“Ce cunoaşteţi voi despre greutăţi?”

Persoanele cu dizabilităţi sunt uneori mai puternice decât cele perfect sănătoase. Modul în care luptă şi se adaptează la condiţiile vieţii le transformă în modele demne de urmat pentru mulţi oameni. Alexandru din Hânceşti este în scaun cu rotile, dar munceşte şi vrea să îi ajute pe alţii. Aliona, o copilă invalidă găsită la gunoişte, a crescut doar cu visul să aibă propriii copii, pentru a demonstra cel mai frumos sentiment matern.

Alexandru locuiește în orașul Hâncești  la etajul doi al unui bloc de locuit. În ziua în care a absolvit liceul, a suportat o traumă şi astfel a păşit pe drumul vieţii independente în scaunul cu rotile.

Un început de drum diferit

Zorii absolvirii liceului i-a întâlnit la spital, unde a suportat o operaţie costisitoare şi complicată. A urmat o perioadă lungă şi chinuitoare de regim la pat. Abia peste un an de muncă și insistență din partea apropiaților, Alexandru a reușit să se așeze într-un scaun cu rotile, ca să se poată deplasa prin casă. “M-au ajutat foarte mult mama, fratele și prietenii. Ei mi-au fost în preajmă. Datorită insistenţei lor sunt acum plin de viaţă”.

Faptul că Alexandru a avut posibilitatea să se deplaseze prin apartament a adus noi perspective în viaţa sa. A avut acces la calculator şi a făcut uz de reţeaua de internet nu doar pentru a comunica, ci şi pentru a găsi câte ceva de muncă chiar în condiţiile în care se afla. Dar mai avea un mare vis – să poată ieşi vreodată singur din casă.

Pentru fratelele său Dumitru blocajul lui Alexandru la etajul doi şi imposibilitatea de a ieşi din bloc a fost un prilej de frământări, dar şi de identificare a unor soluţii creative.

Un ascensor pentru un frate

Dumitru este căsătorit și locuiește în blocul de alături. Pentru a-i crea fratelui său condiții de accesibilitate, Dumitru, împreună cu prietenii, a decis să monteze un ascensor, care într-o lună a și fost asamblat de mâinile lor. “Datorită acestui dispozitiv am reuşit în sfârşit să ies din apartament. Pe scări, de la etajul doi, nu aş fi reuşit niciodată, căci nu există posibilităţi”.

Astfel Alexandru poate să iasă din casă în orice moment. Pentru asta, el iese la balcon, urcă în cabina ascensorului exterior, iar cineva îl ajută cu tastarea butonului de urcare sau coborâre”.

Dumitru spune că acest ascensor a adus mai multă justiţie pentru fratele său. “Din momenul accidentului el nu a intrat măcar într-un magazin. Pentru că aceste structuri nu sunt adaptate. Deseori îl deservesc oamenii din jur sau iese vânzătoarea și-i aduce cumpărăturile necesare. Am fost cu el la cinematograful “Patria” din Chișinău, dar din păcate el a stat pe scări, căci locuri pentru invalizi nu există”.

Acum, având acces la calculator, dar şi posibilităţi de a ieşi din casă, Alexandru mai are un vis: să ajute alte persoane ajunse în situaţii dificile. “Eu aș vrea să lucrez cu oameni care au aceleași dificultăţi ca și mine. Aș putea să-i susțin moral și să le explic cum ar putea să se adapteze mai uşor la viața cotidiană, căci eu am deja șase ani de experiență în scaunul cu rotile. Aș vrea să-i învăț cum să depășească această stare de izolare”.

Alexandru spune că nu poate înţelege oamenii care se pot deplasa pe picioare şi se plâng  de viață grea. “Eu îi privesc, îi ascult cu atenție, dar în sinea mea mă întreb: Ce cunoașteți voi despre greutăți? Nu vreau să doresc nimănui zilele noastre, dar aş vrea ca demnitarii noștri să stea (sănătoşi cum sunt) o lună de zile în scaun, ca să  înţeleagă cum trăim şi ce simţim noi. Poate li se va schimba părearea despre pensiile pe care le primim şi ar îmbunătăţi poate calitatea serviciilor pentru noi”.

Fetiţa de la gunoişte

Dacă în cazul lui Alexandru membrii familiei sunt cei care îi oferă ajutorul, atunci Aliona a devenit invalidă cu efortul celor care i-au dat viaţă.

S-a născut sănătoasă, dar într-o familie complicată. Într-o bună zi mama ei a hotărât să o abandoneze. Aliona a fost găsită într-un sfârşit friguros de noiembrie, la gunoiştea unei fabrici de carne. “După asta mi s-au inflamat picioarele. Medicii au depistat puroi. Am devenit invalidă”.

Aliona a avut noroc de o altă mamă, una vitregă, care a fost mai bună decât cea naturală. “Era mică, bolnavă și avea nevoie de ajutor. Cum puteam să mă gândesc la un alt copil, dacă trebuia să îngrijesc de ea. Mai apoi, soțul s-a recăsătorit și noi am rămas pe drumuri, fiindcă ne-au dat afară din casă. Am trăit pe la gazde. Era greu și eu am decis să plec la muncă pentru a ne descurca financiar”. Acum doamna Ioana lucrează verile în Ucraina, la munci agricole, ca să o poată ajuta pe fiica adoptivă.

“Angajăm femei cu aspect plăcut”

Nici Aliona nu stă fără muncă. Iniţial a încercat să se angajeze într-o instituţie, dar a fost respinsă. “Mi-au spus că au nevoie de persoane cu un exterior mai plăcut. Ştiam  că nu corespundeam unor asemenea cerințe. Când am auzit aşa ceva, m-am descurajat și mi-am pierdut încrederea că mă pot angaja. Am urmat cursuri de manichiuristă, prin intermediul asociației “Motivație”, și astfel îmi câștig și eu existența”.

Ion Bulicanu, de la centrul de asistență juridică pentru persoanele cu dizabilități, ne-a declarat că “nicio persoană nu poate fi discriminată pentru faptul că are dizabilităţi. Angajatorul poate fi dat în judecată pentru acest fapt. Acum, avem un proiect în baza căruia încurajăm persoanele care doresc să se angajeze în câmpul muncii să beneficieze de consultații la această temă”.

Între timp, Aliona a decis să îşi realizeze visul cel mare – vroia să devină mamă şi să îşi materializeze dragostea maternă.

“Eu n-o să vă cer nimic”

“Am vrut să dovedesc lumii  că sunt aptă pentru a da naștere și a educa copii. Atunci când m-au văzut medicii însărcinată eram deja în luna a opta. Eram sigură că n-o să poată interveni pentru întreruperea sarcinii, dar oricum mi-au propus să-l dau la stat. Eu am zis: Nu! Eu o să nasc și n-o să vă cer nimic și nici n-o să mă plâng de greutăți. Acum am doi copii frumoși, cuminți. Fetița merge la o școală particulară, dar nu plătesc nimic. Directoarea i-a permis să facă studii fără bani. Preotul Veaceslav îi plătește cursurile de dans. El a zis că fetița are talent. Mulțumim tuturor”, povesteşte pe nerăsuflate Aliona istoria propriei maternităţi.

“Bunelul mi-a spus de mic copil: dacă te-au părăsit de mică cei apropiați, atunci toată viața nu vei avea parte de ajutorul lor. Așa se și întîmplă, vin în ajutorul meu oameni străini, care îmi aduc diferite lucruri. Odată o persoană mi-a adus două mii de lei și nu știam ce să fac cu ei. Nu știam ce este mai important să cumpăr. Pentru început am cumpărat ștrampi pentru copil. Spartacus, fiul de trei anişori, avea numai o pereche de ștrampi și mergea peste o zi la grădiniță, trebuia o zi să-l opresc acasă ca să-i spăl. Îi sunt recunoscătoare educatoarei că înțelegea în ce situație mă aflam”.

Copiii  sunt sufletul acestei familii şi, desigur, sunt deosebiţi de mulţi copii. În timp ce alţii îi cer bomboane şi dulciuri lui Moş Crăciun, micuţii din această familie îşi împreunează mâinile la piept şi cer sănătate pentru mama, iar uneori cer de la Dumnezeu o haină mai bună pentru părinţii lor.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, actualmente în R.Moldova sunt înregistrate peste 13 000 de persoane cu dizabilităţi.

Aida COTRUŢĂ, ŞSAJ

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Recea

    Psihologia asta comunista si imbecila,pt ca comunismul e o imbecilitate,trebuie sa dispara intr-o societate,ce se considera democratica.Ma refer la copii.
    Copilul nu e jucarie,nici accesoriu de imobil.
    Un copil are nevoie de 2 parinti.Si treaba brejnevista ca mama de o noapte,careia i se promitea apartament,apoi arunca copilul pe masa directorului si pleca,trebuie condamnata si pusa la stalpul infamiei.Iar jurnalistii profani s-o termine cu propaganda rusinoasa,ca daca am uterul fertil trebuie sa demonstrez ca pot naste de-a hai-hui,despre tata nu se spune nimic.E un egoism fara precedent sa faci un copil si sa n-ai ce-i da,apoi s-o incepi cu miorlaiala.Aici intervine statul in lumea civilizata,uterul e al tau,dar copilul nu e proprietate privata si e luat imediat.
    A naste si a educa in saracie-lucie,copilului inca nu-i serveste la nimic.Prioritatea e de a intretine un copil.A naste nu trebuie matematica superioara.Copiii sunt “ciuntiti” din start.Dar normalul e ca intai cei 2 parinti ii creeaza conditii,pt ca numai uterul vraiste e prea putin pt copil.E un copil cu probleme,e o problema apoi a societatii,care plateste pt destrabalarea mamelor iresponsabile si a jurnalistilor care incurajeaza si lacrimeaza pt nenorocirea copiilor fara un parinte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *