenurile tuturor spitalelor? Se planifică cumva privatizarea lor, așa, puțin mai voalată? Deci, lucrurile și mai tare intră în ceață.

Centralizarea absolută a spitalelor

Deci, avem propusă o reformă care pe moment nu face altceva nimic decât bagă absolut toate spitalele din țară (cu singura excepție a celor departamentale) sub un singur Fondator – Ministerul Sănătății, în niște condiții de loc clare, ceea ce în lume este cunoscut sub un singur nume – centralizare. Centralizare totală, pe care nici sistemul sovietic de sănătate Semasko nu a cunoscut-o, deoarece toate spitalele raionale și municipale se aflau în subordinea puterii locale de atunci – a Comitetelor executive a Sovietelor locale de deputați ai poporului. Acest pas, dacă va fi făcut, va intra ca o pagină neagră în istoria sistemului național de sănătate, și așa destul de slab și șubred. Despre ce stă cu adevărat în spatele acestei reforme, puțini sunt inițiați. Majoritatea sunt atrași naiv în realizarea. Vor fi folosiți și aruncați la finalizarea așa-zisei reforme.

Grav e și faptul că Ministerul Sănătății, în avizul său prezintă drept argumente un calambur de fraze. Ne are de naivi sau documentul a fost pregătit în prea mare grabă? Ministerul relatează că modificările propuse (adică centralizarea) îi va oferi lui, ca organ central de specialitate și responsabil de elaborarea și promovarea politicilor în domeniul sănătății, posibilitatea de a-și exercita atribuțiile și a implementa politicile statului în domeniu, inclusiv prin decentralizarea serviciilor medicale și aducerea acestora mai aproape de pacienți, conform necesităților populației. Cum e posibil să centralizezi tot serviciul spitalicesc și să prezinți aceasta drept descentralizare? E un calambur fără logică. Nota informativă duce lipsă de argumente profesioniste, nemaivorbind de prezența vre-unui calcul al cost-eficienței pentru o așa reformă masivă. Totodată, nicăieri în țările economic dezvoltate ministerele de sănătate nu se ocupă cu gestionarea instituțiilor, ci doar cu elaborarea și promovarea politicilor în domeniu.

În lume, spitalele locale sunt subordonate autorităţilor locale

Acesta a fost pasul nr.1. Următorul reiese din primul și se numește regionalizarea spitalelor. Ăsta de asemenea e în ceață. A fost anunțată noua structură a rețelei spitalicești, rezultată dintr-o simplă comasare a mai multor spitale, adunate și puse la un loc după nu se știe care reguli, și prezentată drept regionalizare a serviciilor spitalicești. Iarăși, și aici are loc centralizarea absolută, deoarece definiția regionalizării în teoria de planificare a sistemelor de sănătate după Mosby este următoarea: “Regionalizarea este organizarea unui sistem de furnizare a serviciilor de sănătate într-o regiune pentru a evita dublarea costisitoare a serviciilor și pentru a asigura disponibilitatea serviciilor esențiale”. Regionalizarea este o metodă de a furniza asistență medicală spitalicească de înaltă calitate și eficientă din punct de vedere al costurilor celui mai mare număr posibil de pacienți, prin evitarea suprapunerii serviciilor, îmbunătățirea alocării resurselor și valorificarea economiilor de scară largă. Sloganul scurt al regionalizării este “A avea pacientul potrivit la locul potrivit și timpul potrivit”. Iar a unei regionalizări moderne este „A avea resursele potrivite pentru pacientul potrivit la locul și timpul potrivit”. Simplu de tot. Și deoarece sistemul nostru național de spitale constă dintr-o suprapunere și dublare a unor servicii în unele regiuni, pe fonul insuficienței furnizării acestora în altele, dar și lipsa modernizării lor, regionalizarea este una din soluțiile salvatoare. Dar cu condiția realizării unei regionalizări adevărate, ca la carte. Și despre aceasta se discută ani buni de zile. S-au făcut studii de fezabilitate, cu calcule, propuneri, care, până la urmă nu au fost luate ca bază. Ministerul propune comasarea absolut tuturor spitalelor prin crearea a 19 spitale noi în locul celor 71 spitale publice existente. Dar e un truc doar – ele nu dispar, ci sunt înghițite. Schimbarea cu locul a elementelor unei ecuații nu schimbă rezultatul ei. Și un spitalul local, rural ca în cazul celui din Cărpineni nu poate fi filială a unui spital regional. E o aberație. Nu poți desconcentra într-o casă rurală cu nume de filială regională servicii moderne de calitate. Spitalele locale, axate mai mult pe tratamentul maladiilor cronice, pe îngrijiri paliative sau servicii de geriatrie sunt în lume în subordonarea puterii locale, or asta e logic. Comunitatea își aduce contribuția la dezvoltarea, întreținerea și oferirea serviciilor medicale spitalicești membrilor comunității proprii. Și aceasta nu are nicio intersecție cu regionalizarea care ar însemna pentru Moldova construcția de la zero a câtorva spitale moderne, dar și re-ingineria întregului proces de tratament, utilizarea eficientă a tehnologiilor de informare, cunoștințe și abilități noi, dezvoltarea echipelor eficiente, coordonarea îngrijirilor în funcție de condițiile pacientului. Cele mai mari provocări ale regionalizării sunt timpul, distanța, geografia localităților, accesul limitat la informație în unele regiuni, lipsa cadrelor medicale, maldistribuția resurselor, drumurile, etc. Ministerul nu a făcut public niciun document referitor la restructurarea paturilor pe interior, și nici la necesitățile în personal medical, dacă există lipsă sau poate surplus la unele specialități. Orice reformă duce în sine o încărcătură socială enormă, și aici e vorba de cadrele medicale pe care, volens-nolens, ea le atinge. Câți medici lipsesc și ar trebui pregătiți, instruiți sau angajați? Câți sunt în surplus, și atunci ar fi necesară reprofilarea lor? Aceasta impune oferirea unor stimulente, motivații ca medicii să fie dispuși să-și schimbe locul de muncă, ba chiar și de trai. S-a prezentat o așa analiză? Nu.

Costurile reformei nu au fost făcute publice

De asemenea un alt element nou apare în crearea unui spital polivalent cu circa 2 mii juma de paturi care include aceeași comasare – a Spitalului Clinica Republican, Institutului de Cardiologie, Institutului de Oncologie, Institutului de Neurochirugie și Centrului de Diagnosticare Medicală. Cu scopul că ar influența minimalizarea costurilor, inclusiv administrative și eficientizarea activității. Fals! La comasarea spitalelor de obicei se recomandă să se aleagă acele tipuri de servicii care se complementează unele pe altele, reducând astfel cheltuielile. Nu prea se va reuși complementarea serviciilor de cardiochirugie cu cele de chimioterapie, și nici ale celor de neurochirugie cu cele de alergologie

Dar cel mai mare semn de întrebare trezesc costurile proiectului, despre care nimeni nu pomenește nimic. Calculele specialiștilor care au proiectat spitale regionale pentru România vorbesc de un cost de 200 mln de Euro pentru un spital cu 1000 paturi. Dacă se construiesc 8 sau chiar 11, suma devine una fantastică pentru Moldova – de miliarde de Euro.

Tot ce a rămas oamenilor care mai trăiesc în această țară e sănătatea lor, iar personalului medical – profesia pe care o dețin și decizia pentru așa gen de reforme devine e o responsabilitate mare. Regionalizarea serviciului spitalicesc trebuie să devină o propunere câștigătoare pentru Moldova, și nu o pierdere, o speranță că se poate și la noi și nu o nouă dezamăgire.

Ala NEMERENCO, doctor în medicină

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *